vineri, 30 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA ROMAN" (21) - AZI: DEPUTATUL ȘI PHOTOSHOP-UL!

Mediașul nu a avut niciodată traseiști politici în Parlamentul României. Deputatul "copy-paste" Gheorghe Roman vrea însă să "spargă" respectiva tradiție și să obțină al doilea mandat în legislativul de la București pe listele unui alt partid politic decât în 2008. E cât se poate de evident că "micul samurai" nu are nimic în comun cu interesele medieșenilor și ale alegătorilor din cadrul Colegiului 3 - Camera Deputaților, totul fiind subordonat propriilor interese. Câte două mandate au "prins" medieșenii Mircea Vâlcu (senator și apoi deputat pe listele aceluiași partid politic, PUNR) și Viorel Arcaș (din partea PSD), în timp ce senatorii Ioan Moisin (PNȚCD) Ioan Tătaru și Dionisie Bucur (ambii PDSR) nu au "sărit" într-o altă "barcă" doar pentru a "bifa" un alt mandat de parlamentar. "Adevărul verde în față" a studiat afișul electoral al lui Gheorghe Roman (reprodus pe alocuri la scară inimaginabilă!) fiind de părere că acesta ar fi tebuit să aibă, dedesubt și următorul text: MĂI DRAGĂ ALEGĂTOR/HAI ÎN PAS ALERGĂTOR/SĂ VOTEZI UN TRASEIST/PATRU ANI SĂ FII OM TRIST./UITĂ-TE ATENT LA MINE/CE AFIȘ AM PENTRU TINE/PRELUCRAT CU PHOTOSHOP/CHIAR DACĂ NU SUNT DE TOP/N-AM NICI RID, NICI NEG, NICI PATĂ/AM FAȚA IMACULATĂ/ȘI PĂRUL MI L-AM SCHIMBAT/DAR NĂRAVUL NICIODAT'!

miercuri, 28 noiembrie 2012

5.000 DE SARMALE PREGĂTITE PENTRU MEDIEȘENI DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

La împlinirea celor 94 de ani de la Marea Unire înfăptuită la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, Consiliul Local și Primăria Municipiului Mediaş, în colaborare cu unitatea militară, invită locuitorii municipiului de pe Târnava Mare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Programul manifestărilor omagiale se va desfăşura în Piaţa Corneliu Coposu din Mediaş începând cu ora 10 şi va cuprinde cuvântul autorităţilor locale, slujba religioasă, prezentarea semnificaţiei Zilei Naţionale a României, ceremonialul militar şi un program artistic, care va fi susţinut de membrii Asociaţiei ,, Doina Târnavelor”, Gheorghe Munteanu, precum şi de către artiştii consacraţi: Alisa Toma, Ilie Medrea, Paula Medrea şi Liliana Laichici. La finalul evenimentului, peste 5.000 de sarmale vor fi oferite din partea municipalităţii celor care vor fi prezenţi pe platoul din Piaţa Corneliu Coposu, a anunțat miercuri Andreea Duma, în cadrul conferinței de presă săptămânale de la primăria Mediaș. Cu același prilej, purtătorul de cuvânt al instituției a mai anunțat că anul acesta spre deosebire de anii precedenţi Primăria Municipiului Mediaş va amplasa un număr de cinci brazi de Crăciun în cartierele din oraş: în Piaţa Corneliu Coposu, în satul aparţinător Ighișu Nou, în parcul din cartierul Vitrometan, pe strada Stejarului şi în parcul de lângă complexul Gura Câmpului. Miercuri, în Piaţa Corneliu Coposu a fost amplasat deja bradul de Crăciun cu înălţimea de aproximativ 16 m, urmând ca în următoarele zile să fie împodobit, iar în ziua de Sf. Nicolae iluminatul festiv de sărbători va fi aprins. Tot în data de 6 decembrie va fi aprins şi iluminatul pentru brazii din celelalte cartiere ale oraşului.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (20) - AZI: DEPUTATUL ȘI "ECLIPSA"

"Deputatul copy-paste" a recidivat în actuala campanie electorală și, la fel ca la precedenta, pentru alegerile locale, a continuat modul ostentativ și opulent de afișaj, spre disperarea alegătorilor care prin "vocea" lui Adrian Ioia l-au atenționat oe contul propriu de facebook că: frate, ai umplut toată România cu posterele tale...(facsimil). "Micului samurai" pare a nu-i păsa de greșita și perdanta sa campanie electorală (pentru că dacă ar fi fost una de succes ar fi căștigat, în 10 iunie 2012, fotoliul de primar al Mediașului!) motiv pentru care a ajuns ca afișele, posterele și bannerele sale electorale să aibă cele mai impresionante dimensiuni dintre ale tuturor contracandidaților la "parlamentare".
Probabil, un top întreg de afișe a ajuns să posteze într-un singur loc, pe fosta centrală termică din strada Turda nr. 4, devenită între timp clubul de bowling "Eclipse", deținut de bunul său amic, Adrian Bogdan. "Adevărul verde în față" a aflat și povestea (mai exact spus poezia!!!) respectivelor afișe electorale: ȘTIU CĂ-S ÎNTR-UN CON DE UMBRĂ/ȘI AM PERSPECTIVĂ SUMBRĂ/DAR NU-MI PASĂ DE VREO LIPSĂ/ȘI M-AFIȘEZ LA..."ECLIPSĂ"/CĂ AL MEU AMIC BOGDAN/MĂ SPONSORIZEAZĂ C-UN BAN/MĂ RECOMANDĂ PRIN CLUB/SĂ FAC BANI UN METRU CUB!

marți, 27 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (19) - AZI: PROBLEME CU BOAȘELE, GHIȚUCĂ?

Zilele trecute "Micul samurai" le-a petrecut în preajma celor în care mai credea că-l pot convinge pe subsemnat să înceteze campania la adresa deputatului. A apelat pănâ și la artileria grea, însă cu toții au primit, invariabil, același răspuns: așa ceva nu e posibil! În aceste condiții, Ghițucă a purces la noi întâlniri cu electoratul în care a apărut în poziția sa clasică, respectiv crăcănat la maxim ca și când ar avea mari probleme cu boașele. În cartierul Vasia acesta a pus chiar și de un concurs dotat cu un premiu la mare căutare în acest sezon, în speță un grăsun: OAMENI BUNI, V-AM CHEMAT ASTĂZI, AICI, PENTRU A PARTICIPA ÎMPREUNĂ LA UN CONCURS AL CĂRUI MARE PREMIU VA CONSTA DINTR-UN PORC. CÂȘTIGĂTOR VA FI DESEMNAT CEL PRINTRE PICIOARELE CĂRUIA VA REUȘI SĂ SE STRECOARE GRĂSUNUL GHIȚĂ. LUAȚI AMINTE LA MINE ȘI CRĂCĂNAȚI-VĂ LA FEL DACĂ VREȚI SĂ VĂ ALEGEȚI CU UN PORC!

GIGI BECALI ȘI-A PIERDUT PARTIDUL, LA MEDIAȘ

Dezamăgite de faptul că Gigi Becali a ales fuziunea cu PNL, spre a putea candida pentru un fotoliu de parlamentar, la alegerile din 9 decembrie, mai multe organizații ale PNG din nordul județului Sibiu, între care și cea de la Mediaș au decis să demisioneze in-corpore din partid. Anunțul a fost făcut marți la prânz, într-o conferință de presă de ex-președintele PNG Mediaș, Florin Olar (foto), care totodată a anunțat că membri respectivei formațiuni politice s-au înscris în PDL. Olar, alături de ex-vicepreședintele Vasile Miron au explicat că hotărârea lor "a pornit tot de la o declarație a fostului lider de la București, Gigi Becali de a nu accepta niciodată să facă parte dintr-o alianță cu un partid social sau socialist. Pentru că acesta și-a încălcat propriile principii, am decis să ne păstrăm orientările de dreapta, motiv pentru care ne-am înscris în PDL", au explicat cei doi.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (18) - AZI: ÎNTÂLNIRE DE GRADUL 3!

"Micul samurai" colindă, zi de zi, cartierele din Mediaș (iar în week-end-uri și satele învecinate)) spre a convinge electoratul că a scăpat definitiv de petele de...dalmațian, o dată cu (re)intrarea sa în PSD. Aproape de fiecare dată însă, alegătorii scârbiți de prezența printre ei, reacționează cu vehemență sau chiar cu violență verbală! Deputatul Roman pare a nu sesiza tot ceea ce i se întâmplă și continuă să prezinte - pe contul personal de facebook - "succesurile" de care se bucură la mitingurile electorale. De tot râsul, dar postările acestuia au ajuns, invariabil, să primească "like" doar din partea soției sale, Ioana (facsimil).
"Adevărul verde în față" a asistat siderat la dialogul dintre deputat și un alegător din cartierul "După Zid": 1. DEPUTATE, DĂ-MI UN FOC/SAU ÎN PICIOARE TE JOC!/CĂ TE ȘTIU DE PATRU ANI/TU NU VALOREZI DOI BANI!!! 2. M-AI FĂCUT LA BUZUNAR/CÂT AI FOST PARLAMENTAR/M-AI LĂSAT SĂRAC LIPIT/ȘI MERIȚI SĂ FII SNOPIT!!! Panicat din cale-afară, deputatul a bătut în retragere, dând următoarea replică: 1. STAI MĂI, NENE, LINIȘTIT/CĂ NU VREAU SĂ FIU SNOPIT/CÂND PENSIA ȚI-AM TĂIAT/EU ERAM UN ALT BĂIAT! 2. ACUM SUNT LA US(E)L(E)/DECI NU-MI RUPE OASELE/CĂ ÎȚI DAU TOT CE ȚI-AM LUAT/ÎN PRECEDENTUL MANDAT!!!

joi, 22 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (17) - AZI: DEPUTATUL ȘI ȚIGANII!

Incredibil, dar adevărat! Omul care întreaga viață n-a știut altceva decât să copieze, deputatul Gheorghe Roman s-a apucat de scris. Nu e vorba de vreo epopee sau letopiseț ci de o banală...epistolă, adresată medieșenilor în prag de alegeri parlamentare. Sau mai exact spus, de o scrisoare plină de banalități, critici și invective la adresa celor din care cauză consideră că a pierdut alegerile locale. Naivii n-au decât să creadă în elucubrațiile sale (care nici măcar promisiuni nu pot fi numite!) iar acea minoritate pe care o urăște din toată ființa sa (e vorba de romi) să meargă la vot și să aplice ștampila pe oricare dintre ceilalți candidați care se dovedesc toleranți, responsabili și nu xenofobi și șovini precum "micul samurai". De altfel, aflat zilele trecute în satul aparținător, Ighișu Nou, la o întâlnire cu electoratul, "Adevărul verde în față" a asistat la discuția dintre deputat și o biciclistă, reprezentantă a etniei rome: AUZI, MIȚA BICICLISTA, FACEM UN TÂRG?ÎȚI DAU AUTOTURISMUL MEU, SKODA SUPERB, CONTRA VELOCIPEDULUI TĂU, PLUS 500 DE VOTURI, DE LA ȚIGANII TĂI DIN IGHIȘU NOU. EU DETEST ROMII, DAR ȘTII CUM E?TE FACI FRATE ȘI CU ĂLA NEGRU CA DRACUL PÂNĂ CÂND AJUNGI LA...CAȘCAVAL.ÎȚI POATE CONFRIMA ASTA ȘI VICEPRIMARUL AICI DE FAȚĂ, CARE E ȘI CU NOI ȘI ÎMPOTRIVĂ.

miercuri, 21 noiembrie 2012

HRĂNEȘTE UN ZÂMBET...ȘI TU!

Campania umanitară „ Hrăneşte un zâmbet’” a ajuns la cea de-a VI ediţie, prin ediţiile anterioare ale campaniei fiind ajutaţi aproximativ 1000 de copii. Anul acesta cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Consiliul Local al Tinerilor cu sprijinul Primăriei Municipiului Mediaş vor aduce zâmbetul pe faţă copiilor cu o situaţie materială precară din Liceele şi Şcolile din Mediaş, prin acordarea de pachete cu alimente. Astfel îi invităm pe toţi cei care doresc să facă o bucurie celor aflaţi în dificultate, în supermarketurile din oraş să doneze alimente neperisabile care apoi vor fi date copiilor defavorizaţi. În paralel membrii Consiliului Local al Tinerilor vor promova activitatea în cadrul liceelor prin strângerea de jucării pentru beneficiarii proiectului. Campania se desfăşoară în perioada 26 noiembrie- 1 ianuarie. O parte din produsele colectate vor ajunge la copii în preajma Crăciunului urmând ca alimentele donate ulterior să fie distribuite la sfârşitul campaniei după data de 1 ianuarie.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (16) - AZI: HAINA ÎL FACE PE OM!

În timp ce contul de facebook al deputatului Gheorghe Roman este, zilnic, umplut de "respect" de către alegători (vezi facsimil Bughiu Mikha-Ella: Cu scuzele de rigoare dacă greșesc vă spun că ceva s-a schimbat...ați schimbat partidele...adică ați devenit emigrant politic...ați trecut de la PSD la PDL la INDEPENDENT apoi USL...ce încredere mai putem avea în Dumneavoastră, domnule Roman??? Cărui partid aparțineți de fapt?) "micul samurai" încearcă din răsputeri să convingă electoratul că nu s-a schimbat de fel, dovadă faptul că poartă și astăzi același trenci de culoare gri, pe care îl are de pe vremea când era director general al SC Meditur SA. (pentru edificare e suficient un search pe google: Gheorghe Roman imagini!).
Ultima sa întâlnire electorală, cea din cartierul Vitrometan s-a soldat cu împărțirea de umbrele roșii (care să-i ferească pe alegători de...potopul promisiunilor neonorate!) dar și cu următorul discurs, recepționat în exclusivitate de "Adevărul verde în față": CIN' SE IA CU MINE BINE, ÎI DAU HAINA DE PE MINE. ȘI O DAU IEFTIN CĂ O AM DE CÂND ERAM DIRECTOR LA MEDITUR. CE VREMURI, DOM'NE! NU FĂCEAM NIMIC TOATĂ ZIUA ȘI CÂȘTIGAM CÂT UN DEPUTAT. DAR AȘA-I VIAȚA!!! DACĂ NU MI-A PLĂCUT CARTEA, ACUM STAU CU VOI ÎN FRIG ȘI ÎMPART UMBRELE ȘI PROMISIUNI. NICI NU ȘTIU CUM SĂ VĂ MAI MINT: ÎN VERSURI SAU ÎN PROZĂ? AZI SPUN AȘA: FOAIE VERDE DE DUDĂU/SUNTEȚI ANTIPATICI RĂU/VĂ UITAȚI PRECUM LA URS/LUAȚI CE VĂ DAU ȘI V-AȚI DUS!

marți, 20 noiembrie 2012

ALTĂ VIAȚĂ - CU UN NOU MANAGER ȘI UN NOU ANTRENOR BASCHETBALIȘTII MEDIEȘENI DEFILEAZĂ ÎN EUROPA: 3 DIN 3!

Spre deosebire de colegi de club fotbaliști, baschetbaliștii de la Gaz Metan Mediaș fac furori nu doar în campionat ci și în Europa. Alb-negri au obșinut marți seara, în fața propriilor suporteri cea de-a treia victorie (din tot atâtea partide) în grupa D, a EuroChallenge. De data aceasta victime au fost ucrainenii de la Khimik, pe care medieșenii i-au învins la un coș diferență, scor 88-86, iar asta după ce oaspeții au avut un avans de 7 coșuri!!! Cel mai eficient jucătoar medieșean a fost Titus Nicoară, autor a 21 de puncte. Așa cum se poate constata, atunci când sunt măsuri radicale (manager nou și antrenor nou) rezultatele nu întârzie să apară. Pe când aceleași satisfacții și pentru iubitorii de fotbal ai municipiului de pe Târnava Mare?

CONSTRUCȚIA HOTELULUI DE GHEAȚĂ DE LA BÂLEA LAC ÎNCEPE DE ZIUA NAȚIONALĂ

Organizatorii unicului hotel de gheaţă din sud-estul Europei, cel de la Bâlea Lac, anunţă că tema de anul acesta va fi carnavalul (vezi macheta), construcţia urmând să înceapă în 1 decembrie, dacă vremea va permite acest lucru. Turiştii au început să facă rezervări la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac încă din timpul verii, iar până acum au fost făcute aproximativ 200. Potrivit Adelinei Grigoroiu, directorul de marketing al hotelului, aproximativ 80 la sută din rezervări au fost făcute de turişti străini. Preţul unei camere duble, atât în perioada sărbătorilor de iarnă, cât şi în restul sezonului este de 300 lei pe noapte, respectiv 400 lei pe noapte la iglu. „La Bâlea Lac a început deja să îngheţe, au fost şi câţiva fulgi de zăpadă, iar dacă vremea va fi favorabilă, construcţia hotelului va începe de Ziua Națională a României”, a declarat aceasta. Dacă totul merge conform planului, hotelul va fi deschis pe 25 decembrie, ca în fiecare an. Hotelul va avea 12 camere, fiecare fiind decorată în funcţie de câte o temă legată de carnaval, de la camera secretelor, tărâmul dulciurilor, la măşti de carnaval şi arlechini. Cele trei iglu-uri anexate hotelului vor avea drept temă Rio de Janeiro, Veneţia şi Berlin. Turiştii care se vor caza în respectivul hotel vor jindui, în mod cert după căldura unor seminee sau se vor gândi la centrale pe lemne care asigură un ambient deosebit.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (15) - AZI: DE LA "COPY-PASTE" LA "DELETE"!

Deputatul Gheorghe Roman și-a făcut un titlu de glorie din a ascunde gunoiul sub preș, adică de a căuta pe toate căile să saboteze încerările tuturor concitadinilor săi de a prezenta adevăratul caracter al "micului samurai". În mod sistematic, comentariile negative la adresa acestuia sunt înlăturate de pe forumurile de discuții sau de pe conturile de socializare, tocmai pentru a apărea într-o lumină favorabilă în fața electoratului. Se poate spune, deci că Gheorghe Roman a...involuat de la deputatul "copy-paste" la deputatul "delete" (dilit!). Ultima astfel de mostră a fost sesizată de "Adevărul verde în față" cu prilejul întâlnirii sale electorale din cartierul Gura Câmpului.
Susținătorii acestuia i-au adresat succes și...bezele însă cei mai mulți au criticat traseismul său politic, așa cum a fost și cazul lui Slav Marian care a postat pe contul de facebook al deputatului următorul mesaj (șters apoi rapid): la naiba alături de noi, a văzut că se clatină corabia și fuge ca șobolanii când se scufundă. acest tip de oameni nu au ce căuta în politică (facsimil). Și totuși, se pare că într-un moment de sinceritate, Gheorghe Roman a decis să se prezinte alegătorilor în toată splendoarea sa, spunând pe față cine este de fapt și ce dorește: ASCULTĂ POPOR LA MINE/DACĂ VREI SĂ-ȚI FIE BINE/VOTEAZĂ UN OM ȘCOLIT/NU UN DEPUTAT "DILIT"/EU ȘTIU DOAR SĂ COPIEZ/SĂ ATAC, SĂ REFULEZ/SĂ AMENINȚ ȘI SĂ BAT/PE CEL CE NU M-A VOTAT/DECI, PE FACEBOOK DE-AI POSTAT/CEVA RĂU DE DEPUTAT/TE-AM "DELETE" DE NU TE VEZI/ȘI-AR FI BINE SĂ MĂ CREZI!

ROMGAZ ȘI TRANSGAZ DORESC RETROGRADAREA ECHIPEI GAZ METAN MEDIAȘ ÎN LIGA A II-A?

Suspecta lipsă de reacție a conducerii administrative ale celor două companii gazifere (Romgaz și Transgaz) care asigură finanțarea clubului-fanion de pe Târnava Mare, Gaz Metan Mediaș, duce cu gândul că, de fapt, se dorește retrogradarea în eșalonul secund a echipei de fotbal, pregătite de cinci ani și jumătate de Cristi Pustai. Iar asta, probabil, din cauza costurilor ridicate pe care le impune menținerea echipei în Liga I, ce au condus, în vară, la renunțarea secțiilor (performante!) de aeromodele și popice, precum și la echipele secunde de fotbal și baschet. Altfel nu există nicio explicație logică pentru care staff-ul neperformant Horoba - Pustai, care înregistrează eșecuri pe bandă rulantă, este menținut în funcție! Luni seara în Giulești gaziștii au fost dinamitați de propria "petardă" (Radu Zaharia) din cauza căruia s-au marcat ambele goluri ale gazdelor, iar asta după ce medieșenii au condus pe tabela de marcaj până aproape de minutul 80, prin golul marcat din penalty (min. 38) de Eric de Oliveira. Din nou însă, totala lipsă de inspirație a profesorului de matematică, i-a privat pe alb-negri de un rezultat pozitiv, trimițând echipa pe buza prăpastiei, la doar un singur punct de retrogradare. Iar în următoarele două etape la Mediaș vin Petrolul Ploiești și CFR Cluj-Napoca, team-uri capabile să-i aducă pe gaziști la -14 în "clasamentul adevărului". Așadar, boală lungă (cu Cristi Pustai pe banca tehnică)...moarte sigură!

luni, 19 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (14) - AZI: POMENI ELECTORALE!

Aflând de la Grigore Doru Gâdea, preotul-paroh al Bisericii "Buna Vestire" din cartierul Gura Câmpului - cel care cu o voce răsunătoare a anunțat după slujba religioasă de duminică, faptul că "micul samurai" a donat suma de 300 lei - că, iată, s-a dat drumul la pomeni electorale, mai multe "voluntare" din campania electorală pentru alegerile locale (care atunci au primit bani, flori și cosmetice) au dat năvală la biroul perlamentar al deputatului Gheorghe Roman, pentru a încasa "obolul". Au avut însă surpriza de a primi doar...resturi și promisiuni, cam singurele "argumente" care i-au mai rămas deputatului "copy-paste". "Adevărul verde în față" a asistat la cearta ca la ușa cortului și la nemulțumirile din incinta biroului parlamentar al lui Gheorghe Roman - DOAMNELOR, AM O VESTE GROZAVĂ PENTRU DVS: AM GĂSIT RĂTĂCITE, ÎN FIȘETUL BIROULUI MEU PARLAMENTAR, DE LA ALEGERILE LOCALE, MAI MULTE CADOURI PE CARE VI LE OFER CU MARE DRAG - FIRE VEȘTEJITE DE TRANDAFIR ȘI CASETE CU APĂ DE TOALETĂ. DACĂ NU VOR FI DE-AJUNS, ATUNCI VOI COMANDA ȘI CASETE CU APĂ DE PLOAIE, DAR ȘI CU APĂ DE GURĂ, PENTRU CEI CARE OBIȘNUIESC SĂ MĂNÂNCE RAHAT CU GURA PLINĂ, AȘA CA MINE! SĂ ȘTIȚI CĂ BANI NU MAI AM, MI I-AU LUAT PE TOȚI CĂMĂTARII, IAR CEI 300 DE LEI PE CARE AM REUȘIT SĂ-I PUN DEOPARTE I-AM DONAT, IERI, LA BISERICĂ, SĂ AUDĂ POPORUL CÂT DE GENEROS SUNT!

duminică, 18 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (13) - AZI: DEPUTATUL ȘI AGENDA SA ELECTORALĂ!

Pensionarii din Mediaș, votanți constanți ai partidelor de stânga, asemenea majorității electoratului de vârsta a III-a, sunt nedumeriți de faptul că, deși a început campania pentru alegerile parlamentare, deputatul Gheorghe Roman nu a programat încă nicio excursie la mănăstiri, așa cum a procedat în campania pentru alegerile locale, atunci când a candidat la funcția de primar al municipiului de pe Târnava Mare. Sesizând așteptările acestora, micul samurai a decis să-i anunțe - în cadrul unei întâlniri electorale la care, din păcate pentru el, nu au participat decât doi sexagenari - că nu-i va lăsa nici în această perioadă cu...buzele umflate! Adevărul verde în față nu putea lipsi nici de la respectiva prestație a deputatului copy-paste și a înregistrat, cuvânt cu cuvânt, discursul său electoral AM AICI AGENDA ELECTORALĂ A URMĂTOARELOR ZILE PENTRU CEI DOI ALEGĂTORI CARE MI-AU MAI RĂMAS FIIND DUMINICĂ, AZI AM SĂ VĂ DUC LA MĂNĂSTIREA PUT(I)NA. MÂINE MI-AM PROPUS SĂ VĂ DUC CU VORBA, POIMÂINE CU PREȘUL, IAR RĂSPOIMÂINE CU ZĂHĂRELUL. ȘI TOT AȘA PÂNĂ ÎN 9 DEC.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

EXCLUSIVITATE - SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ VA FI DOTAT CU AMBULANȚE NOI ȘI MODERNE

O delegație a municipalității medieșene a participat săptămâna trecută la conferința finală din cadrul proiectului OP-ACT “Modalități de acțiune privind îmbunătățirea poziției strategice a orașelor mici și mijlocii”, care a avut loc în Leoben, Austria. Agenda întâlnirii a fost compusă dintr-o serie de conferințe legate de prezentarea programelor de lucru post-proiect, precum și din discuții între parteneri. De asemenea, la Leoben au fost prezentate și planurile locale de acțiune ale municipalităților din Altena și Ancona, având în vedere că acestea nu au fost finalizate până la întâlnirea din septembrie, care a avut loc la Mediaș. Întâlnirea din Austria a prilejuit și semnarea documentului Charta OP-ACT, care va ajunge pe masa Uniunii Europene în vederea finanțărilor pe proiecte specifice pentru anii viitori. Charta OP_ACT document semnat de cei 10 primari ai orașelor partenere în proiect își dorește a fi un prim manifest venit partea comunităților care trăiesc în orașe mici și mijlocii și care se confruntă cu probleme specifice adesea ingnorate. Unul dintre participanți descria această chartă ca fiind actul care își dorește să rezolve vechea problemă a acestui tip de orașe care sunt adesea descrise prea mici pentru a putea intra în rândul orașelor mari și prea mari pentru a putea beneficia de sprijinul dat localităților mici. O paradigmă care speram să își găsească metodologia de rezolvare în următoarea etapă de dezvoltare a UE respectiv 2014-2020. La conferința finală a proiectului OP-ACT au fost facilitate oportunități de discuții între reprezentanții autoritatilor locale din orașele partenere, în vederea colaborărilor viitoare. Charta a fost prezentată într-un cadru public în data de 8 noiembrie în prezența reprezentanților Urbact, iar domnul Harry Catteter a vorbit despre principiul “new living”, ce se referea la provocările cu care se confruntă comunitățile urbane de dimensiuni medii și mici, în special legat de declinul demografic. În perioada următoare vor urma o serie de activități la nivel local, legate de diseminarea informațiilor adunate în cadrul proiectului, cât și privitoare la detaliile planului local de acțiune. O întâlnire deosebită care speră să conducă la numeroase colaborări viitoare a avut loc între primarul Teodor Neamțu și președintele Asociației europene a orașelor mici și mijlocii întâlnire în cadrul căreia s-au pus bazele cooperării viitoare ale municipiului Mediaș cu respectiva Asociație de prestigiu cât și modalitățile de promovare a urbei de pe Târnava Mare la nivel european. Avem în vedere realizarea de parteneriate în domeniul protecției mediului, învățământului și sănătății, în acest din urmă caz el materializându-se în achiziționarea de ambulanțe noi și moderne pentru Spitalul Municipal Mediaș, a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul verde în față", edilul-șef al municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamțu. Pentru "porţii" regulate de sănătate e recomandabil consumul de sirop de visine sau la alegere sirop de trandafiri.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (12) - AZI: 1.000 DE LIKE ȘI 2.000 DE FUCK!

Traseistul politic Gheorghe Roman face valuri indiferent de partidul din care provine. Deja contracandidații săi la fotoliul de deputat în Colegiul nr. 3 au început să conteste modul în care acesta își face propagandă electorală, cu bannere, postere și afișe lipite în cele mai neobișnuite locuri: la intrarea într-o secție de votare din comuna Blăjel, pe ușa unei crame din Mediaș, pe afișierul clădirii primăriei din Bazna (foto). În acest din urmă caz, s-a luat poziție, după cum se poate constata și din imaginea de față: au alăturat simbolul clasic al persoanei cu handicap afișului electoral al lui Gheorghe Roman. Se pare însă că "micul samurai" nu gustă astfel de glume și nici criticile la adresa sa. Așa se face, spre exemplu, că păstrează doar aprecierile favorabile pe rețeaua de socializare Facebook, acolo unde are cont și se laudă că a depășit 1.000 de "like"-uri și probabil 2.000 de fuck-uri!
Cei care au interesul de a intra mai des pe respectivul cont pot citi și comentarii dure, însă ele nu rezistă prea mult timp (facsimil). Bunăoară, Pușcaș Ana Maria îi scria: dl. Roman sunt o localnică din satul Dupuș am și eu o întrebare la dumneavoastră de ce veniți în sat pe ascuns și nu vorbiți cu toată lumea și de ce veniți doar în campanie electorală când aveți nevoie de voturile noastre? De ce nu ați făcut nimic pentru satul nostru în cei 4 ani cât ați fost în Parlametul României??? Vă mulțumesc. De asemenea, Gabi Lucaci avea două postări care însă au fost radiate de urgență precum domnia-sa din PDL: aaaaaaaaa...ai șters?nu ți-e rușine că trăiești? cât de mizerabilă trebuie să-ți fie conștiința să lingi rahatul psd, pnl, partide pline de criminali, trădători, impostori, cu diplome false, plagiatori, hoți, pușcăriabili, pușcăriași, etc...hhhuuuoooooooo. Cât timp trăiesc eu în Mediaș nu veți mai câștiga niciodată...decât...pușcărie....Mafalda Pucheanu i-a replicat și ea:nu te supăra domnule Roman, te-am plăcut dar, de când te-ai făcut traseist politic...nici nu mai are rost să mă duc la vot...m-am săturat. De altfel, inclusiv după ce a luat la cunoștință despre afișul cu "deputat-handicapat" din Bazna, acesta a replicat în versuri: UNII-MI SPUN HANDICAPAT/ALȚII MÂNDRU DEPUTAT/PE PRIMII ÎI RADIEZ/PE CEILALȚI ÎI...ÎNRĂMEZ!

vineri, 16 noiembrie 2012

APĂ CURATĂ PRECUM CRISTALUL PENTRU MEDIEȘENI

Problema apei potabile, care datează de decenii la Mediaș și a căror rezolvare au promis-o numeroși politicieni prin realizarea fantasmagoricul proiect de aducțiune de la Zetea a fost, în sfârșit rezolvată. Astfel începând de vineri (cu șase luni mai repede decât era preconizat) locuitorii municipiului de pe Târnava Mare sunt beneficiarii unei ape curate precum cristalul, grație celei mai moderne și performante stații de tratare din România, în valoare de 42,5 milioane de lei. Cu acest prilej a fost reabilitat complet sistemul de captare al apei brute, s-a construit o nouă staţie de pompare a apei brute (300 l/s), cu efect de economisire a energiei electrice, s-au reabilitat şi extins etapele de pretratare, coagulare, floculare, decantare. Treapta I de filtrare este finalizată, s-a reabilitat şi modificat întreg sistemul de dezinfecţie. Procesul tehnologic de tratare a apei este complet automatizat, conectat la sistemul SCADA, care permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului de tratare. Linia nouă de tratare a apei a fost pusă în funcţiune în cursul zilei de joI. Astfel, staţia are în dotare echipamente ultramoderne ca staţia de pompare a nămolului din predecantoare, staţia de pompare a apei predecantate, paturi de uscare a nămolului, staţia de preozonare, gospodăria de preparare, stocare şi dozare reactivi, filtrarea cu 7 filtre cu nisip şi SCADA – faza I. Prin punerea în funcţiune a noii instalaţii de tratare a apei, apa potabilă distribuită în municipiul Mediaş se va încadra în parametrii de calitate prevăzuţi în Directiva UE 98/83/CE.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (11) - AZI: AȘA SE MINTE POPORUL, CU PSEUDO-ORATORUL!

De când au devenit colegi de partid, senatorul Viorel Arcaș și deputatul Gheorghe Roman par a se completa foarte bine unul pe celălalt. Nevoit să umble precum cu ursul, alături de mincinosul Gheorghe Roman (așa cum l-a caracterizat în precedenta campanie electorală însuși Viorel Arcaș), senatorul a ajuns să-i preia apucăturile "micului samurai", zis și "deputatul copy-paste". Așa se face că sloganul electoral al domniei-sale "Pe drumul cel bun" este identic cu cel folosit de câțiva ani de către operatorul public de transport urban de călători, SC "Meditur" SA. "Adevărul verde în față" s-a furișat, în urmă cu câteva zile, printre alegătorii din comuna Alma acolo unde cei doi aspiranți la o nouă porție de "ciolan" i-a amăgit cu alte promisiuni pe locuitorii așezării conduse de primarul Ioan Feier (foto). Iată ce au spus asistenței cei doi parlamentari - Roman: M-A FĂCUT MAMA PITIC/ȘI NU SUNT BUN DE NIMIC/DAR ÎMI JOC CU TALENT ROLUL/DE A AMĂGI POPORUL! Nici senatorul nu s-a lăsat mai prejos și a replicat tot în versuri - Arcaș: EU ȘTIU DOAR UNA ȘI BUNĂ/CHIAR DACĂ GROTESC MAI SUNĂ/PE DRUMUL CEL BUN CU MINE/SAU CU MEDITUR MAI BINE! I-a temperat însă repede edilul-șef al localității cu o aluzie evidentă la statura deputatului - Feier: ROMAN, RIDICĂ-TE ÎN PICIOARE CÂND VORBEȘTI IAR TU, ARCAȘ, STAI JOS CĂ NUMAI PROSTII SPUI!

joi, 15 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (10) - AZI: RUGĂCIUNEA UNUI "SAMURAI" FALIT!

Pseudocredinciosul fără niciun Dumnezeu, Gheorghe Roman, cel care n-a mai fost văzut trecând pragul unei biserici din momentul în care a pierdut alegerile locale, a început să-și facă din nou apariția la slujbele religioase oficiate nu doar la Mediaș ci și în comunele care compun colegiul nr. 3, acolo unde "micul samurai" candidează pentru un nou mandat de deputat. "Adevărul verde în față" l-a surprins, săptămâna trecută, la biserica din Axente-Sever (foto), în timp ce rostea următoarea rugăciune: DOAMNE, DUMNEZEUL MEU/CHIAR NU MAI AM NICIUN LEU./DE N-AJUNG IAR DEPUTAT/PE VIAȚĂ EU M-AM RATAT/AM TOCAT BANII-N CAMPANII/CĂMĂTARII-MI IAU TOȚI BANII/DOMNUL, DRACUL, CINE-O VREA/SĂ MĂ SCAPE DE BELEA./VĂ PROMIT MAREA CU SAREA/LAS ALCOOLUL, DESFRÂNAREA/ȘI MĂ JUR PE CE-AM MAI SFÂNT/NU VĂ UIT NICI ÎN MORMÂNT.

miercuri, 14 noiembrie 2012

EXCLUSIVITATE - PUSTAI MAI STĂ O TURĂ ADICĂ FIX 4 ETAPE!

Chiar dacă la finalul partidei pierdute acasă cu CSMS Iași (scor 0-1), Ferguson de România anunța că până luni se gândește să plece de pe banca tehnică a echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, asemenea - cândva - lui Tăriceanu (Răzgândeanu) și profesorul de matematică Cristian Pustai s-a sucit, optând până la urmă să mai stea o...tură! Adică patru etape atât cât i-au transmis, miercuri (după ce ședința de analiză s-a amânat cu o săptămână), șefii celor două companii gazifere care sponsorizează clubul-fanion de pe Târnava Mare că îi mai acordă acestuia. Cel mai longeviv antrenor din Liga I trebuie musai să câștige cele două partide de pe teren propriu din actualul sezon, respectiv cu Petrolul Ploiești și CFR Cluj-Napoca, dacă vrea să mai rămână până la Paște(le cailor). E de bine...pentru dom' profesor că mai prinde și el un salariu barosan (8.000 de euro) cu care să-și facă sărbătorile de iarnă fericite!!!

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (9) - AZI: URAREA PRICHINDEILOR!

Cică, după ce ar fi aflat din "Adevărul verde în față" despre cât de dragi îi sunt copiii, deputatului Gheorghe Roman, un grup de elevi l-a vizitat pe "micul samurai" la sediul biroului său parlamentar, pentru a-i face o urare în ton cu ceea ce cred și doresc ei, împreună cu părinții acestora, despre caracterul și viitorul respectivului politician de mucava. Nu întâmplător urarea prichindeilor are 12 versuri, pentru că data de 12.12.2012 (când se presupune că se va fi încheiat și algoritmul redistribuirii mandatelor de parlamentar) ar putea râmăne drept una de referință pentru medieșeni și municipiul de pe Târnava Mare: dispariția omului politic Gheorghe Roman! Iată așadar și urarea în speță: MAI-HO, MAI-HO, DE LA CIOLAN/MUNCEȘTE CA SĂ FACI UN BAN/MEREU VREI SĂ NE TRAGI ÎN PIEPT/SĂ STAI DEGEABA-N PARLAMENT/PE TOȚI NE CREZI NIȘTE NEROZI/BUNICI, PĂRINȚI SAU SIMPLI PLOZI/I-AI "ABURIT" ȘI TE-AU VOTAT/DE-AI AJUNS RÂS DE DEPUTAT/NU TE MAI VREM LA BUCUREȘTI/DE-ACUM DE NOI SĂ TE PITEȘTI/IAR LA ANUL CARE VINE/SĂ SCĂPĂM GHIȚĂ DE TINE!

marți, 13 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (8) - AZI: DEPUTATUL ȘI COPIII!

Fără doar și poate, deputatul Gheorghe Roman este cel mai fals și mai duplicitar politician pe care l-a avut Mediașul vreodată. Face eforturi evidente pentru a mima dragostea față de semeni, în general, și față de copii, în special, deși în realitate îi urăște pe cei mici. A recunoscut-o nu o dată în cercurile de apropiați, afirmând că, de fapt, copiii sunt o pacoste în viața oricărui cuplu, motiv pentru care nici nu se gândește să devină tată! Așadar, toate gesturile și faptele sale de bun samaritean, din ultimii ani au fost făcute în mod ostentativ, doar pentru a epata și a ajunge mai repede la inimile părinților acestora, masă de manevră la toate alegerile! Nu e de mirare "reacția" pe care a avut-o "micul samurai" atunci când s-a aflat în mijlocul copiilor și pe care "Adevărul verde în față", fiind pe fază, a surprins-o prompt: MĂI NESIMȚIȚILOR, EU V-AM CHEMAT AICI SĂ NE BUCURĂM ÎMPREUNĂ DE BINEFACERILE MIȘCĂRII...DE LA UN PARTID LA ALTUL, IAR VOI MĂ DAȚI DE GOL CU PANCARTA DE DEASUPRA CAPULUI, ALUZIE LA FAPTUL CĂ, ÎN ȘCOALA GENERALĂ AȘ FI AVUT DOAR 4. TOCMAI DIN CAUZA FRANCHEȚII LOR ÎMI SUNT ATÂT DE ANTIPATICI COPIII, CĂCI DACĂ ÎMI ERAU SIMPATICI, CU SIGURANȚĂ CĂ AVEAM ȘI EU MĂCAR UNUL! ORICUM, SĂ FIȚI SĂNĂTOȘI CĂ EU NU AM NEVOIE DE VOI CI DOAR DE PĂRINȚII VOȘTRI CARE VOTEAZĂ.

luni, 12 noiembrie 2012

NOTARI PUBLICI SIBIENI ACUZAȚI DE CĂMĂTĂRIE ȘI SPĂLARE DE BANI

Potrivit unui comunicat al IPJ Sibiu, redat integral în cele ce urmează, "luni dimineaţă, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat 19 perchiziţii domiciliare în judeţul Sibiu. Au fost vizaţi 17 suspecţi, membri ai unei grupări infracţionale specializată în înşelăciune şi cămătărie, ori persoane care au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu, D.P.I.R. Sibiu şi D.P.I.R. Alba. În fapt, din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, perioada anilor 2008- 2012, pe raza judeţului Sibiu, suspecţii Constantin C., Dumitru D., Daniel I. şi Bogdan J. au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane între care notarii publici Simon Bexa și Răzvan Mărginean. Scopul grupului era acordarea de împrumuturi cu camătă şi majorarea, ulterior, în mod nejustificat, a dobânzilor stabilite iniţial, finalitatea acestui fapt fiind deposedarea persoanelor care au împrumutat bani, de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate. În perioada menţionată, zeci de persoane (părţi vătămate) au apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care suspecţii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10% - 50 % saptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare. Totodată, din investigaţii a reieşit că suspecţii nu acordau niciodată banii trecuţi în contract şi reţineau la împrumuturile mai mari sume de 5.000 - 10.000 de euro, cu titlu de garanţie pentru plata dobânzii. Dobânzile erau majorate ulterior de suspecţi, astfel că valoarea acestora şi sumele împrumutate ajungeau la cifre uriaşe, iar părţile vătămate, aflate în imposibilitatea de a plăti, pierdeau bunurilor gajate. Pentru recuperarea banilor, membrii grupului recurgeau la ameninţări, acte de violenţă şi şantaj asupra părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora. Până în prezent au fost identificate şi audiate 15 părţi vătămate. Prejudiciul stabilit până în prezent depăşeşte 1.000.000 de euro. 30 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba – Iulia în vederea audierii şi luării măsurilor legale. Membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infractional organizat în scopul comiterii infracţiunilor cu violenţă (şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, loviri şi alte violenţe), înşelaciune şi activităţi de cămătărie". Iată în final și filmul capturării suspecților, pus la dispoziția mass-media de către reprezentanții Poliției Române.

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (7) - AZI: VISE DE MĂRIRE!

Gheorghe Roman a fost tot timpul un oportunist, interesat doar să acceadă în sferele înalte ale puterii. Marele său vis, acela de a-i călca pe urme mentorului Dionisie Bucur, fostul primar al Mediașului, pare că nu i se va îndeplini niciodată. A avut o șansă imensă la alegerile locale din acest an, însă a irosit-o pentru că - nu-i așa? - există un Dumnezeu care plătește fiecăruia după cum gândește și după cum îi este sufletul! Dacă n-a fost să fie primar, "micul samurai" s-ar mulțumi să fie măcar...președintele interimar al României, deși funcția de președinte de bloc cred că i s-ar potrivi cel mai bine. De fapt, se pare că e și ceea ce-și dorește inclusiv soția sa, Ioana, dacă ar fi să ne luăm după ultimul vis, deconspirat chiar de deputat (foto): DIN CALE-AFARĂ DE OBOSIT DUPĂ PROMISIUNILE FĂCUTE ÎN AJUN ALEGĂTORILOR, AM AȚIPIT ÎN FOTOLIU ȘI AM AVUT UN VIS EXTRAORDINAR: SE FĂCEA CĂ ERAM PREȘEDINTELE CAMAREI DEPUTAȚILOR ȘI TOATĂ LUMEA TRĂGEA DE MINE SĂ DEVIN PREȘEDINTE INTERIMAR, BĂSESCU FIIND SUSPENDAT IAR CRIN ANTONESCU REFUZÂND UN NOU INTERIMAT. M-A TREZIT ÎNSĂ BRUSC NEVASTĂ-MEA, IOANA, CARE MI-A ZIS: FUGI REPEDE LA ȘEDINȚA DE BLOC CĂ POATE TE ALEG ĂȘTIA PREȘEDINTE!

duminică, 11 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (6) - AZI: PROMISIUNI CONTRA CRONOMETRU!

La "Sala Traube" din Mediaș a avut loc, sâmbătă seara, lansarea candidaților USL pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Am fost prezent la evenimentul similar de la "locale", când am luat la cunoștință despre tot ceea ce sunt în stare respectivii politicieni, în materie de promisiuni. În consecință, de data aceasta am preferat să nu mai intru ci doar să trag cu urechea, pentru a afla cu ce anume mai "aburesc" electoratul alde Arcaș și Roman, în frunte cu "străbunicul" Cindrea. Ca de obicei senatorul medieșean Viorel Arcaș a fost ceva mai ponderat în declarații, în schimb deputatul Gheorghe Roman a făcut promisiuni contra cronometru adică...la foc automat! După ce s-a lăudat cu drumurile naționale și sălile de sport construite de el în zona de nord a județului Sibiu, "micul samurai" a spus că tot ce a realizat acesta a fost nimic în comparație cu ce va realiza în următorii patru ani dacă va mai "prinde" încă un mandat de deputat. Nu știu dacă am auzit foarte bine din cauza hărmălaiei făcute de asistență însă deputatul se pare că a vorbit despre intenția sa de a schimba cursul râului Târnava Mare, astfel ca acesta să se verse direct în Marea Neagră. În acest fel medieșenii vor avea parte nu doar de valurile făcute de politicieni ci și de cele ale mării. De asemenea, Gheorghe Roman a susținut că patru ani îi vor fi de ajuns pentru a transfera la Mediaș, piatră cu piatră, munții Himalaya cu al lor vârf, Everest. Nemulțumit de starea actuală a drumurilor, deputatul e decis să recurgă la o alternativă, în speță realizarea celei de-a doua rețele de metrou din România. Soarta nevoiașilor pare a-l preocupa la maxim pe deputat care a precizat că se va implica personal în construirea, în municipiul de pe Târnava Mare, a unui "zgârie-nori" care va include doar locuințe sociale. Absolvent "Magna cum laudae" al "academiei" de arte marțiale, Roman a promis că, până în anul 2016, medieșenii vor beneficia de centură (ocolitoare) de doi bani (pardon, de doi dani!!!) La plecare, toți cei prezenți la "Sala Traube" au primit din partea deputatului Gheorghe Roman și câte un pliant electoral (foto) cu următoarea "dedicație": DRAGI ALEGĂTORI, DUPĂ CUM VEDEȚI SE APROPIE CEASUL AL XII-LEA, MOMENT ÎN CARE VREAU SĂ VĂ PROMIT SOLEMN CĂ DACĂ MĂ VOTAȚI DIN NOU, AM SĂ STAU TOT TIMPUL TREAZ ÎN PARLAMENT. PENTRU ASTA, AM SĂ DUC CU MINE LA CAMERA DEPUTAȚILOR, CEASUL DIN IMAGINE, CU TOT CU TURN. VĂ ÎNTREBAȚI DE CE TOCMAI TURNUL TROMPEȚILOR? SIMPLU, PENTRU CĂ MEREU AM FOST O TROMPETĂ DE PARTID ȘI DE STAT...DEGEABA!

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (5) - AZI: CINE ARE CARTE...NU SE NUMEȘTE GHEORGHE ROMAN!

Din ciclul "Să râdem (cu) de Gheorghe Roman", nume generic propus de mai mulți cititori ai blogului pentru serialul-parodie care "însoțește" campania electorale a "parlamentarelor", "Adevărul verde în față" le reamintește astăzi alegătorilor episodul care i-a adus o nedorită notorietate "micului samurai", și implicit porecla de "deputatul copy-paste": citirea, de la tribuna parlamentului, drept discurs politic a unui referat aparținând unui elev de liceu și găsit pe internet. Situația de-a dreptul jenantă în care a fost pus Gheorghe Roman și pe cale de consecință și alegătorii colegiului nr.3, care l-au "trimis" în legislativul de la București, a avut la bază o cultură generală precară a deputatului, rămas repetent în facultate (la Cluj-Napoca) și apoi exmatriculat. Tocmai pentru a nu mai întâmpina dificultăți majore în redactarea discursurilor sale politice, un om de bine din Sibiu s-a gândit să-i sară în ajutor, în caz că - Doamne ferește - va mai petrece încă patru ani la Palatul Parlamentului. Deci iată ce i-a spus samariteanul, în cadrul unei întâlniri...protocolare: GHIȚUCĂ, ȘTIU CĂ NU ȚI-A PLĂCUT CARTEA CI NUMAI SĂ COPIEZI. PENTRU ASTA M-AM GÂNDIT SĂ-ȚI DAU REFERATELE TUTUROR ELEVILOR DIN CLS. X-XII, PENTRU A LE CITI ÎN PARLAMENT. DE-ACUM NU MAI TREBUIE SĂ LE CAUȚI SINGUR PE INTERNET. Răspunsul deputatului a fost însă unul de...poveste: SUNTEȚI FOARTE AMABIL, DAR N-AȚI VREA SĂ LE ȘI CITIȚI DVS. IAR EU SĂ ÎNCASEZ DOAR INDEMNIZAȚIA? Asta demonstrează cu prisosință faptul că, cine are carte...nu se numește Gheorghe Roman!

GAZ METAN MEDIAȘ A INTRAT ÎN COMĂ PROFUNDĂ. SĂ VINĂ SMURD-UL!

Evoluția penibilă (de vreun an încoace) a gaziștilor, m-a determinat (la fel ca și pe alți suporteri ai echipei) să nu mai merg, în ultima vreme, la stadion, pentru jocurile de pe teren propriu ale "alb-negrilor". Nici chiar la conferințele de presă ale antrenorului Cristian Pustai nu am mai participat, sătul fiind până peste cap de declarațiile șablonarde ale profesorului de matematică, începute invariabil cu "ne așteaptă un meci dificil în compania..."(n.a. unei echipe de trei lulele, trei surcele!)Am păstrat însă legătura cu surse importante de informație din cadrul clubului care de fiecare dată s-au dovedit a fi "valabile". "Adevărul verde în față" a fost întotdeauna cel dintâi care i-a ținut la curent cu ultimele noutăți, pe iubitorii fotbalului din municipiul de pe Târnava Mare. Una dintre ele se refereau la aducerea pe banca tehnică a echipei medieșene a lui Ioan Ovidiu Sabău, lucru care pare a se confirma, începând de luni. Personal nu sunt însă un susținător al "Moțului". Acesta nu este nicidecum adeptul jocului-spectacol, de atac, iar ca antrenor nu a prea avut rezultate notabile cu nicio echipă, exceptând-o poate pe "Poli" Timișoara. Dintre tehnicienii liberi de contract în momentul de față, i-aș alege - în ordine - pe Gheorghe Mulțescu și Dorinel Munteanu. Supranumit "SMURD" pentru că reușește să resusciteze echipe aflate aproape de moarte clinică. Gigi Mulțescu face lucruri incredibile și mai ales, pe termen scurt. "Cazurile" Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu sunt cele mai la îndemână exemple ale profesionalismului său. Prima condiție e însă aceea ca, cel mai longeviv antrenor din Liga I, Cristian Pustai, să-și facă bagajele. De mult am tot așteptat să facă respectivul pas, să producă un șoc la echipa la care (inclusiv vineri seara, la finalul partidei cu CSMS Iași, pierdută în ultimele secunde, cu scorul de 1-0) susține că ține. Să fim serioși, domnia-sa nu ține decât la cei 8.000 de euro încasați lunar, bani cu care spera să-și termine vila aflată în construcție chiar lângă stadion.

vineri, 9 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (4) - AZI: GHIȚUCI AU FOST, DAR FĂRĂ ROST!

E o mârșăvie să te numești Ghițucă Roman, aceasta pare a fi concluzia la care a ajuns președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, atunci când a aflat că, la alegerile parlamentare din 9 decembrie va candida din partea PER (Partidul Ecologist Român) un alt Ghițucă Roman decât cel al USL și tot în Colegiul 3 - Camera Deputaților. Încercârile disperate ale acestuia de a-l scoate din cursă pe ecologistul Roman s-a izbit de refuzul categoric al Biroului Electoral Județean care, constatând tardivă retragerea candidaturii "din motive personale" a lui Gheorghe Roman (PER) a decis ca acesta să participe în continuare în competiția electorală, umăr la umăr cu Gheorghe Roman (USL). Ce e de făcut însă cu...Gheorghe Roman, fost rugby-ist și deputat de Iași în perioada 1990-1996? Îl radiem, pur și simplu din "cartea de istorie" a Camerei Deputaților sau, dimpotrivă, îl punem în "cartea de onoare", pentru că a aparținut tot social-democraților? Pe marginea acestei controverse, "Adevărul verde în față" a imaginat următorul dialog între trio-Roman - Gheorghe Roman (USL): E O MÂRȘĂVIE SĂ CREDEȚI CĂ CEL DIN DREAPTA MEA E GHEORGHE ROMAN. EU SUNT SINGURUL ȘI INEGALABILUL GHEORGHE ROMAN. - Gheorghe Roman (PDSR): BLASFEMIE, EU SUNT PRIMUL ȘI ADEVĂRATUL GHEORGHE ROMAN, DEPUTAT ÎNTRE 1990-1996. TOȚI CEILALȚI NU SUNT DECÂT NIȘTE EPIGONI. - Gheorghe Roman (PER): ĂȘTIA DIN STÂNGA, MĂ LUAȚI LA MIȘTO? GHEORGHE ROMAN SUNT DOAR EU, VIITOR DEPUTAT PER, CEL MAI ABIL POLITICIAN PE CARE L-A AVUT MEDIAȘUL VREODATĂ. Vădit confuz și contrariat de ineditul situației, un alegător din spatele a III (trei Roman!) îi șoptește interlocutorului său: SĂ NU-MI SPUI CUMVA CĂ ȘI TU EȘTI TOT GHEORGHE ROMAN CĂ O IAU RAZNA DE TOT. La care acesta din urmă îi răspunde: STAI LINIȘTIT FRATE CĂ EU SUNT LIVIU BOIAN. Concluzia finală care se poate desprinde: Ghițuci au fost, dar fără rost!

joi, 8 noiembrie 2012

O NOUĂ "MODĂ" LA SIBIU: SEXUL ÎN TREI CU SOȚUL ȘI AMANTUL GĂSIT PE INTERNET!

Ca redactor la un trust de presă sibian, sunt nevoit ca, în mod periodic, să fiu "cap limpede", mai exact spus cel care dă "bunul de tipar", publicației ce urmează a fi tipărită. În esență, rolul acestuia este de a depista eventualele greșeli gramaticale, de topică, ori de redactare a anunțurilor de mică și/sau mare publicitate. În această calitate vrând-nevrând ajung să citesc și să verific toate anunțurile, inclusiv pe cele de la rubrica de matrimoniale, care practic sunt cele mai picante, cele mai incitante. Din aproape în aproape am reușit, așadar, să aflu și care mai este trendul în materie de piață a sexului în Sibiu. Vă vine să credeți sau nu, dar anunțurile specifice care abundă prin ziare sunt tocmai cele legate de sexul în trei, respectiv între un cuplu (soț-soție) și un amant (a se citi client) recrutat de pe internet, prin intermediul rețelelor de socializare. După ce, incognito, mi-am manifestat interesul pentru o astfel de experiență, am reușit foarte repede să aflu că, Alyna (foto) singurul personaj feminin al triunghiului amoros tarifat prestează atât SOLO cât și în DUET.
În momentul în care tânăra (sau cine știe, poate că bătrâna, având în vedere faptul că fotografiile postate o dată cu anunțul sunt în mod cert doar poze-simbol) a fost deconspirată (ca urmare a dialogului de pe mess - vezi facsimil) aceasta a recunoscut că nu lucrează pe cont propriu ci că este căsătorită, iar soțul - atunci când nu este acceptat în pat - privește cu detașare cum partenera sa de viață este penetrată de orice necunoscut, căruia îi oferă drept bonus și un oral neprotejat! Consider că orice comentariu este pur și simplu de prisos!!!

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (3) - AZI: GOGOȘILE ELECTORALE!

Având în vedere că, în ultima vreme, biroul parlamentar al deputatului Gheorghe Roman este deschis tot mai rar (de fapt ar fi contra naturii să mai funcționeze din moment ce "micul samurai" s-a mutat cu "arme și bagaje" de la PDL la PSD), gurile rele spun că, foarte curând, acesta va fi evacuat din respectivul spațiu. Până atunci însă, locația pare a fi devenit un fel de laborator electoral, în care se pregătesc cu meticulozitate chiflele și gogoșile pentru alegători. "Adevărul verde în față" și-l imaginează deja pe fostul aspirant la funcția de primar al Mediașului ieșind public cu următorul text: MEDIEȘENI, AM FOST ANUNȚAT CĂ ÎN CÂTEVA ZILE SE VA PROCEDA LA DEPARAZITAREA, DECONTAMINAREA ȘI DERATIZAREA BIROULUI MEU PARLAMENTAR. VĂ INVIT, AȘADAR, ÎN NUMĂR CÂT MAI MARE SĂ LUAȚI PARTE LA DISTRIBUIREA ULTIMELOR BALOANE, CHIFLE ȘI GOGOȘI PREGĂTITE SPECIAL PENTRU DVS. Mai e de presupus că, limitat cum îl știm, Roman va dori să mențină și competițiile reprezentative pentru acesta (Bucuria mișcării, șah, table și...spartul semințelor), însă cu mici cosmetizări, respectiv: "Bucuria mișcării...de la un partid la altul" și "Cum să "spargi" un milion...în campaniile electorale!"

CANDIDAT LA PARLAMENTARE, CRISTIAN MARIAN "REINVENTEAZĂ" CARTEA PENTRU COPII

Într-o perioadă în care expansiunea internetului a ajuns, efectiv, să ne domine viețile, Asociaţia Youth Evolution "reinventează" cartea, facilitând îmbogăţirea bibliotecilor din Ighişu Nou şi Aţel cu peste 4.000 de cărţi colectate de la medieşeni în cadrul campaniei de interes comunitar “CARTEA-portiţă spre un viitor mai bun”, desfăşurată în perioada 09-25 octombrie 2012. Scopul acestei campanii, de a accentua importanţa cărţilor în educaţia corectă a copiilor, a fost atins prin promovarea lecturii în rândul elevilor din zona rurală şi prin facilitarea accesului acestora la cultură şi informaţie. Bibliotecile beneficiare ale campaniei au găzduit ateliere de lectură pentru copii, coordonate de către reprezetanţii Youth Evolution. Prezentările susţinute au evidenţiat însemnătatea cărţilor în viaţa tuturor. Copiii au avut parte de surprize la sfârşitul prezentării, fiecare primind câte o carte nouă şi bineînţeles dulciuri. “Consider că am atins scopul acestei campanii, reuşind să trezim interesul celor mici în ceea ce priveşte lectura şi cunoaşterea. Împreună am descoperit elementele care contribuie la dezvoltarea vocabularului şi imaginaţiei prin bogata învăţătură a cărţilor”, a declarat Cristian Marian reprezentantul Asociaţiei Youth Evolution în zona de nord a judeţului Sibiu și candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie în Colegiul 3 - Camera Deputaților.

miercuri, 7 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (2) - AZI: UMBRELA DE POLITICIAN!

"Adevărul verde în față" îi dedică astăzi lui Gheorghe Roman, deputatul-derutat al Mediașului, un bi-catren, aluzie la "turismul" politic practicat de acesta în decursul carierei sale, ce a inclus întregul spectru politic: stânga (PDSR), dreapta (PDL), pe loc repaus (INDEPENDENT) și stânga-mprejur (PSD)! E lesne de înțeles că nu interesul medieșenilor l-a mânat de fiecare dată în luptă ci doar propriul interes, vanitatea și fățărnicia nemăsurată a acestuia. Așadar, caricatura de azi reprezentată de cele opt versuri fac referire la traseismul politic al "micului samurai": FRUNZĂ VERDE BOB DE ROUĂ/SUNT SUB O UMBRELĂ NOUĂ./DE-ACUM DE NINGE SAU PLOUĂ/MIE MI SE RUPE-N DOUĂ./C-AȘA-I ÎN POLITICHIE/DE N-AI CAP SĂ AI TICHIE./DECI VREAU IAR ÎN PARLAMENT/DE M-ALEGE VREUN DEMENT!

marți, 6 noiembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (1) - AZI: SONDAJUL DE OPINIE!

Consecvent principiului "Nicio zi fără Roman", lansat în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie și care efectiv a făcut furori în municipiul de pe Târnava Mare, "Adevărul verde în față" lansează, începând de azi, o nouă provocare tip minipamflet, paralelă cu campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, ce va demara în cursul acestei săptămâni. Intitulată "Ziua și caricatura Roman", aceasta va include - după modelul benzilor desenate - gesturi, promisiuni, atitudini parodiate ale deputatului "policrom" Gheorghe Roman, menite a conștientiza (încă o dată) electoratul în legătură cu politicianul care urăște trădarea dar îi iubește pe trădători, așa după cum reiese și din recentul INTERVIU acordat unui săptămânal medieșean. Caricatura de azi îl reprezintă pe deputatul Gheorghe Roman strângând mâinile concitadinilor, într-un parc, unde se joacă și șah, în timp ce îi chestionează pe aceștia în legătură cu viitoarea sa destinație politică: "FAC UN SONDAJ DE OPINIE, DAR CEI DIN SPATELE MEU MI-AU ZIS SĂ MUT NEBUNUL DE AICI. VOI CE ZICEȚI, DUPĂ CE PLEC DIN PSD LA CE PARTID SĂ MĂ MAI DUC?"

luni, 5 noiembrie 2012

EXCLUSIVITATE - PIAȚA MARE DIN SIBIU ACOPERITĂ DE ZĂPADĂ LA 21 GRADE CELSIUS!

Chiar dacă luni a fost se pare, ultima zi mai călduroasă de toamnă, temperaturile atingând în termometre 21 de grade Celsius, la Sibiu, mai exact în Piața Mare, a câzut prima ninsoare (foto). Nu a fost însă zăpadă naturală ci una artificială, folosită ca decor hibernal pentru o firmă din Lituania care a filmat o reclamă în fosta Capitală Culturală Europeană. Curioșilor li s-a interzis cu desăvârșire să filmeze, organizatorii acceptând în cele din urmă să facă maxim trei fotografii. Și anul trecut iarna a venit la fel de repede la Sibiu, o firmă de telefonie mobilă filmând în același perimetru și cam în aceeași perioadă o reclamă în valoare de 100.000 de euro.

duminică, 4 noiembrie 2012

ADEVĂR SAU...PROVOCARE? IOAN OVIDIU SABĂU ÎN LOCUL LUI CRISTIAN PUSTAI LA GAZ METAN MEDIAȘ!

Cele două înfrângeri suferite la același scor (0-2) în cursul acestei săptămâni, respectiv în Cupa României Timișoreana (cu Ceahlăul Piatra Neamț) și în campionat în cadrul etapei a XIV-a (duminică seara cu Oțelul Galați) se pare că i-au fost fatale celui mai longeviv antrenor din Liga I, Cristian Pustai. Deja tot mai multe voci susțin că, din iarnă (sau poate chiar mai repede) la Gaz Metan Mediaș va (re)veni Ioan Ovidiu Sabău, recent demis de la Rapid București. Suspiciunile au fost alimentate și de întâlnirea pe care a avut președintele grupării de pe Târnava Mare, Ioan Horoba cu "Moțul" la Bistrița, în timpul și după partida pe care bistrițenii au susținut-o în compania echipei Viitorul Constanța. Horoba a mai lucrat cu Sabău, timp pe patru sezoane, la Bistrița și ar fi considerată de toată lumea drept cea mai bună "mutare". Iar aceasta pentru că Sabău a fost tot timpul și un apropiat al lui Corin Cindrea, cu care de altfel a fost și coleg de facultate. Ioan Ovidiu Sabău și-a încheiat activitatea de jucător la Mediaș (unde două sezoane a fost și antrenor principal al gaziștilor) într-o partidă cu CS Deva câștigată de medieșeni cu scorul de 2-1, suuces care însă avea să consființească promovarea (la golaveraj) în primul eșalon fotbalistic al rivalilor de la Jiul Petroșani. Pentru a nu-i strica nici CV-ul actualului tehnician al "alb-negrilor", Pustai ar urma să fie promovat ca director tehnic al echipei, mai ales că profesorul de matematică a mai colaborat cu Sabău, acesta îndeplinind atunci funcția de director sportiv.

vineri, 2 noiembrie 2012

LAPTELE ȘI CORNUL MUCEGĂIT DIN ȘCOLILE SIBIENE, "MIERE" PENTRU VICTOR PONTA?

Programul guvernamental "Laptele și cornul în școli" reprezintă, an de an, o adevărată afacere pentru firmele care reușesc să "punâ mâna" pe contractele extrem de "grase". În acest an școlar, în județul Sibiu, firma care a câștigat respectiva licitație, semnând un contract cu Consiliul Județean Sibiu, în valoare de circa două milioane de lei (cu TVA) este o firmă tocmai din Tg. Jiu: "SC Succes Nic Com" SRL. Aceasta are și un slogan "Calitatea ne reprezintă, prețul ne recomandă". Care însă nu corespunde deloc realității! Pentru că la nici o lună de la semnarea contractului în speță, în instituțiile de învățământ din județ (mai precis la Cristian și Marpod) au ajuns deja să fie livrate produse de panificație nu doar cu termenul de valabilitate expirat, ci de-a dreptul mucegăite și roase de șoareci. În plus, un sondaj de opinie efectuat la câteva școli din Mediaș a relevat faptul că, în cea mai mare parte, elevii sunt total nemulțumiți de gustul produsului...SUCCES. În aceste condiții e greu să nu fie puse întrebări, să nu fie făcute conexiuni și să nu existe suspiciuni legate de alegerea respectivei firme pentru distribuirea laptelui și a cornului, în județul Sibiu. E deja de notorietate faptul că premierul Victor Ponta este originar din Tg. Jiu, unde de altfel va și candida pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 9 decembrie. Și tot de notorietate e și relația destul e rece dintre actualul prim-ministru și politicienii social-democrați sibieni, delegația acestora votând in-corpore moțiunea lui Mircea Geoană în dauna celei a lui Victor Ponta la funcția de președinte al PSD. Oare nu cumva președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea s-a gândit să-și mai "îmbuneze" puțin șeful suprem, atribuindu-i respectivul contract firmei din Tg. Jiu care probabil că reprezintă una dintre "pușculițele" de partid? Una peste alta, dacă astfel se manifestă grija și respectul politicienilor pentru copiii noștri, atunci ar fi cazul ca sibienii (cel puțin) să aibă grijă și să-i pună pe aceștia la respect, trimițându-i în opoziție. Pentru că, oricum, la putere nu au făcut absolut nimic pentru ridicarea nivelului de bunăstare al românilor ci doar s-au războit la infinit cu șeful statului, Traian Băsescu.

joi, 1 noiembrie 2012

UPDATE: O IMPLOZIE CONTROLATĂ A SCĂPAT DE SUB CONTROL LA MEDIAȘ

Un medieșean a fost pe punctul de a-și pierde viața joi seara, după ce o eroare la cea de-a treia detonare dirijată în incinta fostei firme de geamuri din oraș, SC Geromed SA a dus la pulverizarea unui atelier. Înspăimântat de-a dreptul, proprietarul acestuia a povestit că absolut nimeni nu l-a anunțat în legătură cu implozia ce avea să se producă și doar prezența de spirit i-a salvat viața, el reușind să iasă din atelier chiar în momentul în care partea superioară a turnului de apă se prăbușea peste anexa sa gospodărească. Alte două imobile situate pe strada Baia de Nisip au fost pe punctul de a fi rase de pe fața pământului de imensa cantitate de beton conținută de respectiva construcție. UPDATE: A fost găsit vinovatul pentru incidentele imploziei de la Mediaș: Ceaușescu! Levente Miklos, managerul firmei mureșene SC Poliglot Group SRL care joi seara a demolat prin implozie turnul de apă din incinta fostei intreprinderi de geamuri din Mediaș a declarat vineri că nu a existat nicio eroare umană la incidentele care au dus la distrugerea unui atelier și a gardurilor împrejmuitoare ale locatarilor domiciliați pe strada Baia de Nisip. "Totul a decurs conform planului stabilit, iar clădirea n-a căzut într-o direcție greșită. Din păcate construcția, datând din regimul trecut nu a fost realizată din beton armat așa cum era normal ci din profile I. Din această cauză partea superioară a turnului de apă nu s-a sfărâmat la impactul cu solul ci s-a rostogolit în gospodăriile din jur, provocând pagube materiale. Proprietarul atelierului (foto), care de fapt era un garaj ca de altfel toti cei afectați de incident vor fi despăgubiți fără probleme", a precizat Miklos.

LOGICĂ DE CONSILIER LOCAL MEDIEȘEAN: PACIENTUL N-A MURIT DIN VINA MEDICILOR, PENTRU CĂ DE FAPT, EL NICI NU A EXISTAT!

Autointitulatul consilier independent local Ioan Petrariu (cu "reședință" permanentă în sediul PSD Mediaș) tună și fulgeră în urma unei postări de acum aproape o lună și jumătate din Adevărul verde în față prin care se aducea la cunoștința opiniei publice faptul că acestuia i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 zile. Petentul a făcut contestație iar instanța de fond (Judecătoria Mediaș) a dispus (în urmă cu două zile - facsimil) anularea procesului verbal de contravenție. Sentința nu este însă definitivă ci cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Bazându-se pe respectivul "document", care neavând caracter definitiv și executoriu nu dovedește încă nimic, juristul din cadrul SNTGN Transgaz SA Mediaș, Ioan Petrariu cu ura viscerală împotriva jurnaliștilor ce îi este caracteristică (Laurețiu Oprea este primul ziarist care a simțit pe propria-i piele ce înseamnă înverșunarea unui procesoman) susține că "știrea unor neprofesioniști autointitulați jurnaliști, nu este adevărată". Așadar, judecând după logica creață (cacofonie voită!!!) a lui Ioan Petrariu, se poate spune despre un pacient care moare pe masa de operație dintr-o culpă medicală că, de fapt, el nici nu a existat dacă, ulterior, instanța îi exonerează de răspundere pe medici, pentru malpraxis! De-acum îl așteptăm pe marele (la stat...angajat) Petrariu să "refuleze" în Consiliul Local, pe tema cauzei sale și să se autovictimizeze ca fiind victima unui abuz al polițiștilor medieșeni. Ba chiar să solicite scoaterea în afara legii a instituției care și-a permis să se atingă de "augusta" sa persoană!