marți, 8 octombrie 2013

NECŞULESCU "ÎNCAIERĂ" CELE DOUĂ FAMILII, ÎNDOLIATE CHIAR DE ACESTA!

După o aparentă acalmie impusă de mersul anchetei în dosarul de ucidere din culpă al "regelui vinului", Claudiu Necşulescu (cel care în seara de 21 august a ucis cu limuzina sa Mercedes, două fetiţe în vârstă de 8 şi respectiv 12 ani, în speţă pe Lidia Sereşanu şi Iulia Oltean) cazul în speţă a luat u turnură neaşteptată marţi seara. Potrivit unor martori oculari, care au sesizat imediat "Adevărul verde în faţă", Ioan Sereşanu ar fi agresat-o fizic pe bunica Iuliei Oltean, pe care acesta o consideră principala responsabilă a tragediei. "Eu nu am trimis-o niciodată pe răposata mea fetiţă la magazinul din apropiere pentru a face cumpărături, în schimb bătrâna, dintr-o excesivă comoditate a făcut-o, trimiţându-le la moarte pe cele două copile. Tocmai de aceea, înainte de a fi vinovat Necşulescu, vinovată e bătrâna", spunea tatăl Lidiei. Victima a depus plângere împotriva agresorului şi a anunţat că îşi va scoate certificat medico-legal, pentru a-l "înfunda" pe vecinul său, despre care declară că le-ar fi ameninţat cu moartea şi pe celelalte rude ale sale din Mediaş. Iată aşadar cum Claudiu Necşulescu (foto Mediafax) autorul unui omor din culpă, a ajuns să încaiere două familii îndoliate chiar de acesta. Trist, dureros, dar adevărat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu