vineri, 23 septembrie 2011

ERIC ÎI INVITĂ…LA MIŞTO PE OFICIALII DE LA GAZ METAN MEDIAŞ, LA BOTEZUL FIULUI SĂU




Plecat cu mare scandal de la clubul la care a evoluat în ultimele patru sezoane, fiind “pârât” de acesta la FIFA şi UEFA, pentru denunţarea unilaterală a noului contract încheiat cu Gaz Metan Mediaş, Eric de Oliveira Pereira, care în prezent...stă pe bară - deşi este legitimat la Karpaty Lvov - revine luna viitoare la Mediaş. Vestea nu trebuie însă să-i bucure pe fanii gazişti pentru că fosta vedetă “cariocas” nu va rămâne în municipiul de pe Târnava Mare decât în 9 octombrie, pentru a-şi boteza copilul, pe Deric, acum în vârstă de două luni. Dar şi pentru a plăti nişte poliţe şi a face “surprize” unor persoane indezirabile aşa cum anunţă, misterios, acesta. Cei vizaţi sunt directorul-general al clubului medieşean, Ioan Horoba şi...subsemnatul, cu care poartă aproape zilnic o corespondenţă care nu face decât să-l discrediteze total ca individ. O mostră care include ameninţările, jignirile şi înjurăturile de care poate fi capabil un semen de cea mai joasă speţă umană, o postez alăturat, necenzurat. O altă mostră de caracter abject o reprezintă şi invitaţia “la mişto” făcută prin SMS-uri oficialilor clubului Gaz Metan Mediaş (cu care se află la cuţite) de a participa peste două săptămâni la botezul fiului său. Naş va fi Paul Pârvulescu, cel mai apropiat dintre foştii coechipieri, alături de care a “luat şi a dat palme” aşa cum se confesează brazilianul pe Facebook. Ar mai trebui spus că Eric de Oliveira Pereira nu a figurat, vineri, printre sportivii recompensați cu diplome de excelență și bani de către Primăria Mediaș, lucru care nu s-a întâmplat cu fotbaliștii sau baschetbaliștii plecați în condiții normale de la club, în speță Buchta și A. Khubutia, respectiv Velickovic și Kinloch.

Un comentariu:

  1. fie roata si patrata tot sentoarce ea odata23 septembrie 2011 la 23:21

    sa nu cumva sa trebuiasca sa vina eric inapoi la medias...ATUNCI SAL VAD CUM II MAI BAGA LA HOROBA CV PE GAT. CRED CA 4-5 ani cat mai are contract doar la taiat iarba si adunat sticle pe sparta cu NEA PILU il vad.

    RăspundețiȘtergere