joi, 2 februarie 2012

POLIȚIA INTERNETULUI (5) - DAMELOR, POFTIȚI LA LICHID SEMINAL DE CALITATE!

În condițiile în care, în România, băncile de spermă se află într-un stadiul cvasiexperimental, un sibian s-a gândit să facă un...pustiu de bine femeilor care își doresc copii și nu îi pot avea cu partenerul de viață sau cu iubitul. Bărbatul, în vârstă de 30 ani, polisportiv, poliglot și policalificat își oferă lichidul seminal de calitate doar femeilor de calitate. Tânărul nu vrea altceva decât să aducă "un beneficiu societății, țării sau omenirii" (facsimil). Deși declară că nu cere "nimic în schimb", lucrurile nu stau întocmai. Contactat - evident sub o falsă identitate - sibianul a recunoscut că dacă "operațiunea" decurge "pe direct", nu are niciun fel de pretenții materiale. Pentru o fertilizare in-vitro însă, solicită 500 de euro. Cu alte cuvinte, tot ce vrea omul până la urmă este fie să facă sex "moca", fie să se masturbeze pentru vreo 2.000 de lei. Mare mai e grădina Domnului și a...Internetului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu