vineri, 24 ianuarie 2014

155 DE ZILE FĂRĂ LIDIA SEREŞANU, DAR CU...CLAUDIU NECŞULESCU ÎNCERCÂND SĂ IASĂ BASMA CURATĂ!

Au trecut mai mult de 5 luni de la tragedia consumată la Şaroşu pe Târnave, ce a îndoliat două familii, iar peste dosarul penal pentru ucidere din culpă deschis pe numele "regeleui vinului", Claudiu Necşulescu, autorului accidentului din seara de 21 august 2013 s-a aşternut praful şi uitarea. Doar "Adevărul verde în faţă" a tot încercat să repună "pe rol", respectiv să readucă în atenţia opiniei publice acest caz cutremurător, care a dus la decesul a două fetiţe, Lidia Sereşanu (8 ani) şi Iulia Oltean (12 ani). S-au scurs, aşadar 155 de zile până când anchetatorii s-au decis să mai facă încă un pas în respectivul dosar. Evident că, în tot acest răstimp, milionarul în euro Claudiu Necşulescu nu a rămas cu mâinile în sân ci a făcut tot ce a i-a stat în putinţă pentru a ieşi basma curată. A apelat la experţi tehnici particulari care au "stabilit" că viteza de deplasare a limuzinei Mercedes condusă de "regele vinului" în seara cu pricina era, la momentul impactului, sub cea legală, respectiv 40 km/h. Abia în cursul acestei dimineţi de 24 ianuarie 2014, va descinde la faţa locului o echipă condusă de procurorul de caz, care în prezenţa avocaţilor celor două părţi şi a martorilor vor reconstitui drama din urmă cu 155 de zile, în speţă vor trece la executarea primei expertize tehnice profesioniste, din dosar. Autorul accidentului de la Şaroşu pe Târnave poate sta liniştit alte câteva luni, atât cât va dura finalizarea respectivei expertize, după cum susţine apărătoarea familiei Sereşanu, avocata medieşeană Iulia Mănăilă. "Adevărul verde în faţă" îşi va ţine la curent cititorii, de fiecare dată când se va mai mişca, în dosarul respectiv, câte ceva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu