joi, 28 februarie 2013

SENZAŢIONAL - MISS BIKINI PE ZĂPADĂ, ÎN STAŢIUNEA PĂLTINIŞ

► Cele mai frumoase fete sunt așteptate sâmbătă, 9 martie, la Arena Platoș pentru un concurs de frumusețe și îndemânare pe schiuri sau pe placă ► Miss Bikini va fi premiată cu 1000 de lei Sâmbătă, 9 martie, frumusețea se împletește cu îndemânarea pe schiuri sau pe placă pe pârtiile Arena Platoș, în prima ediție a concursului Miss Bikini. După cum spune și numele concursului, Miss Bikini e o întrecere între cele mai frumoase doamne și domnișoare, însă, pe schiuri sau pe placă. Concursul este compus din mai multe probe. Proba de slalom va avea loc pe pârtia D, cea mai accesibilă pârtie a complexului de schi iar concurentele vor trebui să coboare pârtia pe schiuri sau pe placă îmbrăcate în orice tip de costum de baie sau în lenjerie. Concursul va fi cronometrat, fiecare concurentă urmând să obțină un punctaj în funcție de rapiditatea cu care va termina proba. Juriul, format din Dani Oțil, Nicolle Stănese Cioltea, Răzvan Marcu și Mitichi va puncta frumusețea și grația concurentelor, chiar dacă vor fi încălțate cu clăpari și nu cu pantofi cu toc. Câștigătoarea concursului va fi cea care adună cele mai multe puncte în toate probele concursului. Înscrierea la concurs este gratuită iar doritoarele se pot înscrie în avans pe email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, începând cu ora 9, în apreschi. Premiul cel mare este de 1000 de lei. „Este pentru prima dată când organizăm la Arena Platoș acest concurs extrem de popular pe pârtiile din Austria. E un concurs sportiv, foarte distractiv pentru concurente și în același timp și pentru public. Sperăm ca pudoarea să facă loc distracției şi să fie un eveniment reușit, mai ales că doresc ca acest concurs să devină o tradiție la Arena Platoș”, spune Martin Freinademetz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu