luni, 5 martie 2012

BALUL LICEELOR - MAI MULT CA PERFECT PENTRU...PREFECTUL JUDEȚULUI SIBIU

Vineri, pe parcursul a câteva ore, în organizarea Consiliului Local al Tinerilor s-a derulat la Sala "Traube" și apoi la Discoteca "Sun" din Mediaș, cea de-a treia ediție a balului liceelor, la care partener media a fost și "Adevărul verde în față". Atmosfera a fost una incendiară, locația dovedindu-se neîncăpătoare pentru sutele de elevi veniți să-și susțină colegii de pe scenă. Aceștia nu i-au dezamăgit, interpretând perfect rolurile și personajele alese, datorită talentului, dar și implicării fiecărui protagonist în parte.
De menționat că, pentru al treilea an consecutiv, tema balului a fost: Who's your idol? (Cine este idolul vostru?). Au participat elevi de clasele a X-a și a XI-a de la toate liceele din Mediaș care au fost supuși mai multor probe printre care cele de cultură generală și de aptitudini. La eveniment a participat și prefectul județului Sibiu, Horațiu Răcuciu, care a apreciat la superlativ întreaga organizare și desfășurare a balului. Acesta i-a felicitat pe concurenți și a oferit un premiu special concurentei ce a interpretat rolul unei soliste de muzică populară. Câștigătorii balului liceelor au fost Raul Zaharia - Colegiul Tehnic Mediensis și Claudia Săvuț - Școala Națională de Gaz. Amândoi au apărut îmbrăcaţi la patru ace, el făcând furori cu pantaloni online iar ea cu una dintre numeroasele sale rochii chic deţinute în garderobă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu