miercuri, 25 mai 2011

HUNEDOREAN GĂSIT DUPĂ O LUNĂ, SPÂNZURAT LA PĂLTINIȘ


În data de 26 aprilie 2011, Postul de Poliţie Păltiniş a fost sesizat de către administratorul unei pensiuni din staţiune, despre faptul că unul dintre clienţii săi, după ce a achitat în prealabil contravaloarea cazării, a părăsit spaţiul de cazare, abandonându-şi lucrurile personale în cameră. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că plecarea persoanei respective a fost voluntară, fiind identificate şi audiate o serie de persoane cu care aceasta a intrat in contact chiar in ziua dispariţiei. Ulterior, in baza unor noi date, a fost avansată si ipoteza unui suicid. Au fost efectuate căutări, fiind luate in considerare toate variantele posibile de deplasare ale persoanei dispărute, la care au participat echipe de căutare complexe, formate din politisti, jandarmi, salvamontişti şi câini speializaţi. În data de 25.05.2011 a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă de 39 de ani, din jud. Hunedoara, spânzurat, pe drumul forestier spre staţia de epurare Păltiniş, a precizat miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, inspector principal de poliție, Anca Bloancă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu