marți, 14 iunie 2011

STUPEFIANT - RUPȚI DE BEȚI PĂRINȚII AU REALIZAT ABIA A DOUA ZI CĂ LE-A DISPĂRUT COPILUL DIN CASĂ





Caz de-a dreptul incredibil în comuna sibiană Ațel, unde părinții unui băiețel în vârstă de 6 ani și-au dat seama abia a doua zi dimineața, după ce s-au trezit din beția de Rusalii, că acesta a dispărut fără urmă din casă. Polițiștii și sătenii îl caută de 24 de ore pe Alexandru Szabo, însă deocamdată fără succes. Tatăl copilului, tot Alexandru Szabo susține că a crezut tot timpul că micuțul e cu ei în pat, lucru împărtășit și de concubina acestuia, Magdalena Kadar. Cei doi dau vina unul asupra altuia și se tem ca băiețelul lor să nu fi fost răpit de traficanții de organe, ori ca acesta să se fi înecat în pârâul din spatele casei, învolburat de precipitațiile din ultimele zile. UPDATE După două zile de căutări, respectiv miercuri seara, minorul (care la doar 6 ani ajunsese să fumeze!) a fost descoperit fără viață, el înecându-se în pârâul care trece prin sat. Părinții băiețelului vor fi cercetați acum pentru nesupravegherea acestuia. O bună parte din vină revine însă și autorităților care i-au repus pe părinți în drepturi deși aceștia fuseseră decăzuți, minorul aflându-se o bună perioadă de timp într-un centru de plasament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu