sâmbătă, 2 august 2014

DOMNULE SENATOR VIOREL ARCAŞ, NE CONSIDERAŢI ATÂT DE NAIVI, ÎNCÂT SĂ CREDEM ÎN COINCIDENŢE?

Dezvăluirile din ultimele zile, făcute în exclusivitate pentru "Adevărul verde în faţă" de către fostul consilier social-democrat Eugen Grozav a bulversat, efectiv, PSD Mediaş, ai cărui membri au făcut scut în jurul preşedintelui, trecând - în lipsa argumentelor - la tot felul de ameninţări şi jigniri. În condiţiile în care fiecare dintre postările tematice au fost lecturate de peste 1.000 de cititori, efectul pare a fi unul devastator pentru senatorul Viorel Arcaş. În acest context, administratorul blogului "Adevărul verde în faţă" a fost acuzat de lipsă de profesionalism, de dezinformare, de defăimare, dar şi de faptul că lucrurile merg prost în România tocmai pentru că se fac publice fapte oneroase, în loc să se pună "batista pe ţambal" atunci când există "suspiciuni rezonabile" că se produc ilegalităţi. Mi s-au predat inclusiv lecţii de deontologie pe motiv că, în respectiva speţă, nu m-am informat din cel puţin trei surse. Păi, în afară de Eugen Grozav, nu există o a doua "sursă" din partid care să vorbească despre acest subiect sensibil, iar principala "sursă", în speţă senatorul Viorel Arcaş, continuă să "tacă", şi să-şi pregătească strategia de apărare, probabil până în momentul în care va înceta serialul din "Adevărul verde în faţă". În fapt, lucrurile sunt clare ca lumina zilei: un membru de partid cu o vechime de peste două decenii în PSD, iese şi spune lucrurilor pe nume, într-o şedinţă internă, solicitând apoi demisia preşedintelui. Imediat şi fără nicio explicaţie sursa "nealiniată" este înlăturată din partid! În rest, senatorul Viorel Arcaş - considerându-ne nişte naivi - ne lasă să credem că reprezintă simple coincidenţe următoarele:

1.

Schimbarea din funcţie, după 18 ani, a fostului director al liceului St. L. Roth, Dorin Chira, la puţină vreme după decizia de exmatriculare a fiului secretarei PSD Mediaş, Mariana Tarniţă, pentru lovirea profesorului de desen.

2.

Promovarea în lista de consilieri, pe poziţii eligibile, cu toată opoziţia comitetului executiv din partid a lui Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa, cei doi inculpaţi de către DNA, pentru extorcarea banului public.

3.

Numirea unui PSD-ist de nădejde, Lavinia Panu, specialist în insolvenţe, la conducerea SC "Gospodăria Comunală" SA, cu sarcina probabilă de a şterge anumite "urme".

4.

Reproşurile senatorului Viorel Arcaş la adresa unor consilieri locali că "au lăsat oraşul fără ştrand", mai exact spus că au refuzat extorcarea pentru încă 15 ani a bugetului local, prin prelungirea contractului de asociere în participaţiune dintre Primăria Mediaş şi SC "Sana Munteanu" SRL, încheiat pe vremea primarului PDSR-ist Dionisie Bucur. S-a constatat "umflarea", până la limita exploziei, a cheltuielilor efectuate pentru construcţii şi amenajări la ştrandul din strada Stadionului, în valoare de peste 5 milioane lei. În esenţă este vorba despre construcţii realizate de către SC "Granit" SA pentru SC "Sana Muneanu" SRL, ambele firme având acelaşi administrator, Valeriu Florin Blaga. Potrivit datelor expertizei contabile amintite, "din asocierea în participaţiune s-a realizat o pierdere în sumă totală de 2.650.989 lei, cota ce-i revine Primăriei Municipiului Mediaş fiind jumătate, respectiv 1.325.494 lei". Pratic, senatorul Viorel Arcaş este nemulţumit de faptul că în Consiliul Local Mediaş nu s-a votat de o asemenea manieră încât Valeriu Florin Blaga, urmare a "ingineriilor financiare" să primească de la bugetul local peste 13 miliarde de lei vechi! Şi atunci, cum Dumnezeu să nu soliciţi demisia din funcţie a preşedintelui PSD Mediaş, Viorel Arcaş?!!! (Sursa foto:google.ro/trucat)

2 comentarii:

  1. "Domnule" Garnod uitati-va, va rog frumos ,in jur si vedeti mizeria in care suntem nevoiti sa traim, gropile din oras in care ne rupem masinile, praful pe care il inghitim.Despre acestea n-ar trebui sa scrieti? Ar trebui sa va indreptati atentia catr edilul orasului canalizandu-va eforturile si scriind si despre acesta.Ne-am cam saturat sa scrieti numai despre anumiti politicieni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre gropi şi praf scrie destul Vasile Antipa. De el nu v-aţi săturat? Până la urmă iată că există un "echilibru" de care ar trebui să vă bucuraţi!

      Ștergere