vineri, 28 septembrie 2012

CRISTIAN PUSTAI, ANTRENOR PE VIAȚĂ LA GAZ METAN MEDIAȘ?

Gaziștii deschid sâmbătă de la ora 17, cea de-a zecea rundă a Ligii I, urmând să întâlnească "șepcile roșii" pe teren propriu. Clujenii, antrenați de fostul jucător gazist, originar din Mediaș, Cristi Dulca, este o formație încropită cu puțin înainte de startul campionatului, așa cum de altfel fusese și Concordia Chiajna, în fața căreia "alb-negri" au înclinat steagul. Într-o conferință de presă susținută vineri după amiază la stadion, antrenorul gaziștilor, Cristi Pustai a declarat că partida este una vitală pentru medieșeni, referindu-se probabil la spectatori care, efectiv, au părăsit echipa după seria neagră de rezultate. Căci altfel nu există niciun fel de îngrijorare pentru banca tehnică, în condițiile în care, indiferent de rezultatele înregistrate, profesorul de matematică a anunțat că nu-și va da demisia, iar președintele Ioan Horoba a spus la rândul său - după meciul de cupă de miercuri - că nu-l va demite niciodată pe Pustai, întrucât "se dorește continuitate și stabilitate la echipă". Cu alte cuvinte cel mai longeviv antrenor din Liga I și "gazistul cu cel mai mare salariu din Mediaș", așa cum l-a caracterizat la începutul campionatului Ioan Horoba, are postul asigurat pe viață la Gaz Metan. Totuși, așa cum Adevărul verde în față a anticipat imediat după partida cu Concordia Chiajna există și un vinovat de rezultatele negative ale echipei, el fiind, bineînțeles, "Acarul Păun", în speță preparatorul fizic Marco Leite, cel care de altfel nu va mai prinde luna octombrie la Mediaș. Pustai îi imploră pe suporteri să revină lângă echipă, în momentele dificile pe care le traversează aceasta, căci "așa procedează un suporter căruia îi pasă cu adevărat de club și de oraș". Pentru partida cu "U" Cluj-Napoca, Pustai nu va putea conta pe serviciile lui Llullaku și A. Khubutya, suspendați, respectiv Ciprian Vasilache, accidentat, însă speră pe un aport major din partea lui Eric, care să întărească ofensiva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu