duminică, 19 octombrie 2014

EXCLUSIVITATE - ULTIMUL MECI LA GAZ METAN MEDIAŞ, DUPĂ ALTE DOUĂ PUNCTE LA "PASIV" PENTRU DULCA CRISTIAN!

Se ştie de când lumea că şi răbdarea are limite, iar prestaţiile fotbalistice ale clubului-fanion de pe Târnava Mare, Gaz Metan Mediaş, sub comanda lui Dul(CA C)ristian au depăşit demult orice limită de suportabilitate. Aşa se face că după alte două puncte la "pasiv" înregistrate după partida de duminică, dintre "alb-negri" şi Astra Giurgiu (foto), am decis că aceasta a fost ultima partidă la care am mai aistat. Nu este nicidecum o decizie la cald, pentru că, atât ca jurnalist cât şi ca simplu spectator m-am simţit de prea multe ori dezamăgit sau chiar umilit de un antrenor pentru care Liga I reprezintă o pălărie mult prea mare. Medieşenii merită infinit mai mult decât ceea ce le oferă în momentul de faţă cuplul de ageamii Horoba-Dulca. Gestul administratorului blogului "Adevărul verde în faţă" ar trebui urmat şi de adevăraţii fani ai echipei. Pentru că, e total nefiresc ca aceştia să gireze la nesfârşit un antrenor care nu e nici tehnician, nici tactician şi nici psiholog, deşi ar trebui să fie toate la un loc. Un adevărat tehnician ştie să aleagă şi să-i aşeze în teren pe cei mai în formă jucători, un tactician e capabil de strategii în funcţie de adversar, iar un fin psiholog cunoaşte trucuri de motivare a propriilor elevii şi nu de pedepsire discriminatorie pentru gafe similare ale portarilor Pleşca şi Buchta.
La Mediaş, de multă vreme se aude pe la colţuri că fotbalul nu mai e un joc, un spectacol agreabil ci pur şi simplu o afacere exclusivă pentru trioul Ioan Horoba - Cristian Dulca - Dan Matei, cel care stabileşte primul "unsprezece" în funcţie de câţi bani încasează aceştia de la jucători. Şi tind să cred că nu e deloc o "legendă" din moment ce, în ultima perioadă, au tot fost legitimate la echipă veritabile petarde care n-au evoluat nici măcar un singur minut în tricoul "alb-negru". În plus, să ai -5 în "clasamentul adevărului" când, în municipiul de pe Târnava Mare, nu a poposit decât o singură echipă mai acătării, respectiv Astra Giurgiu, e deja prea mult!!! Personal, am urmărit evoluţia echipei Gaz Metan Mediaş (inclusiv în liga a III-a!!!) de vreo 35 de ani şi pot afirma că niciodată n-am fost mai decepţionat de un antrenor al echipei aşa cum am fost - şi sunt - de Dulca Cristian. Aşadar, la revedere, Horoba(rat) şi Dulca(tastrofă), oriunde v-aţi afla!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu