sâmbătă, 5 noiembrie 2011

BANII – “MIZA” CONFERINŢELOR DE PRESĂ SUSŢINUTE DE PARLAMENTARII MEDIEŞENI


Cei doi parlamentari din Mediaş, care reprezintă judeţul Sibiu în legislativul de la Bucureşti, au susţinut, la interval de o zi, conferinţe de presă în care tema predilectă a discuţiilor au constituit-o banii. E vorba însă de proprii bani: cei ai deputatului PD-L Gheorghe Roman şi cei ai senatorului PSD Viorel Arcaş. Aşa cum îi este obiceiul, deputatul “portocaliu” a strâns, vineri, toată mass-media existentă în municipiul de pe Târnava Mare doar pentru a anunţa un gest umanitar: donarea sumei de 1.000 de euro pentru micuţul Albert Marcu (foto) din Aţel, care suferă de atrezie de esofag. Pentru respectiva afecţiune bebeluşul de numai două luni care are nevoie de 25.000 de euro în vederea unei intervenţii chirurgicale în Germania. De menţionat că, înainte cu doar câteva zile, un alt medieşean a donat pentru acelaşi caz suma de 5.000 de euro însă a ţinut să rămână anonim. Sâmbătă un alt “incident” legat de bani. Senatorul social-democrat care se pare că este spaima şoselelor (potrivit declaraţiilor sale a primit mai multe amenzi la regimul circulaţiei) s-a arătat indignat de faptul că respectivele amenzi nu mai pot fi plătite decât în localitatea de domiciliu, pentru a putea beneficia de reducerea cu 50 la sută a cuantumului acestora (video).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu