luni, 29 septembrie 2014

CRISTIAN PUSTAI A FOST NUMIT ANTRENOR PRINCIPAL LA ASA TG.MUREŞ: PLEŞCA, TAHAR, CURTEAN ŞI DAN ROMAN, NOILE ŢINTE DE LA GAZ METAN MEDIAŞ ALE "PROFESORULUI"?

Chiar dacă suporterii medieşeni au ales să nu prea mai vină la stadion, tocmai pentru că în "era Dulca" nu au parte de un spectacol fotbalistic de calitate, asta nu înseamnă că pe toţi aceştia nu-i mai interesează câtuşi de puţin echipa de suflet. Ba dimpotrivă, ultimele două articole despre "alb-negri", postate de "Adevărul verde în faţă" au beneficiat de un real interes din partea cititorilor, înregistrând peste 2.000 de vizualizări, fiecare, ceea ce a condus la instalarea lor pe primele două poziţii în topul postărilor lunare! Fanii echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş şi-au manifestat în repetate rânduri nemulţumirea pentru faptul că se continuă cu acelaşi antrenor pe banca tehnică şi nu sunt urmate exemple precum CS U Craiova sau, mai recent ASA Tg. Mureş. Astfel, la echipa din judeţul vecin, Adrian Falub a fost demis, luni, deşi, în actualul sezon a "bifat" doar două înfrângeri, ambele în deplasare. La Mediaş, echipa pregătită de DulCA Cristian a pierdut 7 (şapte!) puncte în noua ediţie de campionat, iar acesta e tot...bine-mersi, pe banca tehnică! Înseamnă că "onor prezident" Ioan Horoba ori este inconştient ori are ceva aşi în mânecă (aranjamente, combinaţii, permutări?!!!) în baza cărora să-i poată menţine pe gazişti în Liga I şi în sezonul viitor! Revenind la "mişcarea" de astăzi de la Tg. Mureş unde fiinţează o mică "enclavă" medieşeană (Iosif Biro şi Cristian Pustai) se pune - cu înfrigurare deja!- întrebarea care sunt "ţintele" de la Gaz Metan ale profesorului de matematică, pentru noua sa echipă. Obişnuit să ia absolut tot ce e mai bun de la team-ul pe care l-a antrenat timp de şase ani (aşa cum s-a întâmplat cu Eric de Oliveira Pereira şi Nicandro Breeveld care au fost transferaţi la Pandurii Tg. Jiu), Cristian Pustai că se gândeşte, probabil, să-i solicite fostului "central" din Mediaş aducerea lui Pleşca (o "alternativă" superioară lui Viciu), a lui Tahar (unul dintre cei mai buni închizători din Liga I), Alex. Curtean (venit, oricum, liber de contract la Mediaş!) şi Dan Roman (variantă mult mai bună decât Goga sau Zicu). Cei patru sunt "ultimii mohicani" care mai evoluează la Mediaş, după plecarea "profesorului" la Pandurii Tg. Jiu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu