marți, 14 ianuarie 2014

SIBIANUL VICTOR SPIRESCU, PRIMUL ROMÂN CARE A MERS SĂ (NU) MUNCEASCĂ ÎN ANGLIA, NE-A MAI FĂCUT - ÎNCĂ O DATĂ - ŢARA DE RUŞINE!

În chiar prima zi a noului an, 2014, un sibian în vârstă de 30 ani, Victor Spirescu (foto colaj), a ţinut prima pagină a ziarelor din România, după ce s-a "descoperit" că era primul român care a ajuns să lucreze în Anglia, în urma ridicării "barierelor" de pe piaţa muncii din patria lui Shakespeare. Respectivul "neica nimeni" din Pelişor, un sat uitat de lume, situat la câţiva zeci de kilometri de Mediaş, a ajuns repede vedetă, iar "popularitatea" i s-a urcat imediat la cap. Astfel, după numai o zi de muncă, la o spălătorie auto, omul a pornit să cutreiere Londra că doar nu putea crede cineva că venise să lucreze. Cu atât mai mult cu cât în România fugise de muncă precum dracul de tămâie. Iar asta o spune chiar fosta sa iubită, Ana Maria Nestian, cea care a fost bătută cu bestialitate tocmai pentru că l-a trimis să-şi caute un serviciu. Corecţia aplicată, într-un parc, femeii în vârstă de 26 ani, care se hotărâse să-l părăsească pe...tăietorul de frunze la câini, Victor Spirescu, s-a "lăsat" cu o condamnare, cu suspendarea executării pedepsei, precum şi cu plata unor despăgubiri de peste 5.000 de lei atât faţă de victimă cât şi faţă de Spitalul Clinic Colţea acolo unde a fost intermată şi tratată femeia. Sentinţa a fost pronunţată la data de 10 iunie 2011 de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare. Evident că "zmeul" bucureştean s-a făcut imediat nevăzut, pripăşindu-se pe la rudele sale din Ardeal, pentru a-şi pierde urma şi a nu fi nevoit să plătească "oalele sparte". Şi iată cum România s-a mai făcut încă o dată de râs mediatizând excesiv o brută care, numai chef de muncă în străinătate nu avea!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu