vineri, 10 iunie 2011

“TURNEUL REGILOR” LA ŞAH COSTĂ ROMGAZ MEDIAŞ CIRCA 100.000 DE EURO


Cea de-a cincea ediţie a “Turneului Regilor” la şah, una de Grand Slam, considerată a fi în momentul de faţă cea mai importantă competiţie de acest gen din lume, s-a deschis oficial vineri după amiază la Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale din Mediaş. Pe lângă cei şase concurenţi, campioni şi mari maeştri internaţionali ai sportului minţii, a fost prezent la festivitate şi un campion mondial în vârstă d enumai 7 ani. Este vorba de Mihnea Ocnean, din Reghin, component al C.S.Ş. Tg. Mureş cel care nu are rival la categoria sa de vârstă pe întreg mapamondul. Competiţia, care se va încheia în data de 22 iunie costă Romgaz Mediaş circa 100.000 de euro, pe lângă valoarea premiilor (74.000 euro) compania medieşeană din domeniul gazifer suportând costurile de deplasare, transport şi cazare ale competitorilor. Mai trebuie spus că tot cu 100.000 de euro a sponsorizat Romgaz Mediaş şi gala de box a lui Lucian Bute, de la Bucureşti. Iată mai jos prezentarea (de către Elisabeta Polihroniade) a turneului de şah de la Mediaş precum şi a concurenţilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu