luni, 12 martie 2012

EXCLUSIVITATE - USL MEDIAȘ MERGE TOT PE MÂNA UNUI FOST OFIȚER DE AVIAȚIE DREPT CANDIDAT LA PRIMĂRIE

Uniunea-Social-Liberală din Mediaș prelungește la maxim suspansul în privința nominalizării, respectiv a desemnării candidatului propriu pentru funcția de primar al municipiului de pe Târnava Mare, chiar dacă termenul anunțat inițial (1 martie) a fost demult depășit. Senatorul PSD Viorel Arcaș, una dintre candidaturile agreate de uniune, nu pare dispus să intre în cursa electorală pentru alegerile locale, mai ales după ce sondajele comandate recent au indicat un procent de doar 12-13% în favoarea acestuia, ca și opțiuni de vot. Drept urmare, pe ultima "sută de metri" s-a decis că sprijinirea unui candidat independent ar fi cea mai inspirată soluție propusă de către USL. Varianta vehiculată o bună perioadă de timp și sprijinită inclusiv de către aripa "Petrescu-Veascan" din PNL, aceea a susținerii candidaturii, ca independent, a actualului deputat PD-L Gheorghe Roman, nu a fost acceptată sub nicio formă de către "cuplul" Ioan Cindrea - Viorel Arcaș, astfel că decizia finală pare a se îndrepta spre un fost coleg de breaslă al primarului în exercițiu, Teodor Neamțu. Este vorba, deci, tot de un fost ofițer de aviație, Eugen Moraru, în prezent șeful Poliției Locale, instituție aflată sub directa subordonare a Primăriei Mediaș. USL speră ca, în sfârșit, să dea lovitura cu propunerea în speță, mai ales că Eugen Moraru provine tot din mediul cazon, deși imaginea instituției pe care o reprezintă rămâne una execrabilă în rândul localnicilor. Alăturat am postat o fotografie-document care ar putea fi una de referință pentru Mediaș, înfățișându-i pe fostul, actualul și (cine știe?!) viitorului primar al urbei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu