sâmbătă, 21 septembrie 2013

"ADEVĂRUL VERDE ÎN FAŢĂ" ÎNCHIDE, ASTĂZI, "CAZUL NECŞULESCU"!

La exact o lună de la cumplitul accident înregistrat la Şaroşu pe Târnave, în care şi-au pierdut viaţa două fetiţe de 8 şi respectiv 12 ani, timp în care "Adevărul verde în faţă" a relatat cu lux de amănunte culisele acestui caz în care a fost implicat omul de afaceri Claudiu Necşulescu, am decis să închid - evident, din punct de vedere jurnalistic - "dosarul" în speţă. Nu se pune problema că m-ar fi speriat ameninţările "clanului Necşulescu" (foto) - care au continuat să fie proferate în toate aceste zile - sau că m-ar fi impresionat averea şi opulenţa acestuia. Pur şi simplu am considerat absurd să continui un război care nu e al meu, în condiţiile în care aparţinătorii legali ai uneia dintre victime, respectiv familia Oltean, a decis să îl abandoneze. Aşa cum se spune în limbaj judiciar Claudiu Necşulescu a fost doar o "victimă colaterală" a luptei perpetue pe care o duc cu instituţiile statului care nu-şi fac "treaba" în mod onest şi în primul rând cu Poliţia Municipală Mediaş care m-a nedreptăţit şi chiar m-a umilit în mai multe rânduri. Cu toate că unul dintre cititorii blogului, Radu George, m-a numit "nebunul din presa românească ce s-a implicat total în cazul Necşulescu", iar o alta, Tompi Pacurar Laura "un adevărat erou", eu le consider pe amândouă a fi fost simple figuri de stil. Nu sunt decât un om corect, devotat, conştiincios, care-şi iubeşte meseria şi pentru care e de preferat o moarte în picioare în schimbul unei vieţi...în genunchi! Rămân totuşi cu satisfacţia că martorul în "cazul Necşulescu" găsit de "Adevărul verde în faţă", respectiv Ecaterina Cojocariu va fi audiat luni de la ora 10 la sediul Poliţiei Mediaş, precum şi cu hotărârea pe care mi-a transmis-o vineri seara familia Sereşanu de a lupta până la capăt cu şoferul acuzat - oficial - de ucidere din culpă, "pentru că dacă fetiţa familiei Oltean a fost de vânzare, a noastră în mod cert nu este!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu