vineri, 12 august 2011

LA 16 ANI ESCALADEAZĂ CEL MAI ÎNALT VÂRF MUNTOS DIN EUROPA DE VEST


Cătălin Vasilescu, un adolescent de numai 16 ani din Mediaș va pleca exact de Sf. Maria în prima sa expediție montană, având drept obiectiv escaladarea vârfului Mont Blanc din masivul Alpi, cel mai înalt vârf din Europa de Vest. În temerara-i incursiune, adolescentul din Mediaș va fi însoșit de un împătimit al înălțimilor, Willy Schuster, originar din comuna Moșna, singurul român care a reușit să escaladeze într-un singur an patru din cele șapte vârfuri summit. Trebuie spus că medieșeanul care va primi curând botezul...muntelui este un pasionat al tehnicilor de supraviețuire, emisiunea omonimă a englezului Bear Grylls, deținând singurul portal din România dedicat acestuia. "Chiar dacă este la prima experiență de acest gen, consider că acest băiat curajos va face face cu brio provocării fiind însă nevoie de câteva zile de climatizare, plecarea urmând a se face de la Turda. Cătălin este, de circa un an, membrul unui club sportiv medieșean și deci, era momentul unui astfel de test. Dacă va reuși atunci va fi primul medieșean care a atins Mont Blanc-ul la vârsta de 16 ani, vârful fiind unul de referință pentru alpinismul mondial", a declarat Willy Schuster. Alţii la vârsta sa nu s-ar gândi decât cum să-şi cumpere jucarii educative dar mai ales jucarii electronice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu