sâmbătă, 19 septembrie 2015

INCREDIBIL: "REGELE VINULUI", CLAUDIU NECŞULESCU, A UCIS DOUĂ FETIŢE PE ŞOSEA, ÎNSĂ A FOST EXONERAT DE RĂSPUNDERE!

Mediaşul continuă să rămână "tărâmul" tuturor posibilităţilor în materie de justiţie, iar cel mai elocvent exemplu este cel al "regelui vinului" Claudiu Necşulescu (foto) cel care cu peste doi ani în urmă a ucis pe şosea, la volanul limuzinei sale Mercedes, în Şaroşu pe Târnave, două fetiţe în vârstă de 8 şi respectiv 12 ani. Ei bine, deşi expertiza tehnică efectuată la Cluj Napoca şi a cărei întocmire a durat un an de zile, îl incrimina pe şoferul ucigaş, procurorii au decis ca "regele vinului" Claudiu Necşulescu să nu fie trimis în judecată! Evident că aparţinătorii legali ai uneia dintre victime, Ioan şi Letiţia Sereşanu au contestat în instanţă respectiva decizie, dosarul fiind repartizat în mod "aleatoriu" magistratratului Mirela Zoltan. Aceasta este recunoscută pentru "talentul" său deosebit de a tărăgăna procesele, lucru stabilit şi sancţionat (cu avertisment!) de către inspectorii CSM. De altfel, rămâne de notorietate şi, în mod cert, unic în analele justiţiei din România faptul că Mirela Zoltan a "rezolvat" un dosar banal de divorţ şi partaj (fără copii minori!) în exact 7 (şapte) ani de zile! Din păcate, la Mediaş, destinele oamenilor continuă să fie decise de procurori şi magistraţi care au ajuns în respectivele funcţii din postura de jurişti ai unor foste IAS-uri. Invocând inamobilitatea, aceştia efectiv comit ilegalităţi în cazul urmăririlor penale sau al cercetărilor judecătoreşti, mergând uneori până la sustragerea de probe din dosare. Cel mai recent caz este al Olimpiei Gabriela Vasile cea care şi-a acuzat şeful direct de hărţuire sexuală. Fiind coleg de şcoală şi prieten cu suspectul, procurorul care a instrumentat dosarul a dat o soluţie netemeinică şi nelegală: clasare acestuia! Dar pentru că mai există şi magistraţi oneşti (cu deosebire din tânăra generaţie) dosarul şi-a urmat cursul normal: a fost retrimis la parchet pentru completarea cercetărilor şi deferirea inculpatului justiţiei, sub acuzaţiile de hărţuire sexuală şi comportament abuziv!

duminică, 13 septembrie 2015

E NEVOIE DE O FORŢĂ CIVICĂ PENTRU MEDIAŞ!

Adoptarea, în urmă cu peste 4 luni, a legii partidelor politice, ce stabileşte posibilitatea înfiinţării unui partid cu doar trei membri fondatori, eliminându-se în acest fel criteriul teritorial, va fi folosită, în mod cert şi în municipiul de pe Târnava Mare. De altfel şi aici se impune crearea unei uniuni, a unei mişcări, a unei forţe civice eminamente locală, care să coaguleze oamenii cu idei novatoare ce pot ajuta efectiv la schimbarea imaginii actuale a Mediaşului. În ultima vreme, o dată cu mişcările politice în plan local menite a-l identifica pe cel mai bun candidat la funcţia de primar, la viitoarele alegeri locale din vara anului viitor, pe reţelele de socializare, ca şi pe diversele forumuri, au început să "curgă" părerile localnicilor despre unul sau altul dintre potenţialii politicieni desemnaţi să conducă destinele urbei în următorii 4 ani. Fără doar şi poate însă, legea în speţă va face posibilă apariţia unor candidați noi, de la respectivele "construcţii" civice, oameni independenți, care vor reprezenta o ofertă atractivă pentru electoratul total nemulțumit de marile partide politice nereformate. Personal susţin înfiinţarea unei forţe civice pentru Mediaş, cu oameni noi, care să ofere o alternativă viabilă "dinozaurilor" din politica locală!!!

marți, 8 septembrie 2015

UPDATE: EXCLUSIVITATE - PEDOFIL AUSTRIAC, GĂSIT MORT ÎN CELULĂ, LA SIBIU!

"Adevărul verde în faţă" continuă să-şi informeze cititorii săi fideli (într-un număr constant ridicat!) prezentând astăzi amănunte primite pe adresa de e-mail adevarulverdeinfata@gmail.com, despre cazul de pedofilie prea puţin mediatizat la vremea respectivă, înregistrat în judeţul Sibiu, mai exact în oraşul Agnita, cu două luni în urmă. Atunci, la data de 9 iulie a.c., cetăţeanul austriac ROBERT NEMEC (63 de ani) -foto- venit în România în calitate de turist şi care stătea cu chirie în Agnita, a fost reţinut de poliţiști sub acuzaţiile de act sexual cu minori și viol. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în cursul anilor 2014-2015, suspectul a întreţinut raporturi sexuale cu două fetiţe, în vârstă de 9 şi 11 ani, respectiv Ana Maria F. şi Adela Cristina W. Victimele sunt surori şi provin dintr-o familie de rromi cu nouă copii din satul Stejăriş (Sibiu). Austriacul s-a apropiat de familie şi, sub motivaţia că vrea să-i ajute, le lua frecvent pe fetiţe, spunând că le duce în Sibiu, să le cumpere haine şi dulciuri. De fapt, copilele ajungeau în locuinţa austriacului din Agnita, unde erau abuzate sexual, în mod repetat. Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii din Sibiu au colaborat cu angajaţii Biroului Ataşatului pentru Afaceri Interne din cadrul Ambasadei Austriei în Bucureşti. În aceeaşi zi, Judecătoria Agnita a dispus arestarea preventivă a inculpatului Nemec Robert pentru 30 de zile. Acesta a făcut recurs, însă la 13 iulie Tribunalul Sibiu a respins contestaţia formulată de inculpat, menţinând hotărârea atacată. Ei bine, pedofilul austriac n-a mai apucat să fie trimis în judecată pentru faptele sale căci, în dimineaţa zilei de 3 septembrie a fost găsit mort în celulă. Surprinzător rămâne faptul că, autorităţile au trecut sub tăcere decesul lui Robert Nemec alimentând speculaţiile potrivit cărora acesta ar fi fost ucis de colegii săi de detenţie. Duminică acesta ar fi trebuit să compare în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru a fi prelungită măsura arestului preventiv în cazul său. În acelaşi context ar mai trebui menţionat cazul olandezului REERINK DIRK (56 ani) stabilit în România de la începutul lui 2014. El a avut un magazin de bijuterii în oraşul Cisnădie, dar l-a închis la începutul lui 2015 și a închiriat un apartament în Sibiu. Acolo, obișnuia să aducă băieţi, pe care îi păcălea că îi învaţă să lucreze pe computer. Ȋn realitate, au descoperit anchetatorii, bărbatul întreţinea cu ei relaţii sexuale, oferindu-le în shimb haine, mâncare sau scurte sejururi prin ţară. Ȋn martie 2015, vecinii olandezului, cărora li s-a părut suspect numărul mare de copii ce-i treceau pragul, au sesizat poliţia. Reerink Dirk a fost reţinut, apoi a primit mandat de arestare. Doi dintre copiii audiaţi de anchetatori, ambii în vârstă de 12 ani au recunoscut că primeau diverse sume de bani ca să facă sex cu bărbatul de 56 de ani, respectiv între 20 de lei și 100 de euro. Olandezul căuta copii ce provin din familii mai sărace și îi convingea ușor să accepte să meargă acasă la el. „Tot veneau băieţi la el şi eu i-am mai întrebat ce caută. Cam 3, 4, 5 băieţi veneau odată, dar şi separat. Cam 15–16 ani aveau, dar erau şi mai mici. El ştia româneşte, dar se făcea că nu ştie. Mi s-a părut suspect. Am zis eu că aici nu e lucru curat. Stătea cam de un an. Am vorbit cu vecinii de pe scară că ceva nu e în regulă cu ăsta, că tot vine cu băieţi”, declara la vremea respectivă unul dintre vecini. La 2 aprilie 2015, olandezul a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă prin sisteme informatice. La 8 iulie a.c., Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe Reeerink Dirk la pedeapsa de 6 ani de închisoare, obligându-l să plătească, fiecărei părţi civile câte 10.000 lei, cu titlu de daune morale!

UPDATE:

A doua zi după postarea din Adevărul verde în faţă, prim-procurorul Parchetului de pe Tribunalul Sibiu, Adriana Şandru a anunţat că pedofilul s-ar fi spânzurat cu un prosop, alegând însă o modalitate total nefirească!

duminică, 6 septembrie 2015

A SOSIT VREMEA INDEPENDENŢILOR ÎN ADMINISTRAŢIA MEDIEŞEANĂ!

Chiar dacă mai e nevoie să treacă încă vreo trei anotimpuri până la viitoarele alegeri locale, deja au apărut primii candidaţi la primărie având "cornul abundenţei" în mâini şi care decretează ritos că Mediaşul va arăta "altfel", respectiv "un oraş în care merită să trăieşti". Un altul care vieţuieşte de ani buni peste Ocean, susţine, printre altele, că va transforma Târnava Mare în râu navigabil, astfel încât localnicii, extrem de fericiţi şi de prosperi să se poată plimba cu gondolele precum în Veneţia. Un al patrulea candidat încearcă să-i amăgească pe medieşeni că este cel mai bun "samaritean" şi, ca atare, va dona lunar, salariul său, persoanelor nevoiaşe, deşi în realitate omul nu are, efectiv, după ce bea apă! Evident că toate sunt doar declaraţii politicianiste, sforăitoare, fără niciun fel de acoperire. Tocmai din acest motiv încrederea electoratului în politicieni a scăzut în mod dramatic apropiindu-se, în prezent, de...nivelul mării! Orice politician care, la un moment dat, ajunge să aspire la o anumită demnitate vorbeşte - de cele mai multe ori fără să gândească - despre prosperitate, bunăstare, echipări edilitare, infrastructură "de vis", pentru ca ulterior, după atingerea ţelului, să invoce "moştenirea grea". Personal consider că, la Mediaş a sosit, în sfârşit, vremea independenţilor, atât în "legislativul" cât şi în "executivul" local, e vorba de consilieri, viceprimar şi primar. Mă refer însă la independenţi veritabili, tehnocraţi care nu au fost niciodată "înregimentaţi" politic. Pricipalul argument în sprijinul acestei "teorii" îl reprezintă faptul că singura "politică" a unui astfel de candidat este cea a cetăţeanului. Cum proiectele de hotărîri sunt, de regulă, apanajul primarului în funcţie, sunt ferm convins că niciunul dintre reprezentanţii formaţiunilor politice ce alcătuiesc Consiliului Local nu se va opune vreodată unui proiect viabil, temeinic argumentat şi prezentând totodată sustenabilitatea, respectiv sursele de finanţare. Afirmaţii precum cele deja lansate în spaţiul public că Mediaşul va arăta altfel doar pentru că altcineva va fi în funcţia de edil-şef sunt de-a dreptul imposturi, iar asta în primul rând pentru că bugetul local nu este nicidecum unul nelimitat! Astfel stând lucrurile, medieşenii ar trebui să voteze cât mai mulţi independenţi pentru funcţia de consilier local, aceştia fiind în măsură să cenzureze şi să sancţioneze eventualele derapaje ori tentative ale "executivului" de a comite ilegalităţi. Municipiul de pe Târnava Mare are deja cel puţin două precedente la activ şi mă refer aici la consilierul independent Mihai Iuga, defunctul patron al postului local de radio "Medias 725", cel care sancţiona de fiecare dată excesele primarului Dionisie Bucur, la ultimul său mandat în funcţia de primar al Mediaşului. De asemenea în actualul "legislativ", consilierul independent Ioan Petrariu a vegheat cu cerbicie ca toate hotărârile adoptate să fie în conformitate cu legislaţia în vigoare. Iar ca un corolar al celor afirmate, rămâne constatarea că, în prezent, absolut niciun primar independent (exceptându-l pe Sorin Oprescu, un "independent" pe lista PSD!) nu este anchetat de DNA, toţi cei care au probleme cu justiţia fiind doar membri de partid!!!

marți, 1 septembrie 2015

DIN CICLUL "PRIMĂRIE TE IUBESC ŞI VREAU SĂ TE CUCERESC" AZI: UMOR (IN)VOLUNTAR DESPRE GHEORGHE ROMAN, CU OVIDIU DĂRĂMUŞ!

Demersul pur civic, cetăţenesc, al administratorului blogului "Adevărul verde în faţă" de a găzdui comunicate de presă primite pe adresa de e-mail adevarulverdeinfata@gmail.com din partea viitorilor candidaţi la funcţia de primar al Mediaşului, la alegerile locale de anul viitor, nu a fost înţeles tocmai corect de către unii localnici. Aceştia, efectiv, s-au apucat să "bombardeze" respectiva adresă de e-mail cu tot felul de adeziuni, susţineri ori partizanate pentru unii sau alţii dintre potenţialii aspiranţi la cea mai importantă demnitate a municipiului de pe Târnava Mare. Ultimul dintre medieşenii în speţă, Ovidiu Dărămuş (foto) a trimis, în cursul zilei de azi, următoarea solicitare: "Citeam pe blogul dvs. faptul că sunteți deschis comunicatelor de presă care au ca subiect alegerile locale din vara anului viitor de la Mediaș. În urmă cu câteva minute am postat un astfel de comunicat si pe site-ul grupului de voluntariat pe care îl reprezint, Voluntar în Mediaș, pe care vă invit să-l preluați și dvs". Mesajul pare mai degrabă unul din categoria "umor (in)voluntar", în condiţiile în care acesta "vorbeşte" despre implicarea unuia dintre candidaţi, deputatul Gheorghe Roman, în proiecte de voluntariat, fără a le nominaliza şi dezvolta pe fiecare în parte. Nu doresc să fiu sarcastic sau tendenţios însă, eu personal, nu am cunoştinţă ca parlamentarul sibian să se fi implicat, la Mediaş, într-un alt proiect decât cel numit "Bucuria mişcării" (de la un partid la altul)?! "Adevărul verde în faţă" nu se va transforma, nicidecum, într-o tribună electorală în care persoane mai mult sau mai puţin publice (sau chiar neavenite!) ţin să-şi manifeste susţinerea pentru vreun politician pentru că, pur şi simplu blogul de faţă nu (mai) face politică! "Adevărul verde în faţă" va rămâne, aşadar, deschis şi imparţial doar pentru cei care (mai mult sau mai puţin oficial) şi-au anunţat candidatura la funcţia de primar al Mediaşului, la alegerile din iunie 2016: Dumitru Făurică, Bobby din Dallas (se pare pe numele său real, Ioan Velţanu), Miron Neagu, Ioan Lăzăroiu, Christinne Thellmann şi Gheorghe Roman. Ar mai trebui spus că, prin "târg", circulă zvonul că "redutabilul" candidat al PSD, despre care vorbea recent preşedintele Ioan Cindrea este Alexandru Pleşca, foarte activ, în ultima vreme, pe reţelele de socializare cu "inventarierea" problemelor Mediaşului, pentru care, însă, nu are şi soluţii!