marți, 21 februarie 2012

LA 15 ANI CONDUCEA UN AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT!

În cadrul acţiunilor de rutină desfăşurate de poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Copşa Mică, luni seara a fost oprit, la ieșirea din oraș, pentru control în trafic, un conducător auto. În urma verificărilor efectuate de către echipajul de poliţie s-a stabilit că tânărul aflat la volanul maşinii era minor (15 ani) şi nu poseda permis de conducere, iar autoturismul condus era neînmatriculat.
Minorul este cercetat penal de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi a unui autoturism neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 85 alin. 1 şi art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, inspectorul Luciana Balteș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu