luni, 16 noiembrie 2015

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE A UNEI MEDIEŞENCE: "DACĂ ÎN ACEA NOAPTE N-AR FI FOST DE GARDĂ MEDICUL DANIEL CICHI, POATE CĂ MAMA MEA MAI TRĂIA ŞI ASTĂZI!"

După dezvăluirile din "Adevărul verde în faţă", medicul de familie Daniel Cichi a ajuns un fel de "bestia nera" pentru medieşeni, care, efectiv, nu mai contenesc să-l prezinte în culori "apocaliptice". Cea mai cutremurătoare mărturie este însă cea a Doinei Szabo (foto facebook), angajată a SC "Medimpact" SA, care susţine, textual (facsimil), că "acum sunt sigură de ce acum opt luni de zile m-a trimis acasă la ora 23 din urgenţă, cu mama mea, spunându-mi...Ţi-am hidratat-o şi atât, vorbindu-mi cu un ton rece şi mai ales neprivindu-mă în ochi. După nici o zi şi jumătate, mama mea s-a stins. Atunci am ştiut şi sunt sigură şi acum că acest om nu are ce căuta acolo. Dumnezeu să-i facă parte de odihnă mamei mele, căci poate dacă era în seara aceea un alt medic, mama mea mai trăia".
Este doar un singur caz din multitudinea pe care Daniel Cichi le-a "rezolvat" atunci când asigura serviciul de gardă la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş. Cu siguranţă că, fie din comoditate, din laşitate ori din neîncredere într-un sistem corupt şi inert, destui localnici au "lăsat moartă" intenţia de a demasca modul de lucru execrabil al unui urmaş al lui Esculap, pentru care jurământul lui Hipocrate se pare că a fost unul...strâmb! Indignată şi revoltată, o altă medieşeancă îi îndemna pe localnici să facă "reclamaţii la casa de sănătate, la poliţie şi la media, în ziare, la tv, să se afle şi să se ia măsuri". Pentru că, după aproape un sfert de secol de activitate, ca jurnalist, ştiu prea bine faptul că niciun trust de presă nu se sesizează decât doar dacă "vrea muşchii" patronului, am lăsat laşitatea, comoditatea şi neîncrederea la o parte şi astăzi, 16 noiembrie, am depus o sesizare la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, prin care am solicitat ca Daniel Cichi să fie tras la răspundere (inclusiv penală, dacă e cazul!) pentru exercitarea, mai mult decât defectuoasă (chiar periculoasă!) a nobilei profesii de medic!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu