vineri, 1 noiembrie 2013

DEPUTATUL GHEORGHE ROMAN - UMILINŢĂ SUPREMĂ ÎN PROPRIUL FIEF, DE CĂTRE PROPRIUL PARTID!

Preşedintele PSD Mediaş, senatorul Viorel Arcaş a ajuns la apogeul carierei sale politice, sau cum se mai spune în limbaj comun, se află în momentul de faţă pe cai mari. Acesta a reuşit să aducă în municipiul de pe Târnava Mare peste 40 de colegi senatori, în frunte cu liderul de grup social-democrat Ilie Sârbu (socrul premierului României).În plus a primit confirmarea (din partea ministrului de resort) că, începând de anul viitor. vor demara lucrările la centura ocolitoare a Mediaşului, proiect de care s-a preocupat exclusiv policianul sibian aflat la al treilea mandat consecutiv în camera superioară a Parlamentului României. În antiteză cu acesta l-am regăsit - pierdut prin mulţime - pe deputatul Gheorghe Roman, în prezent coleg de partid cu senatorul Viorel Arcaş, chiar în acelaşi fief. Pur şi simplu Gheorghe Roman a fost "exclus" total de la întâlnirile colegilor săi de partid cu autorităţile locale şi judeţene, cu mass-media, etc. Deputatul nu a fost "acceptat" nici măcar la tăierea panglicii inaugurale a staţiilor de tratare a apei şi de epurare din Mediaş (foto).
Ca politician, probabil că şi cel mai critic articol la adresa domniei-sale nu a reprezentat o umilinţă mai mare precum cea a desconsiderării şi a indiferenţei venite din partea propriilor colegi de partid. Iar ca umilinţa să fie supremă l-am văzut pe senatorul Viorel Arcaş îmbrăţişându-l (în sala de conferinţe a Hotelului Binder Bubi) pe primarul în exerciţiu Teodor Neamţu. Gestul a reprezentat dispreţul pentru un om mărunt de alături, respectiv aprecierea şi consideraţia pentru un adversar politic, care în aceste zile a făcut din plin dovada întregii sale diplomaţii. Respectivele momente aparent insignifiant au scos în evidenţă faptul că pentru Gheorghe Roman cariera politică se apropie de sfârşit. Cu atât mai mult cu cât, prin târg, se aude că "tutorele" (politic) al acestuia ar fi foarte grav bolnav!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu