duminică, 23 decembrie 2012

"MITĂ" LA ROMGAZ, DAR ȘI LA PRIMĂRIA MEDIAȘ!

De fapt, nu e vorba chiar de mită ci doar de foloase (ne)cuvenite. Ba și atât e prea mult spus. Pur și simplu sunt doar mici atenții pe care - a devenit deja o tradiție - cele două instituții din Mediaș le acordă jurnaliștilor, la sfârșit de an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Practic, sunt singurele instituții din municipiul de pe Târnava Mare, ce apreciază eforturile mass-media de-a lungul unui an întreg. Întotdeauna se fac mici bilanțuri, se discută deschis, iar la final ziariștii, chiar și cei (mai) reținuți, sunt lăsați să plece acasă, însă nu cu mâinile goale. Cum dar din dar se face rai, la ultima conferință de presă din 2012, edilul-sef al Mediașului, Teodor Neamțu i-a pregătit fiecărui jurnalist câte un pachet cu dulciuri așa cum au fost ele ambalate de către fundația germană "Micul prinț". La SNGN Romgaz SA, pe lângă atențiile personalizate acordate ziariștilor s-a oferit drept bonus și o fotografie de grup (cu colegii de breaslă) sub bradul împodobit în sediul Casei Gazelor Naturale (foto). Iar în final o bilă neagră acordată politicienilor noii puteri din Mediaș, pentru care presa reprezintă doar un instrument de manipulare a opiniei publice! Iată mai jos și mesajul de sărbători al primarului Teodor Neamțu.

Un comentariu:

  1. Salut, am o propunere de colaborare. Ma poti contacta pe e-mail la adresa blogatu@gmail.com

    RăspundețiȘtergere