miercuri, 18 ianuarie 2012

MEDIEŞENII, AŞTEPTAŢI SĂ FACĂ PROPUNERI LA PROIECTUL DE BUGET PE 2012

În cadrul conferinţei săptămânale de presă, primarul Mediaşului, Teodor Neamţu (foto) a lansat localnicilor, miercuri dimineaţă, invitaţia de a participa luni de la ora 17, în sala Daniel Thellmann, la dezbaterea publică privind bugetul local pe anul 2012. Aceştia sunt aşteptaţi ca până în 30 ianuarie ora 10 să depună, în scris, opiniile şi sugestiile cu valoare de recomandare la sediul Centrului de Informare pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Mediaş. „Împreună cu directorii din aparatul de specialitate, seviciilor subordonate şi ai societăţilor comerciale înfiinţate de către Consiliul Local am reuşit să definitivăm proiectul de buget sub rezerva aprobării bugetului Consiliului Judeţean, urmând ca în şedinţa din 30 ianuarie să dezbatem şi să supunem spre aprobare bugetul local. . Este un buget de dezvoltare de 93 milioane de lei, mai mare cu aproximativ 5 milioane decat cel de anul trecut, axat pe investiţii pentru a finaliza în timp cât mai scurt lucrările de infrastructură pe care le avem în derulare. În data de 23 ianuarie de la ora 17.00 vom dezbate public bugetul la sediul primăriei, unde îi aşteptăm pe toţi medieşenii să se informeze şi să facă propuneri.“ a precizat edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu