vineri, 3 februarie 2012

RODIPET-UL I-A FĂCUT PE MEDIEȘENI SĂ "PLÂNGĂ" DUPĂ ZIARELE ȘI REVISTELE PREFERATE

Privatizată pe vremea Guvernului Năstase și apoi devalizată de afaceriștii libanezi, cea mai importantă rețea națională de distribuție a presei, Rodipet, a intrat în colaps. Acționat în justiție de către o serie de edituri pentru neplata produselor media, Rodipet-ul a fost declarată oficial în faliment, numindu-se în acest sens și un judecător-sindic. Așa se face că, treptat-treptat, propriile chioșcuri de presă au fost închise, cum de altfel s-a întâmplat și la Mediaș, de aproape o lună de zile. Cei mai nemulțumiți localnici sunt cei din cartierul Gura Câmpului care, efectiv, nu au nicio alternativă de procurare a publicațiilor preferate.
Foștii angajați susțin că, cel puțin în municipiul de pe Târnava Mare, activitatea Rodipet va fi reluată foarte curând, după preluarea activelor de către o altă firmă. Surse din cadrul patronatului îi contrazic, însă, spunând că acest lucru nu se va întâmpla în sezonul de iarnă când cheltuielile sunt foarte mari, iar încasările zilnice ale unui astfel de chioșc, abia ajung la 40 de lei! UPDATE: În temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. “b”din Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, HOTĂRĂŞTE Art.1. Se aprobă revocarea parţială a HCL nr. 247/2011 (aprobarea prelungirii termenului de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi a terenurilor aferente construcţiilor provizorii (chioşcuri, tonete, panouri publicitare, stâlpi) amplasate pe domeniul public al municipiului Mediaş) sub aspectul radierii poziţiilor nr. 11, 12, 13, 14, 15 şi 16 din anexa nr. 3. Art.2. Se resping solicitările SC Prest Com SRL nr. 15.452, 15.453, 15.454, 15.455, 15.456 şi 15.457/12.12.2011 de prelungire a contractelor de închiriere a spaţiilor situate administrativ în Municipiul Mediaş, începând cu data de 03.01.2012 ???. Art.3. Se respinge solicitarea SC Press Point Distribution SA nr. 894/25.01.2012 de încheiere a contractelor de închiriere pentru spaţiile situate administrativ în Municipiul Mediaş. Art.4. Se aprobă evacuarea de pe domeniul public a chioşcurilor aparţinând SC Network Press Concept SA asupra cărora a fost instituită măsura siguratorie de punere sub sechestru, până la data de 05.02.2012, ca urmare a existenţei unei situaţii litigioase privind contractul de asociere în participaţiune încheiat de SC Network Press Concept SA cu SC Pres Com SRL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu