miercuri, 3 iunie 2015

CU CĂTUŞE ŞI CU BICI, SĂ-I STRUNIM PE "PĂCĂLICI"!

Fostul ofiţer de poliţie Victor Vasile (foto), supranumit "Comisarul Cattani de Mediaş" de către "Adevărul verde în faţă", blog care, de-a lungul timpului, i-a găzduit acestuia numeroase opinii, cazuri şi...necazuri, continuă să rămână deopotrivă un rebel şi un spirit justiţiar al municipiului de pe Târnava Mare. Omul care a dat în judecată instituţia la care activa (Poliţia) pentru că factorii de decizie din cadrul acesteia puseseră în cârca unor minori o serie de dosare nerezolvate (cu autor necunoscut) are - din nou! - probleme cu justiţia. De fapt acestea s-au tot perpetuat din momentul în care a decis să depună plângere împotriva medicului pneumoftiziolog Ioan Marius Câmpean pe motiv că i-ar fi hărţuit sexual soţia, angajată ca asistentă medicală a Spitalului Municipal Mediaş. Chiar dacă acuzaţia a fost într-un fel "dovedită" prin declaraţiile de martor ale câtorva colege de serviciu ale asistentei medicale Olimpia Gabriela Vasile, respectiv prin sancţiunea administrativă aplicată medicului în speţă de câtre conducerea spitalului, dosarul penal (fără precedent la Mediaş!!!) deschis pe numele lui Ioan Marius Câmpean pentru hărţuire sexuală, nu a fost trimis în instanţă nici măcar după 17 luni. Dosarul a ajuns să fie plimbat pe la mai multe parchete din judeţ - se pare - din cauza faptului că procurorul de caz a fost coleg de şcoală cu învinuitul. Mai mult decât atât, ca o formă de presiune şi şantaj Ioan Marius Câmpeanu a depus la rândul său plângere împotriva fostului poliţist pe motiv că acesta l-ar fi agresat fizic. În treacăt fie spus, "hărţuitorul" soţiei fostului poliţist ar fi meritat din plin să fie pocnit între "felinare". Oricum, medicul şi-a bazat denunţul doar pe mărturia unui singur martor care se susţine de către partea adversă că nu ar fi unul credibil. La presiune şi şantaj, Victor Vasile a răspuns de aceeaşi manieră, iar marţi după amiază a ales să se lege cu cătuşele de grilajul unui geam al clădirii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş pe motiv că nu-i sunt admise probe în apărare. În calitate de jurnalist am avut cunoştinţă despre zeci de cazuri de anchete penale canalizate de către procurori strict în direcţia dorită de aceştia. La câteva ore după încetarea protestului, Victor Vasile (care a ameninţat că intră în greva foamei) a fost înştiinţat că dosarul acestuia va fi trimis la Sibiu, acolo unde este liber să propună orice fel de probe doreşte. Aşadar, parafrazându-l pe unul dintre clasicii...în viaţă, în justiţie pare că e nevoie de cătuşe şi de bici pentru a-i struni pe "păcălici"!

Un comentariu: