duminică, 25 august 2013

CRISTIAN DULCA, "ANTRENORUL ZERO" (VICTORII), MAI MÂRLAN DECÂT MOURINHO

Extraordinarul (de infatuat!) antrenor al echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a mai adăugat sâmbătă seara un nou semieşec pe teren propriu (scor 2-2) în contul "alb-negrilor" - chiar dacă aceştia au întâlnit pe campioana en-titre a ţării, Steaua Bucureşti - şi i-a adus pe medieşeni la un periculos -6 în "clasamentul adevărului", după disputarea a numai şase etape din actualul campionat. Radiind de fericire în urma respectivei contraperformanţe, când de fapt ar fi trebuit să fie negru de supărare, Dulca a dovedit că este un antrenor atât de mărunt încât practic nici nu contează în branşa antrenorilor de fotbal. Tehnicianul care a evoluat în ultima vreme de la zero puncte la zero victorii, nu realizează din păcate acest lucru şi se consideră cel puţin "omologul" lui Jose Mourinho, antrenorul care a reuşit să cucerească patru trofee de Champions League, cu tot atâtea echipe. Pentru că, efectiv doar portughezul îşi mai permite să ia jurnaliştii "la ţintă", să le răspundă ironic sau chiar să îi ignore. Ei bine, deşi vorba preşedintelui Ioan Horoba între cei doi antrenori de fotbal e distanţă de ani-lumină, Cristian Dulca îl depăşeşte în mârlănie pe mult mai titratul său coleg de breaslă. Astfel, la întrebarea adresată de administratorul blogului "Adevărul verde în faţă" la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii dintre Gaz Metan Mediaş şi Steaua Bucureşti, legată de motivele plecării intempestive de la echipă a portarului Răzvan Pleşca, acesta pur şi simplu a refuzat să răspundă. Personal aş fi dorit - ca şi suporterii medieşeni de altfel - să aflu dacă "antrenorul zero" are curajul de a recunoaşte că dispariţia goal-keeper-ului de la Mediaş i se datorează în exclusivitate, titularul postului de portar fiind jignit cumplit de...varza a-la Cluj, numit Dulca. Oare cât timp i se va mai acorda credit acestui ageamiu, care habar nu are să gestioneze un avantaj de două goluri - la pauză - a echipei sale. Iar dacă Ioan Horoba tot mai vrea un antrenor medieşean la echipă, atunci îi sugerez un nume: Dumitru Solomon, antrenorul care i-a format pe jucătorii de la Dinamo şi respectiv Steaua, Curtean şi Pârvulescu, plus Alex Muntean!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu