luni, 11 februarie 2013

"CARNAVALUL IERNII" LA PALATUL BARONULUI BRUKENTHAL DIN AVRIG

Oranjeria de la fosta reşedinţă de vară a baronului Samuel von Brukenthal din Avrig (Preventoriul) va găzdui sâmbătă, 16 februarie, începând cu ora 18, primul carnaval din acest an. Pentru câteva ore bune, prinţi şi prinţese, baroni şi baronese, servitori şi cameriste, precum şi alte personaje venite din vremurile de demult, se vor întoarce la Avrig, în sălile Oranjeriei (singurul complex baroc de asemenea importanţă şi complexitate din întreaga ţară), pentru a participa la „Carnavalul Iernii”, evenimentul monden al acestui început de an. Cei ce vor răspunde invitaţiei organizatorilor, vor beneficia de un meniu special, muzică bună, tombolă cu multe suprize şi multă distracţie, toate aceste ingrediente fiind garanţia unui sfârşit de săptămână extrem de reuşit. Costumaţia de carnaval este obligatorie, iar pentru cei ce nu au ales încă cea mai potrivită mască, precum şi personajul pe care îl vor întruchipa, organizatorii oferă posibilitatea închirierii costumului direct de la locul de desfăşurare al evenimentului. Persoanele interesate pot obţine relaţii suplimentare despre carnaval sau îşi pot rezerva un loc telefonând la numărul 0269523111.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu