luni, 30 ianuarie 2012

INVENTATORUL BLĂJAN A INVENTAT O NOUĂ MESERIE: DIRECTOR LA STAT ȘI AGENT IMOBILIAR LA ACEEAȘI FIRMĂ, ICPAO MEDIAȘ

În municipiul de pe Târnava Mare a apărut ce ceva vreme o nouă modă: vânzarea sau închirierea, ca locuinţe, a birourilor reamenajate ale fostelor intreprinderi comuniste. Cel mai revoluţionar în respectiva branşă s-a dovedit, de departe, a fi directorul Institutului de Cercetări Produse Auxiliare Organice (ICPAO) Mediaş, Olimpiu Blăjan (foto). Inventator cu patalama la mână (autor al procedeului de obţinere a benzildimetilcetalului), Blăjan a “rentabilizat” firma de stat de la care încasează lunar câteva mii de lei printr-o metodă ce poate fi, de asemenea, brevetată: pur şi simplu s-a “angajat” agent imobiliar al birourilor institutului, pe care le-a transformat în spaţii de locuit. În acest sens şi-a constituit în decembrie 2009 o “intreprindere individuală”, practic un PFA (persoană fizică autorizată), cu care a purces să culeagă laurii...succesului! A investit în mobilarea şi compartimentarea fostului laborator al institutului, care a devenit un bloc de locuinţe cu garsoniere şi apartamente cu două şi trei camere, iar în prezent ajutat de fiica sa (evident, angajată a aceluiaşi institut) le-a scos la vânzare.
Chestionat în legătură cu ultima sa “invenţie”, Olimpiu Blăjan a precizat că afacerea în speţă este una cât se poate de legală (însă oarecum...imorală!) mai ales pentru că a ştiut să exploateze spaţiile nefuncţionale ale ICPAO pe care le-a transformat în locuinţe şi sedii de firme, generatoare de impozite la bugetul local. Potrivit declaraţiilor acestuia, preţurile locuinţelor respective sunt cuprinse între 28.000 şi 45.000 de euro, în funcţie de suprafaţă şi de dotări.

BÂRFA SĂPTĂMÂNII (5) - PĂCATELE TINEREȚII FOSTULUI PROTOPOP AL MEDIAȘULUI AU DUS LA DESTITUIREA SA DIN FUNCȚIE?

O dată cu lansarea rubricii "Bârfa săptămânii", au fost postate, din partea cititorilor, numeroase comentarii la respectivele articole, pe care le-am aprobat fără rezerve atunci când au fost respectate condițiile esențiale: fără jigniri sau vulgarități! Din păcate există și un cititor fidel al blogului "Adevărul verde în față", ce-și spune Tudoran, care prin limbaj și exprimare, trădează faptul că este fie psihopat, fie sociopat! Un altul cam de aceeași teapă, a ținut să-mi transmită printr-un limbaj licențios că, de când posed respectivul jurnal am devenit cel mai urât jurnalist de către colegii de breaslă. Acest lucru chiar că nu mai reprezintă o noutate pentru mine, îl știu de multă vreme, însă prefer să fiu urât decât compătimit. Dar până la urmă sentimentul e reciproc: ei mă urăsc, iar eu îi detest! Evident, nu pe toți! Pentru că sunt și ziariști de toată isprava care merită întreaga considerație. Excepție face unul "Dabija", pe care îl tot "freacă" grija când anume mă acționează în justiție pentru așa-zisele calomnii, deputatul PD-L Gheorghe Roman. Celălalt este jurnalistul "Șoc și groază" care poate deveni cel mai combativ om din presa locală, atunci când știe că este plătit pe măsură. Care "măsură" este însă repede uitată. Așa se face că tocmai cel care l-a sprijit, inclusiv material, atunci când mama sa era bolnavă de cancer, a fost primul linșat mediatic. Dar să trecem la...bârfa săptămânii, care cu siguranță că-mi va atrage alte antipatii din partea celor care consideră un sacrilegiu faptul de a te "lega" de fețele bisericești. Nu pot însă să mă abțin, mai ales că "bârfa" a venit tot de la o față bisericească (e vorba de preotul ortodox din comuna Ațel) și ea a fost "rostită" în prezența a numeroși martori, inclusiv ziariști! Distinsul preot se lăuda, așadar, în gura mare că hoții au fost și vor fi tot timpul la putere în România!
Și a oferit propriul exemplu potrivit căruia continuă și azi să prefeseze deși împreună cu fostul protopop al Mediașului, Grigore Gâdea și cu șeful de post din comuna Brateiu au sustras porci din gospodăriile sătenilor. Asta se întâmpla înainte de 1989, speța ajungând chiar și în instanță. Inculpații au fost însă salvați de Revoluție, astfel că nu au mai fost condamnați, iar ulterior aceștia și-au putut continua nestingheriți activitatea profesională. Se pare însă că păcatele tinereții preotului fără parohie (în 1990) au ajuns și la urechile Mitropolitului Ardealului care a decis să-l revoce din funcția de protopop al Mediașului după mai puțin de doi ani. Dar și așa preotul nu o duce deloc rău. Locuiește într-o nouă și superbă casă parohială construită prin contribuția substanțială a enoriașilor și și-a schimbat de trei-patru ori autoturismul, ultima achiziție fiind o limuzină Audi.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

SNOWBOARDER ÎN VÂRSTĂ DE OPT ANI ȘI JUMĂTATE LA TRANSYLVANIA ROOKIE FEST

Cea de-a doua ediție a Transylvania Rookie Fest s-a încheiat sâmbătă, la Arena Platoș, unde 21 de concurenți din Chile, Austria, Italia și România au făcut un spectacol total în funpark. Chilianul Benjamin Yanez a fost cel mai tânăr concurent la cea de-a doua ediție a Transylvania Rookie Fest. La 8 ani și 5 luni, Benjamin s-a descurcat mai mult decât onorabil pe kickerele și railurile pregătite cu săptămâni în avans pentru acest concurs internațional, singurul de acest gen din România. Transylvania Rookie Fest face parte din turneul internațional World Rookie Tour, competiție formată din mai multe etape ce se desfășoară din Cehia în Australia și din Chile în Canada, marea finală urmând să aibă loc în Austria, la Ischgl. Tinerii snowboarderi sunt împărțiți în două categorii de vârstă, Rookies, tineri născuți între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1996, și Grooms, cei născuți după data de 1 ianuarie 1997. Ambele secțiuni au fost divizate în grupe de fete și băieți. Tinerii austrieci, țară cu tradiție în sporturile de iarnă, au ocupat toate cele trei locuri ale clasei Rookie băieți. De altfel, concurenții acestei clase au fost și cel mai bine pregătiți, fiind autorii unor cascadorii cum mai rar se vede pe pârtiile din România. Pe de cealaltă parte, nici la clasa Grom, micuții nu s-au lăsat mai prejos, încercând să își învingă teama în fața kickerelor de două chiar trei ori mai înalte decât ei. După o sesiune de calificări au urmat trei etape de concurs, în care tinerii au avut de ales din peste 15 elemente de dificultate, fiecare cu specificul său. Back-flip-uri, întoarceri de la 360 la 720 de grade, spectatorii le-au văzut astăzi pe toate și încă multe altele. Juriul a punctat atât dificultatea elementului executat în aer cât și siguranța la aterizare.
World Rookie Tour se mută în Italia, apoi în Austria, unde în stațiunea Ischgl va avea loc marea finală. Patru dintre concurenți au câștigat un bilet all-inclusive la concursul din Italia iar cei doi câștigători de la clasele Rookie Boys și Grom Girls câte o invitație all-inclusive la marea finală de la Ischgl. Câștigători: Rookie Boys Locul I – Georg Huber – AUT Locul II – Daniel Vonach – AUT Locul III – Roland Tschoder – AUT Grom Boys Locul I – Alois Lindnoser – AUT Locul II – Santiago Freinademetz – AUT Locul III – Peter Almași – ROU Grom Girls Locul I – Antonia Yanez – CHI Locul II – Ruxandra Brad – ROU Locul III – Anastasia Grozea - ROU

vineri, 27 ianuarie 2012

CARIERĂ FULMINANTĂ A LUI DUMITRU CHISĂLIȚĂ: DE LA ȘEF DE MUZEU LA DIRECTOR GENERAL AL SNGN ROMGAZ MEDIAȘ ȘI APOI CONSILIER AL MINISTRULUI!

După solicitarea suspendării din funcția de director-general al SNGN Romgaz Mediaș pe perioada anchetei derulate de DIICOT, Marcel Adrian Piteiu are, începând de vineri, un nou succesor. Este vorba de inginerul Dumitru Chisăliță (foto), care în urmă cu nici o jumătate de an era un obscur "funcționar": șef al Centrului de Documentare și Informare pentru Gaze Naturale (mai cunoscut publicului drept Muzeul Gazului Metan). În august 2011, ca urmare a pensionării titularului portofoliului, Chisăliță a fost promovat în funcția de director comercial al companiei gazifere pe care de astăzi o conduce, prin ordin al ministrului de resort, Ion Ariton. Vestea este una mai mult decât îmbucurătoare pentru localnici care se temeau că se va închide robinetul sponsorizărilor pentru oraș, printr-o eventuală externalizare a celei mai importante funcții din cadrul Romgaz, dar deopotrivă și pentru reprezentanții mass-media. Dumitru Chisăliță este un medieșean prin adopție dar, spre deosebire de predecesorul său, nu este membru de partid, are o imagine imaculată și este foarte deschis în relațiile cu jurnaliștii. UPDATE: Doar două săptămâni a durat însă "poziționarea" lui Dumitru Chisăliță în vârful ierarhiei SNGN Romgaz SA Mediaș.
În chiar ultima sa zi de mandat de ministru MECMA, Ion Ariton l-a revocat din funcție și urma să fie înlocuit de Costel Totan. Considerând decizia nelegală, AGA nu a validat-o însă, astfel că Dumitru Chisăliță, căruia deși i s-a reproșat faptul că refuză să se înregimenteze politic, a rămas totuși în funcție. Asta doar pentru puțină vreme, căci, sesizând că nu va putea scăpa atât de ușor de el, noul ministru MECMA, Lucian Bode l-a numit consilier personal pe probleme specifice. Deci, totuși...până la urmă Totan, va prelua frâiele SNGN Romgaz SA Mediaș. UPDATE: Blestemul directorilor Romgaz pare a deveni, de-acum o fatalitate. Joi, 15 martie, cu prilejul Zilei Protecției Consumatorului, Dumitru Chisăliță a anunțat că, asemenea lui Marcel Piteiu și acesta a rămas...șomer, demisionând în ajun din funcția de consilier al ministrului de resort!

joi, 26 ianuarie 2012

CÂINII COMUNITARI, PE CALE DE DISPARIȚIE, LA MEDIAȘ

Edilii municipiului de pe Târnava Mare au anunțat joi că, în luna martie a anului trecut, a fost încheiat un contract de prestări servicii, cu o firmă locală de ecarisaj, pentru gestionarea câinilor comunitari. Începând cu luna următoare şi până la finele anului 2011 s-au capturat 632 caini comunitari şi s-au sterilizat 100 caini comunitari, suma totală cheltuită fiind de 175.000 lei. Realmente este un lucru îmbucurător, mai ales că maidanezii ajunseseră să se înfiltreze și să participe inclusiv la ospățul cu sarmale de Ziua Națională a României, din 1 decembrie 2010 (foto).

miercuri, 25 ianuarie 2012

EXCLUSIVITATE - HOROBA S-A SUCIT CU 180 DE GRADE: "ERIC VA PUTEA JUCA ORIUNDE PÂNĂ LA PRIMIREA UNEI SENTINȚE DEFINITIVE!"

Profitând de prezența lui Ioan Horoba la conferința de presă de miercuri de la prânz, "Adevărul verde în față" l-a chestionat pe directorul-general al clubului de pe Târnava Mare în legătură cu deja celebrul "caz Eric". Mai ales că jucătorul brazilian a făcut din nou furori în Ucraina, la primul "amical" al echipei sale, Karpaty Lvov, în care a marcat trei goluri în partida câștigată cu scorul de 5-0 împotriva "lanternei roșii" a campionatului, Obolon Kiev. Față de poziția fermă din urmă cu o lună și jumătate, atunci când declara sus și tare că Eric de Oliveira Pereira nu va putea evolua în niciun campionat din lume timp de 16 etape (n.a. atât cât a fost suspendat de către Comisia de Disciplină a LPF), acum acesta s-a sucit cu 180 de grade. "Eric poate evolua fără probleme, la orice club până când va primi motivarea sentinței. Ca în orice proces este nevoie de parcurgerea acestei faze, în baza căreia jucătorul să poată face, eventual, recurs. Speța noastră nu a ajuns încă la rând, dar sunt convins că finalmente vom primi despăgubirile solicitate de la jucător, în solidar cu clubul care l-a angajat, deși acesta cunoștea despre existența unui litigiu", a declarat în exclusivitate Horoba.

PRIMARUL VREA SĂ TRANSFORME MEDIAŞUL ÎNTR-UN ORAŞ AL PARCURILOR

În bugetul anului 2012 au fost prevăzute o serie de investiţii care au drept scop amenajarea respectiv reamenajarea unor parcuri din municipiul Mediaş, precum şi organizarea de concursuri de soluţii pentru două parcuri tematice, un parc medieval şi un Aquapark. De asmenea, în zona fostei Şcoli de Aviaţie este prevăzut un parc tematic care să evidenţieze tradiţia în domeniul aviaţiei pe care o are municipiul de pe Târnava Mare. Având în vedere finanţarea de la Ministerul Mediului, în primavara acestui an vor demara lucrările pentru amenajarea parcului de la Izvorul Dorului, şi în măsura posibilităţilor parcul din zona barajului de la Ighişu Nou. „ Intenţionăm să intervenim asupra parcurilor din municipiul Mediaş. Lucrările pentru parcul de la Izvorul Dorului, cu finanţare de Ministerul Mediului vor demara în primăvara acestui an. Totodată, ne-am propus, în măsură în care vom găsi şi alte structuri interesate să începem realizarea parcului din zona barajului de la Ighişu Nou. De asemenea, se va reface parcul „Sub Alee“ de pe strada Constantin Brâncoveanu, cunoscut drept Orăşelul Copiilor. În bugetul pe anul în curs am alocat bani pentru două concursuri de soluţii, şi anume pentru două parcuri tematice, un parc medieval, pe care ne gândim să-l numim Ţara Cavalerilor şi un Aquapark, în zona blocurilor ANL, lângă şoseaua de centură, pe care le vom supune dezbaterii publice. Pentru acestea vom veni cu soluţii, pentru ambele urmând a se începe realizarea, probabil în 2014. De asemenea, în cadrul proiectului care vizează reabilitarea fostei Şcoli Militare de Aviaţie, este prevăzută amenajarea unui parc tematic“, a declarat Teodor Neamţu, miercuri, în cadrul conferinţei săptămânale de presă.

HOROBA: “PENTRU A-ŞI PRIMI BANII, BRATU TREBUIE SĂ MARCHEZE 7 GOLURI ÎN RETUR”

Înaintea plecării în stagiul de pregătire centralizată din Antalya, unde Gaz Metan Mediaş va susţine mai multe jocuri de verificare, directorul-general al clubului de pe Târnava Mare, Ioan Horoba şi antrenorul principal Cristian Pustai au susţinut, miercuri la prânz o conferinţă de presă comună, prilej cu care au fost făcute mai multe dezvăluiri. Una dintre acestea îl vizează pe Florin Bratu, atacantul care, zilele trecute a încercat un transfer la Dinamo Bucureşti, însă din păcate pentru acesta, eşuat. “Bratu a revenit la Gaz Metan, unde a acceptat o diminuare a contractului său. De asemenea de comun acord am stabilit ca acesta să-şi primească o parte din prima de instalare doar în situaţia în care va marca, în retur, cel puţin şapte goluri. Aş mai dori să precizez că, din banii încasaţi pentru transferul lui Pârvulescu, jucătorii şi-au primit salariile la zi, inclusiv prima de obiectiv din sezonul trecut. Legat de Pârvulescu şi de speculaţiile care s-au făcut în ultima vreme că un medieşean ar trebui să ocupe funcţia deţinută de subsemnat, trebuie spus că Eugen, tatăl jucătorului transferat la Steaua, i-a cerut în mod expres lui Gigi Becali să nu ofere mai mult de 500.000 de euro pentru transfer, tocmai în ideea ca Paul să ajungă în curtea lui Dinamo. Altfel, vrem să continuăm aceeaşi politică în privinţa transferurilor, care s-a dovedit a fi una de succes, respectiv să achiziţionăm jucători liberi de contract. Chiar avem referinţe despre vreo 5-6 jucători care vor veni în Antalya pentru a fi testaţi, inclusiv din Nigeria şi Coasta de Fildeş. Nu vrem să facem încă dezvăluiri, de aceea nu am acceptat nici măcar televizarea partidelor noastre de verificare, spre a lucra în linişte. Trebuie să se ştie, de asemenea că colaborarea cu Pustai este una normală, cordială şi nu m-am gândit nicio clipă să propun înlocuirea sa cu antrenorul secund. E adevărat că pe Dan Matei, eu l-am propus la echipă pentru că îl cunosc foarte bine, este un jucător cu multă experienţă în Liga I şi, în plus şi absolvent de Cibernetică al Universităţii Babeş-Bolyai, ca şef de promoţie”, a spus Ioan Horoba. La rândul său Cristi Pustai a făcut referire la situaţia unor jucători precum Bud şi Raul del Campo care vor efectua, în Turcia programul de recuperare, Dudiţă şi respectiv Alex Muntean urmând, probabil, să evolueze în chiar primul meci al sezonului. Profesorul de matematică s-a arătat nemulţumit de faptul că “Adevărul verde în faţă” a scris în exclusivitate deapre vila acestuia aflată în construcţie în imediata vecinătate a stadionului “care de fapt nu e chiar atât de mare cum s-a speculat. Are doar trei camere însă pare semeaţă pentru că e situată pe coama unui deal”, a precizat tehnicianul “alb-negrilor”.

marți, 24 ianuarie 2012

INAUGURARE GRANDIOASĂ A COMPLEXULUI "HOTEL OF ICE BÂLEA LAC"

Sâmbătă, 28 ianuarie, urma să fie organizată festivitatea inaugurării oficiale a complexului Hotel of Ice 2012, însă din cauza condițiilor meteo aceasta a fost amânată pentru data de 4 februarie. Festivitatea va marca încheierea tuturor lucrărilor la obiectivele incluse în proiectul acestui sezon. Astfel, după ce în urmă cu o săptămână a fost finalizată şi sfinţită cea de-a şasea Biserică de Gheaţă, de această dată va fi tăiată panglica inaugurală la Hotel of Ice, dar şi la „satelitul” acestuia, obiectivul de tip molecular format din patru încăperi sub formă de iglu, conectate între ele prin coridoare (această construcţie reprezintă noutatea absolută a proiectului din acest sezon). La festivitate sunt aşteptaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, colaboratori şi parteneri, delegaţi ai presei naţionale şi internaţionale, diverşi alţi invitaţi. Cu acest prilej, Ciuc Premium, sponsorul principal al „Hotel of Ice Bâlea Lac”, va organiza o petrecere la care vor lua parte şi cele cinci cupluri de câştigători ai unui concurs special dedicat evenimentului, ce s-a desfăşurat pe pagina proprie de socializare timp de câteva zile. Atmosfera de gheaţă din seara de sâmbătă va fi transformată într-una incendiară, de cunoscuta formaţie bucureşteană Trupa 13. La finalul petrecerii prilejuite de inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă, o parte dintre participanţi, iubitori de adrenalină, vor trăi experienţa deosebită de a dormi în camerele obiectivului. De asemenea, şi „satelitul” Hotelului de Gheaţă va găzdui câţiva turişti în camerele sale. Administratorii stabilimentului au promis că-i vor ţine la curent pe jurnalişti, folosindu-se de datacenter cu ale sale facilităţi de la datacenter appnor.

luni, 23 ianuarie 2012

BÂRFA SĂPTĂMÂNII (4) - A APELAT MITROPOLITUL ARDEALULUI LA DUMNEZEU ȘI SFÂNTUL PETRU PENTRU INCENDIEREA CLUBULUI FOSTULUI GINERE?

"Parastasul" de 40 de zile care tocmai s-a făcut clubului de fițe Liquid din Sibiu, după ce acesta a "pierit" într-un incendiu devastator (foto), n-a adus nimic nou în privința "piromanilor". Cu toate că poate fi asimilat cu un act de terorism (prin faptul că s-au folosit coctailuri Molotov pentru incendierea localului), autorii acestuia nu au fost identificați nici până în prezent. Paguba de aproape o jumătate de milion de euro pare a fi "opera" a doi mireni cu nume de...sfinți. Cel puțin așa susține fostul manager al clubului, care cu puțin timp înainte de întâmplarea cu pricina, a asistat la o discuție între patronul localului, Liviu Popa și fostul său socru, mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza. Înalta față bisericească și-ar fi prevenit ex-ginerele că-i vor veni de hac "Dumnezeu și Sfântul Petru" dacă nu va accepta să se împace cu fiica lui, Olivia, cu care are o fetiță în vârstă de 11 ani. Să fi apelat, oare, Laurențiu Streza la "oameni de bine" care - în schimbul unor avantaje materiale - au acceptat să-i servească o lecție fostului său ginere?

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

ESCROCHERIE CU PLASME LA MEDIAŞ PE “FILIERĂ ELVEŢIANĂ”

Se pare că mintea diabolică a omului e capabilă, în orice moment, de plăsmuiri inimaginabile atunci când vine vorba de escrocherii. Ultimul “trend” în materie îl reprezintă – cel puţin la Mediaş – înşelăciunile disimulate în donaţii. Astfel, în ultimele zile, zeci de pensionari din cartierul Gura Câmpului s-au prezentat la Oficiul Poştal nr. 3 (foto), pentru a-şi ridica...plasmele! Oamenii le-au relatat oficiantelor că au fost vizitaţi la domiciliu de reprezentanţii unei aşa-zise asociaţii umanitare din Elveţia, având drept scop ajutorarea persoanelor vârstnice din Transilvania, şi le-au înmânat câte un card de culoare închisă, în “ţiplă” de celofan. În baza acestuia, li s-a transmis că pot ridica de la cea mai apropiată unitate poştală, câte televizor cu plasmă. Bătrânilor nu le-a fost solicitată vreo sumă de bani ci doar o copie a actului de identitate (care conţine inclusiv CNP-ul!) chipurile pentru a le va fi livrat nominal produsul oferit drept “cadou”.

FRUMOASA KARATEKA DIN MEDIAȘ A "DEVASTAT" BLOGOSFERA ROMÂNEASCĂ

Frumusețea, talentul și performanțele sportive ale karateka de numai 16 ani, Cristina Pădurean din Mediaș i-a cucerit, efectiv, pe cititorii blogosferei românești. În numai trei zile de la postare, articolul referitor la sportiva care bate de "rupe" a reușit să adune 649 de vizualizări, cei mai mulți vizitatori, 144, "venind" vineri, din municipiul de pe Târnava Mare. Așa se face că articolul a urcat pe primul loc în topul postărilor populare ale prezentului blog. De asemenea cititorii au redescoperit și postul "Frumoase și...bătăioase", cel care o prezintă pe sportivă bifând un nou succes în "Cupa Federației". În aceste condiții, "Adevărul verde în față" a decis să publice, lunar, povestea de viață a câte unui sportiv în activitate, care a făcut performanță în sportul preferat, reușind să facă cunoscut, pe mapamond, numele Mediașului.

vineri, 20 ianuarie 2012

LA MEDIAȘ SE "POARTĂ" TRIVIALITĂȚILE LA MITINGURILE DE PROTEST!

De îndată ce senatorul PSD de Sibiu, medieșeanul Viorel Arcaș a anunțat public că dă "undă verde" membrilor și simpatizanților de partid de a participa la mitingurile de protest desfășurate în aceste zile și în municipiul de pe Târnava Mare, câteva zeci de pensionari au schimbat brusc registrul...tactic. De la un protest moale, obosit, în prima zi, s-a ajuns joi după-amiază la scandări triviale precum și la confecționarea și afișarea de lozinci cu conținut obscen. Mai mult decât atât, purtătorul unui astfel de banner a insistat să fie fotografiat, ținând în mâini, "opera" sa indecentă, de care era foarte mândru. Trebuie spus că, începând de marți, protestul puținilor medieșeni s-a transformat într-un marș prin centrul istoric al orașului, încheiat invariabil cu o escală la sediul local al PD-L, acolo unde au fost depuse fie jerbe, fie steaguri cu sigla partidui aflat la putere, conținând, evident după modelul politicienilor, mesaje lipsite de cel mai elementar bun simț.

joi, 19 ianuarie 2012

MEDIEȘEANUL ANULUI A RĂMAS FĂRĂ SERVICIU, ÎNSĂ FNI (FIRMELE NEAMULUI IUBIT) LUCREAZĂ PENTRU EL!

Într-un moment de maximă glorie, când localnicii tocmai îl aleseseră - în cadrul unei pseudogale - drept "Medieșeanul anului", Marcel Adrian Piteiu, directorul-general al SNGN "Romgaz" Mediaș a rămas...șomer! Chipurile, în cursul zilei de miercuri, acesta a solicitat șefului său din Biroul Permanent Județean al PD-L Sibiu și viitor ministru remaniat, Ion Ariton, suspendarea din funcție, pe perioada cercetărilor declanșate de DIICOT în dosarul de subminare a economiei naționale. O acuzație extrem de gravă, pentru care ultimul inculpat (Nicolae Ceaușescu) a fost executat la Târgoviște, în 25 decembrie 1989. Pretinsa autosuspendare a - de-acum - fostului director de companie gaziferă nu este altceva decât o demitere mascată, ce se dorește înțeleasă de cei naivi drept o demisie de onoare. Oricum medieșenii nu au motive să moară de grija acestuia, care acum are vreme să-și pregătească în liniște o nouă candidatură pentru camera superioară a parlamentului. Făcând chiar abstracție de conturile grase ale lui Marcel Adrian Piteiu, FNI (Firmele Neamului Iubit, sau dacă vreți, Firmele Numelui Ilistru!) lucrează în continuare pentru acesta. E vorba, evident, de numeroasele firme-căpușă din care fac parte, de ani de zile, rude și apropiați ai lui Piteiu.

miercuri, 18 ianuarie 2012

POLITICIENII AU ÎNCEPUT ACAPARAREA BLOGOSFEREI MEDIEȘENE (PAMFLET)

Deoarece am simțit de ceva vreme că politicienii din Mediaș cam dau "târcoale" bloggerilor locali care dețin "creații" virtuale atractive din punct de vedere al traficului și al conținutului (aspectul se pare că este lăsat în plan secund!) la ultima conferință de presă i-am adresat senatorului PSD Viorel Arcaș întrebarea dacă va folosi în campania electorală blogurile "interesante", iar răspunsul parlamentarului sibian a fost unul pozitiv. De fapt intuisem acest lucru încă din momentul în care administratorul "Mediaș Breaking News Blog" a anunțat că-și va relansa blogul pe domeniu .ro. Astăzi, un alt administrator de blog, "Gazistul" a anunțat că a trecut pe domeniu.ro. Se pare, cu "infuzie" de...capital străin, adică mai șleau cu bani de la deputatul PD-L Gheorghe Roman (facsimil). E cât se poate de evident - în cazurile menționate - că foarte curând vor apărea și materiale "publicitare" impuse de finanțatori! Dragi politicieni din Mediaș sfatul meu e să vă grăbiți pentru a nu vă prinde "anticipatele" fără un blog la... butonieră. Nu de alta dar oferta e limitată, practic doar încă două-trei bloguri corespunzând cerințelor rafinate ale acestora. Iar pentru ca medieșenii să știe exact ce anume vor găsi pe viitor în blogurile cu pricina, propun și alăturarea unor "particule", cum ar fi spre exemplu "Mediaș Breaking News Blog (de) Arcaș", respectiv "Gazistul-Roman". În ceea ce mă privește aș opta pentru o colaborare cu Sorin Frunzăverde sau William Brânză. Ce, nu ar suna bine, ca nume de blog, "Adevărul verde în Frunză" sau "În Brânza lui de Adevăr"?

MEDIEŞENII, AŞTEPTAŢI SĂ FACĂ PROPUNERI LA PROIECTUL DE BUGET PE 2012

În cadrul conferinţei săptămânale de presă, primarul Mediaşului, Teodor Neamţu (foto) a lansat localnicilor, miercuri dimineaţă, invitaţia de a participa luni de la ora 17, în sala Daniel Thellmann, la dezbaterea publică privind bugetul local pe anul 2012. Aceştia sunt aşteptaţi ca până în 30 ianuarie ora 10 să depună, în scris, opiniile şi sugestiile cu valoare de recomandare la sediul Centrului de Informare pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Mediaş. „Împreună cu directorii din aparatul de specialitate, seviciilor subordonate şi ai societăţilor comerciale înfiinţate de către Consiliul Local am reuşit să definitivăm proiectul de buget sub rezerva aprobării bugetului Consiliului Judeţean, urmând ca în şedinţa din 30 ianuarie să dezbatem şi să supunem spre aprobare bugetul local. . Este un buget de dezvoltare de 93 milioane de lei, mai mare cu aproximativ 5 milioane decat cel de anul trecut, axat pe investiţii pentru a finaliza în timp cât mai scurt lucrările de infrastructură pe care le avem în derulare. În data de 23 ianuarie de la ora 17.00 vom dezbate public bugetul la sediul primăriei, unde îi aşteptăm pe toţi medieşenii să se informeze şi să facă propuneri.“ a precizat edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare.

VĂ VINE SĂ CREDEȚI CĂ ACEASTĂ FRUMUSEȚE "UCIGĂTOARE" DIN MEDIAȘ, BATE DE "RUPE" ?

Faptul că româncele sunt femei frumoase, nu mai reprezintă de multă vreme un secret. Câteodată "secret" rămâne doar amănuntul că acestea optează pentru sporturi mai degrabă bărbătești, care nu au nimic în comun cu feminitatea. Este și cazul medieșencei Cristina Pădurean, mult mai cunoscută în lume decât în rândul concitadinilor săi. Deținătoare a Cupei României la karate, și laureată a numeroase competiții interne și internaționale, sportiva din Mediaș (membră a clubului Ippon-Med) dorește ca, în acest an, să cucerească laurii mondiali la campionatul din Serbia. În aceste zile, localnicii s-au mobilizat exemplar și au desemnat-o "Sportivul anului" la Mediaș, iar pe antrenorul acesteia, Dorin Țichindelean drept "Managaerul anului". La fel ca și Vasile Herman ales "Antrenorul anului", cel care "scoate" campioni pe bandă rulantă (Anca Bunea e cel mai bun exemplu în acest sens), aceștia fac cu adevărat cinste municipiului de pe Târnava Mare! Aici o puteți urmări pe Cristina Pădurean, în toată splendoare sa, în kimono, evoluând pe tatami.

marți, 17 ianuarie 2012

EXCLUSIVITATE - SENATORUL VIOREL ARCAŞ RECUNOAŞTE CĂ AR PUTEA APELA LA BLOGOSFERA MEDIEŞEANĂ, ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi la prânz la sediul PSD Mediaş, senatorul de Sibiu, Viorel Arcaş a recunoscut că a rămas impresionat de impactul pe care l-au avut reţelele de socializare în declanşarea tăvălugului protestelor din aceste zile, din România. Ca atare, parlamentarul sibian se gândeşte tot mai serios să apeleze la blogosferă în campania electorală pentru alegerile locale şi generale. “La Mediaş sunt destule voci interesante în blogosferă, care, cu ajutorul specialiştilor, ar putea fi exploatate. În toate aceste zile am urmărit şi remarcat impactul social-media, iar multe dintre părerile şi comentariile postate au fost cât se poate de pertinente”, a spus Arcaş. Altfel, senatorul social-democrat a recunoscut că formaţiunea sa politică a “girat” mitingul de luni după-amiază din faţa primăriei “iar pe viitor chiar îi îndemn pe membri şi simpatizanţii PSD să participe la asemenea acţiuni de protest, civilizate, fără excese, nu aşa cum au fost diversiunile din Capitală”. Arcaş a mai declarat că Uniunea Social-Liberală a început campania on-line de strângere de semnături pentru suspendarea preşedintelui României, Traian Băsescu, “unde în numai 24 de ore s-au adunat peste 28.000. Vom continua însă acţiunea de strângere de semnături şi pe suport fizic, având în vedere că sunt destui pensionari care nu deţin adresă de e-mail, necesară pentru campania on-line”. Iar pentru că nu mai are “obiect” acţiunea de protest, autorizată, ce urma a se desfăşura joi după-amiază la Mediaş, a fost suspendată “până la iniţierea unei noi Legi a Sănătăţii”.

luni, 16 ianuarie 2012

“CORUL” NEMULŢUMIRILOR DE LA MEDIAŞ, “DIRIJAT” DE UN JURNALIST !

PSD a ţinut cu tot dinadinsul să ’’bifeze’’ şi Mediaşul pe harta oraşelor care s-au raliat protestului declanşat în urmă cu patru zile şi legat de controversata Lege a Sănătăţii. Luni după amiază circa 50 de persoane, mare parte dintre acestea angajate la SC Medimpact SA, condusă de consilierul social-democrat Fănel Mendea, s-au postat pe platoul din faţa primăriei şi au scandat obosite şi îngheţate ’’Jos Băsescu’’. Privirea lor a fost tot timpul aţintită spre fereastra edilului-şef, ca şi cum preşedintele ţării s-ar fi aflat în biroul primarului, iar protestatarii îl aşteptau, revoltaţi să coboare ! În toată această ecuaţie a mitingului (fără nicio necunoscută, întrucât organizatorii se aflau chiar de faţă, în persoana liderilor locali ai PSD) surprinzătoare şi deranjantă s-a dovedit a fi poziţia corespondentului local al cotidianului ’’Tribuna’’, Vasile Antipa. Acesta s-a zbătut să ’’dirijeze’’ corul nemulţumirilor medieşenilor, el primind tot timpul ’’indicaţii preţioase’’ prin telefon. De altfel, ziaristul anunţase încă de ieri, pe pagina sa personală, că va fi prezent la miting pentru a protesta faţă de ’’relele tratamente’’ ale Puterii aplicate lui Raed Arafat. Aşa cum am precizat şi într-o postare anterioară, personal sunt la fel de nemulţumit de situaţia existentă în ţară, însă mă folosesc doar de mijloacele de care dispun pentru a-mi spune ’’of-ul’’. Nu am dus niciodată în derizoriu şi nu am discreditat profesia liberală de jurnalist, de dragul unor politicieni. Demersul de luni al acestui coleg de breaslă este nu doar anormal şi imoral ci de-a dreptul periculos. A te situa, ca reprezentant al unei instituţii media, de o anumită parte a baricadei într-un moment de tensiune maximă, ce riscă oricând (aşa cum de altfel s-a şi întâmplat în Capitală!) să degenereze în violenţe de stradă este incalificabil. Practic toate eforturile ziariştilor de a fi imparţiali în activitatea lor profesională a fost anulat prin acest demers inconştient al gazetarului!

BÂRFA SĂPTĂMÂNII (3) – CEI MAI MARI CĂMĂTARI DIN MEDIAŞ SUNT FOŞTII POLIŢIŞTI, JUDECĂTORI ŞI AVOCAŢI

După doar două “ediţii” de...bârfe în “Adevărul verde în faţă”, am primit de la cititori alte vreo zece, semn că respectiva rubrică, inaugurată la începutul acestui an, a “prins” imediat în rândul opiniei publice. Două dintre ele au fost deja verificate (nu chiar din trei surse) însă e cert că acestea au mai mult decât un sâmbure de adevăr! Trebuie menţionat, o dată în plus, faptul că “Bârfa săptămânii” nu şi-a propus să denigreze în vreun fel oameni sau instituţii ci doar să fie porta-vocea mulţimii, a oamenilor care au ceva de spus, dar încă nu au şi curajul necesar! Toţi cei vizaţi în vreun fel de aceste bârfe, pot veni oricând cu argumente şi dovezi prin care să închidă...gura lumii. Aşadar, pentru cea de-a treia “ediţie”, am ales drept “bârfă” practica unor indivizi de a da bani cu dobândă (în condiţiile în care activitatea de cămătărie a fost recent incriminată de Codul Penal prin Legea 216/2011). Întâmplător sau nu, cei mai mari cămătari din Mediaş sunt persoanele fizice care, prin natura activităţii lor, au avut – într-un fel - de-a face cu infractorii. E vorba de foşti poliţişti, judecători sau avocaţi. Lista acestora este cu siguranţă mult mai lungă, însă personal am reuşit să ’’documentez’’ doar o parte. Dacă s-ar întocmi un clasament în acest sens, lider ar fi de departe avocatul Tiberiu Bardoczi. Alături de fratele său (fost inginer la SC Relee SA) acesta a nenorocit foarte mulţi oameni, care au ajuns pe drumuri pentru că nu le-au putut restitui la scadenţă împrumuturile şi dobânzile aferente, extrem de împovărătoare. Unul dintre ei e un fost consilier local din Blăjel, care acum este (împreună cu familia !) chiriaş în casa care i-a aparţinut cândva, dar luată cu ’’japca’’ de avocat. Din rândul ex-poliţiştilor cămătari, se detaşează foştii ofiţeri superiori Dimitrie Corneanu şi Ticu Hărăbor. Prima poziţie în ierarhia magistraţilor-cămătari o poate ocupa ex-preşedintele Judecătoriei Mediaş, Iuliu Lakadat, despre care se spune că are mai multe proprietăţi ’’dobândite’’ prin astfel de activităţi de...pensionar !

duminică, 15 ianuarie 2012

CE ȘANSE MAI ARE PD-L ÎN 2012, INCLUSIV LA MEDIAȘ?

N-am fost niciodată membrul vreunei formațiuni politice și e greu de crezut că mă va mai convinge cineva vreodată să mă "înregimentez" politic. Consider, așadar, că pot comenta, cu detașare, evenimentele ultimelor zile din România. Asemenea altor oameni simpli și răbdarea mea a ajuns la limită, în fața nesimțirii perpetue a guvernanților. Era de așteptat, deci, precum la Revoluția din decembrie 1989, să fie folosit orice pretext pentru ca populația să...explodeze. Atunci "pretextul" l-a reprezentat pastorul reformat de etnie maghiară, Laszlo Tokes. Acum, tot un străin, de origine palestiniană, medicul Raed Arafat a fost scânteia care - pe fondul nemulțumirii generale a maselor - putea (și încă mai poate!) să declanșeze dacă nu chiar o revoluție, atunci măcar o...răscoală, cu efecte imprevizibile. Practic, după 22 de ani, românii au ajuns să trăiască mai rău decât pe vremea dictaturii: lipsa locurilor de muncă, salarii și pensii de mizerie, sistem de învățământ, sănătate și justiție afectate profund de corupție, toate acestea au condus la ideea că nu mai există speranțe și perspective în România. Nu neapărat din patriotism ci din pricina existenței unei familii nu am agreat ideea de pleca pentru a munci în străinătate. Tocmai din acest motiv continui să fiu preocupat de soarta Mediașului natal, de "antecedentele "celor care ne vor conduce destinele începând cu 2013. Fiind an electoral, propun așadar medieșenilor să-și exprime - în cadrul sondajului de opinie postat până la finele acestei luni - opțiunea pentru cea mai potrivită persoană care să gireze funcția de primar al municipiului de pe Târnava Mare. Până în prezent există doar două certitudini privind candidatura pentru funcția de edil-șef în viitorul mandat. Ambele aparțin aceluiași partid politic, PD-L. Prima este cea a primarului în funcție, Teodor Neamțu, cea de-a doua a deputatului Gheorghe Roman. Oare mai are șanse reprezentantul unui partid puternic erodat și zguduit de scandaluri să se mai impună la Mediaș?

vineri, 13 ianuarie 2012

DE CE AUTORITĂȚILE DIN ROMÂNIA AU ÎNTOTDEAUNA ALTE UNITĂȚI DE MĂSURĂ PENTRU INTERLOPI?

Accidentul de circulație consumat miercuri după-amiază pe drumul dintre Sibiu și Rășinari, în care o tânără de 25 ani, Adriana, și-a pierdut viața, în urma secționării craniului de către o bară metalică provenită de la pasarela dezafectată de pe râul Șteaza, a produs emoții în rândul opiniei publice sibiene. Acestea s-au mai estompat și au ajuns chiar să se transforme în ură, după ce s-a aflat că șoferul care a produs evenimentul rutier cu pricina era un interlop, Sebastian Sandu (27 ani) - foto - ce nu poseda permis de conducere și în plus era inculpat în celebrul dosar "Lenis" (cel mai complex caz de crimă organizată din Sibiu). Ba mai mult decât atât, a doua zi, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Anca Bloancă, anunța senin, că nu s-a solicitat măsura arestării preventive pentru învinuit, întrucât practica judiciară nu o cere, pentru o singură infracțiune comisă cu bună știință (conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere). În alte situații însă, în care protagoniști au fost oameni simpli, măsura arestării preventive s-a impus...de la sine! Personal, am fost pe punctul de a fi reținut de către un echipaj al Poliției Rutiere, în data de 1 octombrie 2011, doar pentru că nu am observat semnalul unui agent (Radu Doja). Deși mă aflam în mașină cu copiii, am fost tras pe dreapta și imobilizat imediat de către zeloșii oameni ai legii (cu mâinile pe capotă și cu picioarele depărtate precum în filmele americane!) și abia după aceea, testat cu etilotestul. Deși alcoolemia a fost zero, mi s-au reținut cheile de contact și certificatul de înmatriculare al mașinii, până a doua zi, când trebuia să mă prezint la secție pentru a achita amenda contravențională de 603 lei. Chiar dacă sunt conștient că va rămâne doar ca o întrebare retorică, i-aș chestiona, totuși, pe comandanții de poliție din Mediaș și Sibiu, în legătură cu o chestiune devenită "banală": de ce au întotdeauna alte unități de măsură pentru interlopi, în evaluarea unor fapte similare? UPDATE: La mai puțin de 4 ore de la postarea de față - semn că și-au însușit oprobriul public - reprezentanții IPJ Sibiu au anunțat (la ora 14.36) că interlopul care a comis cumplitul accident a fost reținut pentru 24 de ore (facsimil), iar sâmbătă, instanța de judecată a eliberat mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

joi, 12 ianuarie 2012

LA MEDIAȘ, JURNALISTUL ANULUI A FOST ALES, IARĂȘI, DIN "OGRADA" ORGANIZATORILOR!

Gala "Medieșeanul anului 2011", un concept original al postului local de televiziune Nova-TV, aproape că și-a desemnat - într-un mod la fel de original - și elitele. Evident că, "Jurnalistul anului" nu putea fi în anul precedent, decât tot un reprezentant al instituției media care se pare ca are în propria "ogradă" doar gazetari de superclasă. Astfel după ce în ediția "princeps", alesul a fost Ion M. (Jimmy) Ionescu, de data aceasta el se numește Alex Pântea. Chiar dacă am avut destule dispute personale cu respectivul coleg de breaslă, aici chiar nu am nicio obiecție în privința opțiunilor votanților. Dintre toți cei rămași în cursă, Alex Pântea e de departe cel mai complet jurnalist (și nu o spun deloc la modul ironic). După aproape 22 de ani de experiență în respectiva profesie, probabil că sunt cel mai îndreptățit să-mi dau cu părerea la secțiunea cu pricina. În topul personal i-aș mai include însă pe Mircea Hodârnău (un jurnalist școlit la BBC) și Milu Oltean (intrat într-un con de umbră doar pentru că "evoluează" la un săptămânal cu tiraj confidențial). Personal am ales să mă retrag de la bun început din competiție, conștient fiind - în primul rând - că câștigătorul era dinante cunoscut. În al doilea rând, am considerat că, în anul care a trecut, nu mi-am făcut decât meseria și neieșind cu nimic spectaculos pe "piață" care să fi rupt gura târgului nu aș fi meritat, în mod deosebit, să fiu premiat. La secțiunea "Bloggerul anului", lucrurile stau puțin altfel. Aici m-am retras din competiție pentru că tocmai fusesem desemnat "SuperBloggerul anului 2011" (foto)la o competiție națională de mare anvergură și n-aș mai fi avut nevoie de confirmări în plan local. Cu alte cuvinte, atunci când ești...general, nu mai poți "aplica" la o funcție de colonel! În plus, la Mediaș aș fi intrat în competiție cu bloguri care mie, personal, cu o singură excepție nu-mi spun absolut nimic (nou!). Singurul blog care m-a impresionat dintotdeauna este cel dedicat al Ancăi Bîrsan, căruia de altfel i-am și acordat votul meu! Legat de "Antrenorul anului" e cel puțin surprinzător că primele două locuri sunt ocupate de antrenorii clubului Gaz Metan Mediaș (fotbal și baschet, respectiv Cristian Pustai și Ovidiu Teleabă) într-un an în care mai degrabă erau așteptate demisiile acestora decât laurii vreunei pseudocompetiții. Cu o remarcă în plus pentru Ovidiu Telabă care are doar "meritul" de a fi făcut praf o echipă care - cu orice alt antrenor principal la timonă - ar fi putut realiza, lejer, eventul. De asemenea "Medieșeanul anului", în persoana lui Marcel Adrian Piteiu este și el unul...mincinos, în contextul în care, directorul-general Romgaz este cercetat penal de DIICOT pentru subminarea economiei naționale și contestat vehement de marea majoritate a concitadinilor (exceptându-i, evident, pe cei aflați în subordinea sa și care se pare că i-au acordat masiv votul!) Oricum, spre finele anului în curs, "Adevărul verde în față" își propune să organizeze o competiție similară rezervată exclusiv blogosferei din Mediaș. Vor fi criterii bine definite legate de modul de participare și un sistem de vot aproape infailibil. Premiul cel mare se va situa la nivelul unui salariu minim pe economie (700 lei). Mai ales că premiile în bani de la întâiul concurs inițiat de blogul de față, s-a raportat. E adevărat că am primit peste 70 de fotografii, care mai de care mai haioase, de la circa 50 de cititori, însă din păcate, absolut toate au fost preluate de pe Internet. Iar singura condiție pentru participare era aceea ca pozele (instantanee funny) să fi fost realizate exclusiv de către concurenți!

miercuri, 11 ianuarie 2012

BORDELUL SCOS LA VÂNZARE ÎN MEDIAȘ PROVOACĂ INSOMNII PROTAGONIȘTILOR

Bârfa ultimei săptămâni la Mediaș s-a dovedit a avea un efect devastator asupra protagoniștilor acesteia. Opinia publică extrem de interesată de subiectul în speță a trimis nu doar comentarii ci și amănunte care au venit să completeze informațiile deținute, în vederea demarării unei anchete jurnalistice. Cea mai ciudată poziție a avut-o însă așa-zisul proprietar al imobilului din strada Plevnei nr. 21, Eduard Lorincz, din Sighișoara. Acesta și-a angajat o avocată care să facă presiuni pentru ca postarea în speță să fie scoasă, necondiționat, de pe blog. Cea care s-a recomandat a fi "avocat Popa" (tf. 0745085500) a amenințat, miercuri, cu represalii "urâte" pentru "calomnierea" mureșeanului. Femeia spune că "Eduard Lorincz a fost doar împuternicit să vândă imobilul respectiv iar asocierea numelui său cu afacerea în speță reprezintă un prejudiciu de imagine adus acestuia". Din păcate însă pentru acesta păstrez, pe reportofon, discuția integrală avută cu distinsul domn. Ca jurnalist am fost nu o dată ținta amenințărilor (cu deosebire telefonice), așa că m învățat să mă protejez inclusiv în cazuri când protagoniștii unor cazuri încearcă retractarea celor afirmate la un moment dat. Oricum, în situația de față, totul nu a fost decât o cacealma. M-am recomandat drept om de afaceri din Sibiu interesat de achiziționarea vilei pentru a o transforma ulterior tot în...salon de masaj erotic. Extrem de amabil acesta mi-a furnizat toate amănuntele legate de "istoria" locației din strada Plevnei și urma să ne întâlnim a doua zi pentru perfectares tranzacției. Acum, potrivit amenințărilor avocatei ne vom întâlni cu toții la "procuratură". Ar fi, probabil, o premieră în România ca un blogger (sau deținător al unui profil de facebook) să fie adus în fața instanței pentru "curajul" de a fi transmis în spațiul virtual una dintre cele mai incitante bârfe care circulă prin Mediaș. Probabil, potrivit gândirii înguste a domniei-sale, ar trebui arestați toți localnicii care discută, pe la colțuri, pe această temă! A reapărut, oare, SECU sau doar s-a...trezit? UPDATE: Nici apropiații lui Horațiu Benchea nu se lasă. Aceștia susțin că individul e "ok" și că alți interlopi sunt mai răi decât acesta. E suficient însă un search pe google pentru a afla despre întreaga activitate infracțională a lui Horațiu Benchea și procesele sale penale!

luni, 9 ianuarie 2012

BUD SE RECUPEREAZĂ MIRACULOS. A VENIT LA REUNIREA GAZIȘTILOR LA VOLANUL LIMUZINEI SALE

Pentru jucătorii echipei Gaz Metan Mediaş vacanţa a luat sfârşit luni după amiază. La reunirea lotului nu a lipsit decât brazilianul Vitinho Medeiros (vărul lui Eric) care, potrivit tehnicianului “alb-negrilor”, Cristian Pustai, va pleca abia mâine...de pe Copacabana! A fost prezent chiar şi Cristi Bud, jucătorul accidentat în urmă cu o lună, şi căruia mulţi nu-i acordau prea multe şanse de a mai juca fotbal. Golgeterul gaziştilor a venit singur, la volanul superbei sale limuzine personalizate şi a intrat imediat în sala de forţă. Acesta a declarat că speră ca, în cel mult patru luni, să reintre pe teren. Altfel, antrenorul principal al medieşenilor a susţinut la prima sa conferinţă de presă din acest an că „ne aşteaptă un retur extrem de greu, în care trebuie să muncim cu maximă seriozitate pentru a acumula mai multe puncte decât în prima parte a campionatului. De asemenea ne aşteaaptă şi o dublă în Cupa României, în care ne punem foarte mari speranţe. Vom pleca în 25 ianuarie în Antalya, pentru un stagiu de pregătire centralizată, unde vom susţine şase partide cu echipe din Rusia, Georgia şi Kazahstan, prima fiind însă în 25 ianuarie în compania austriecilor de la Admira Wacker. Acolo vom testa şi câţiva jucători din lunga listă pe care o avem deja la dispoziţie şi sperăm să putem transfera unul-doi jucători. Oricum, personal sunt cât se poate de bucuros că Pârvulescu, un jucător născut şi crescut la Mediaş a ajuns la o echipă cu pretenţii din România, Steaua Bucureşti, motiv pentru care nu putem fi decât foarte mândri. Ovidiu Hoban chiar dacă se pare că a semnat un precontract cu U Cluj-Napoca e posibil să evolueze până la finele sezonului tot la Mediaş. În prezent nu au fost pefectate alte transferuri la Gaz Metan Mediaş, nici măcar al lui Alin Raţiu vehiculat de presă”, a mai spus Pustai. Legat de vechii accidentaţi (Alex Muntean, Doru Dudiţă, Raul del Campo), tehnicianul gaziştilor a susţinut că au intrat în programul normal de pregătire, singurul semn de întrebare reprezentându-l în momentul de faţă doar Trtovac.

BÂRFA SĂPTĂMÂNII (2) - INTERLOP MEDIEȘEAN SALVAT DE PUȘCĂRIE DE VIP-URILE CARE AU TRECUT PE LA BORDELUL SĂU?

Horațiu Benchea este un interlop din Mediaș, mai puțin cunoscut în oraș (datorită aparițiilor sale publice mult prea discrete) însă cu afaceri dintre cele mai dubioase. Patronul unui restaurant-pensiune, în numele căruia a contractat un credit bancar de aproape o jumătate de milion de euro (însă niciodată restituit), medieșeanul a pus bazele singurului salon de masaj erotic din municipiul de pe Târnava Mare (Passion Masage) care a funcționat timp de doi ani în strada Plevnei nr. 21. În fapt stabilimentul a fost un bordel în toată regula, la care s-au perindat - în calitate de clienți - oameni cu greutate din oraș, începând cu magistrați, polițiști, medici și terminând cu funcționari publici. Psedomaseuzele salonului său erotic erau aduse din Tg. Mureș, fiind exploatate sexual de către apropiații patronului care, cică ar mai fi avut și prostul obicei de a filma (cu camere video ascunse) atât prestațiile angajatelor cât și "reacțiile" clienților. Iar una dintre respectivele manifestări a fost atât de violentă încât a dus la internarea în stare de comă a unei angajate care refuzase propunerile perverse ale unuia dintre clienții importanți ai bordelului. Incidentului cu pricina a dus la "evaporarea" bruscă a lui Horațiu Benchea. Deși trimis în judecată pentru evaziune fiscală și având interdicție de a părăsi țara, patronul stabilimentului a reușit (se pare, cu complicitatea autorităților) să fugă în străinătate, stabilindu-se taman la Londra. Acum, bordelul din strada Plevnei nr. 21 a fost scos la vânzare, proprietarul său din Sighișoara, Eduard Lorincz solicitând 59.000 de euro pentru perfectarea tranzacției. Chestionat în legătură cu motivele care l-au determinat pe acesta să vândă luxoasa vilă la un preț cu mult sub cel al pieței, acesta a recunoscut telefonic, după ce, asemenea oricărui client, mi-am declarat interesul de a achiziționa locația în speță, că dorește să scape cât mai repede de imobilul care i-a pricinuit destule neajunsuri. "Atunci când am aflat ce anume activități se desfășurau în locația închiriată lui Horațiu Benchea, i-am cerut acestuia, în mod imperativ, să părăsească imobilul. Mi-a spus că, în câteva zile v-a părăsi nu doar casa ci și țara, lucru care de altfel s-a și întâmplat", a spus Lorincz.

vineri, 6 ianuarie 2012

ERIC A AJUNS SĂ LE PLÂNGĂ DE MILĂ GAZIȘTILOR CÂND DE FAPT AR TREBUI SĂ-ȘI PLÂNGĂ SIEȘI

Brazilianul Eric de Oliveira Pereira continuă să le trezească nostalgii jurnaliștilor români chiar dacă jucătorul cariocas nu mai are absolut nicio treabă cu Liga I și, impicit, nici cu Gaz Metan Mediaș. Deunăzi, acesta a fost chestionat în legătură cu soarta echipei lui Cristian Pustai, după plecările lui Hoban și Pârvulescu, iar părerea fostului component al alb-negrilor a fost cât se poate de trașantă: Gaz Metan se va bate la retrogradare! un lucru de altfel intuit cu mult înainte inclusiv de către suporterii clubului-fanion de pe Târnava Mare. Ce nu înțeleg în privința colegilor de breaslă e lipsa de interes a acestora față de foștii jucători ai medieșenilor precum Alex Curtean, Laszlo Sepsi, Gabriel Mureșsan, Dorel Zaharia, Raul Ciupe și mulți alții încă în activitate (plecați de la Gaz Metan Mediaș), care poate au și ei un cuvânt de spus pe aceeași temă. O fi fost Eric un jucător emblematic pentru gaziști dar deocamdată rămâne singurul indisciplinat care a ales să plece de capul lui de la echipa cu care semnase un contract valabil pe o perioadă e cinci ani și mai ales să spere că va scăpa nepedepsit. Singurul interes al românilor față de "trădatorul" Eric este strict legat de recenta decizie a Comisiei de Disciplină a LPF care l-a suspendat pentru 16 etape ca urmare a urmare a denunțării unilaterale a contractului cu Gaz Metan Mediaș. Într-o recentă postare pe Facebook, Eric susține nici mai mult nici mai puțin decât că "Horoba e nebun" (facsimil) și că acesta va putea evoulua fără probleme în campionatul Ucrainei începând cu prima etapă din retur. Indiferent cum stau lucrurile, Eric de Oliveira nu ar trebui nicidecum să le plângă de milă gaziștilor ci în primul rând sieși. Cu atât mai mult cu cât Karpaty Lvov (actuala sa echipă) se află într-o situație mult mai dramatică decât Gaz Metan Mediaș!

joi, 5 ianuarie 2012

LA ROMGAZ MEDIAȘ SALARIILE NU SUNT ATÂT DE MARI PE CÂT SUNT...ȘPĂGILE!

În urmă cu mai bine de un an, în cadrul unei conferințe de presă, directorul-general al SNGN Romgaz SA Mediaș, Marcel Adrian Piteiu afirma cu nonșalanță că angajații instituției pe care o conduce nu au deloc salarii mari ci doar normale, în raport cu activitatea prestată. Era un adevăr rostit doar pe jumătate, restul urmând a-l da, de-acum, DIICOT, care în prezent anchetează vreo 40 de directori și înalți funcționari de stat din domeniul energetic. Aceștia sunt acuzați că i-ar fi livrat gaze naturale, în mod preferențial, controversatului om de afaceri Ioan Niculae, patron al holdingului Interagro precum și al echipei de fotbal Astra Ploiești. Prejudiciul în acest caz este estimat la 126 milioane de dolari, practic un "fleac" pentru cel mai bogat român a cărui avere este cifrată la peste două miliarde de euro! Dacă se mai întreabă cineva cum este posibil ca, în vremuri de criză, un om de afaceri să prospere într-un asemenea...hal, răspunsul este cât se poate de simplu: făcând afaceri cu statul! Statul a fost și rămâne cel mai mare creditor, pentru firmele căpușe care proliferează an de an, în special în domeniul energetic. În urmă cu vreo 15 ani pe vremea când eram corespondent la "Evenimentul Zilei", am derulat împreună cu un reporter special din București (Ovidiu C. Hogea) o amplă anchetă jurnaliatică la Romgaz Mediaș. Era, la vremea respectivă, primul mare scandal mediatic declanșat de un fost director-general (ajuns între timp parlamentar), Iulian Iancu. Pentru a acoperi afacerile firmei sale căpușă "Schuck" (cu contoare second-hand aduse din Germania) ex-directorul de la Distribuție Gaze Naturale a plătit vreo 200 de milioane de lei vechi pentru spațiu de emisie la "Antena 1" spre a se discupla și acuza la rândul său. Acest sistem pus la cale de "băieții deștepți" din domeniul energetic funcționa încă de acum 15 ani, atâta doar că între timp s-a perfecționat. Au crescut adică șpăgile și comisioanele pentru lucrările de proiectare, achiziții și construcții prestate de firme agreate de cei care (indiferent de culoarea politică) țineau hățurile companiilor medieșene din domeniul gazifer.

miercuri, 4 ianuarie 2012

CEEA CE NU SE POATE SPUNE...SE CÂNTĂ! PAUL PÂRVULESCU A DOVEDIT ÎNSĂ CĂ E AFON!

Am mai spus-o și o repet ori de câte ori este necesar: oamenii cu coloană vertebrală sunt cei m-au fascinat dintotdeauna și în fața cărora nu am nicio problemă în a mă înclina până la pământ. Iar unul dintre aceștia este, fără îndoială, un medieșean prin adopție, Eugen Pârvulescu, directorul executiv de la Pandurii Tg. jiu. Și nimeni altul decât tatăl proaspătului jucător transferat la Steaua București, Paul Pârvulescu. Este singurul om de fotbal care m-a felicitat la cumpăna dintre ani și printre puținii semeni de o franchețe dezarmantă. Personal cred că fotbalul local ar avea foarte mult de câștigat dacă director-general al clubului de pe Târnava Mare nu ar fi un venetic precum Ioan Horoba ci unul dintre cei care fac cinste orașului, în speță Eugen Pârvulescu. E greu însă de crezut că un astfel de om va fi numit în fruntea clubului-fanion din Mediaș, atâta vreme cât președinte este Corin Emil Cindrea. Un oficial cam...de paie care nu recunoaște nici picat cu ceară în fața reportofonului ceea ce de altfel, declară, liber, cu puțin timp înainte. Iar despre Paul Pârvulescu spunea anul trecut că e cel mai flușturatic fotbalist al clubului. Motivul? S-a dat la iubita acestuia, lucru recunoscut de tatăl fotbalistului, Eugen. Adică un fost arbitru asistent care a ales să pună capăt carierei după o eroare flagrantă la o partidă dintre FC Național și Farul Constanța. Din păcate, fiul nu prea știe să calce pe urmele părintelui. Dacă anul trecut - mai exact atunci când Dinamo București a început să-și arate deschis interesul pentru fotbalist - Paul Pârvulescu declara pe toate canalele că este un...câine-roșu convins, cu care vrea să obțină cel de-al 19-le titlu din istorie, acum, ajuns dintr-o întâmplare la rivala, Steaua București, acesta susține că a făcut totul doar pentru a pune presiune pe clubul din Șos. Ștefan cel Mare, dar că în realitate vrea să câștige titlul cu Steaua! Așa se face că mi-a revenit în minte una dintre replicile preferate ale consilierului local, social-democrat, Ilie Lața cel care spune ori de câte ori are ocazia că...tot ceea ce nu se poate spune, se cântă! Paul Pârvulescu a dovedit însă astăzi că e total...afon! Practic el era disperat să se transfere în Capitală, spre a fi aproape de noua sa iubită, Ana Gheorghe, motiv pentru care probabil că ar fi acceptat să evolueze chiar și la...Sportul Studențesc (de unde a plecat viitorul său cumnat?!). Așadar toată stima pentru Eugen Pârvulescu și doar...baftă pentru Paul!!!

PUSTAI VREA SĂ-ȘI TERMINE VILA ÎNAINTE DE ÎNCHEIEREA MANDATULUI LA GAZ METAN

Cel mai longeviv antrenor din Liga I, aflat la timona echipei Gaz Metan Mediaș de aproape...un cincinal, Cristian Pustai, e aproape cert că nu va mai continua la gruparea de pe Târnava Mare și în sezonul următor. Tot mai nemulțumit de colaborarea cu directorul-general al alb-negrilor, Ioan Horoba dar și de situația tensionată de la club, generată de întârzieri repetate la plata salariilor jucătorilor și, nu în ultimul rând de lotul tot mai subțire aflat la dispoziție, antrenorul principal al gaziștilor s-a confesat prietenilor că ar fi tentat ca, din vară, să accepte o cobaborare cu echipa lui Florian Walter, U Cluj-Napoca. De altfel primul jucător gazist care va pleca la șepcile roșii (se pare chiar în această iarnă) este tocmai elevul preferat al profesorului de matematică, jolly-jokerul Ovidiu Hoban. Până la încheierea mandatului său la Gaz Metan Mediaș, Pustai își dorește însă să finalizeze construcția vilei sale aflate la circa 500 de metri de stadion. Tehnicianul medieșean care în prezent locuiește într-un bloc ANL din cartierul Gura Câmpului dorește să se mute cu familia, cât mai curând în impozanta locație (foto). Pentru mobilarea vilei, Pustai a apelat deja la mobila la comanda ieftina, în living intenţionând să plaseze şi o canapea extensibila ieftina.

luni, 2 ianuarie 2012

BÂRFA SĂPTĂMÂNII (1) - SOȚIA DEPUTATULUI ROMAN, SUSPECTATĂ DE SUSTRAGEREA DE DOCUMENTE DE LA PRIMĂRIA MEDIAȘ!

Așa cum am promis la finele anului trecut, începând din 2012 "Adevărul verde în față" va prezenta, săptămânal, câte un caz în care protagoniști vor fi persoane publice sau doar reprezentanți ai unor instituții publice care fac obiectul unor bârfe. Informațiile obținute la "prima mână" vor trece prin filtrul documentării doar în măsura în care subiectul va stârni un interes deosebit din partea cititorilor, ce vor putea solicita în mod expres acest lucru. Oricum, inclusiv cititorii portalului de față pot propune astfel de "teme" de dezbatere. Deschidem, astăzi, seria bârfelor de...salon cu unul dintre cei mai controversați politicieni ai Mediașului, deputatul PD-L Gheorghe Roman. Acesta se află la originea unui scandal care mocnește la Primăria Medias, acolo unde angajată - în calitate de inspector de specialitate - este soția acestuia, Ioana Roman (foto - profil facebook). Practic, nevasta deputatului democrat-liberal este suspectată de șefii ierarhici că ar fi sustras mai multe documente oficiale, cu scopul de a fi folosite de către soțul acesteia, care - nu mai e un secret - visează de mai multă vreme să "cucerească" Primăria Mediaș. Acest lucru dovedește încă o dată faptul că Gheorghe Roman a încheiat o căsătorie de conveniență cu o persoană pe care să o poată folosi în realizarea aspirațiilor personale. "Aleasa" a fost Ioana Roman, după ce actuala secretară a municipiului, Maria Minea, pe care parlamentarul sibian a curtat-o cu asiduitate luni în șir, s-a dovedit a fi o "redută" inexpugnabilă! Politician cu experiență, deputatul Gheorghe Roman stăpânește cu multă abilitate tehnica...manipulării, căreia acesta a tot crezut că-i va cădea victimă și subsemnatul. Pentru că n-a reușit acest lucru, deputatul democrat-liberal a recunoscut, la ultima conferință de presă pe anul 2011, în fața colegilor de breaslă că "am fi putut deveni foarte buni prieteni. Așa însă, am rămas doar...buni!"