miercuri, 27 aprilie 2011

DE CE ÎI CER SUPORTERII GAZISTI LUI HOROBA, SĂ PLECE DE LA MEDIAŞ ?



Gaz Metan Mediaş se află în pole-position pentru o participare istorică în Europa League, performanţă care poate fi datorată şi actualului director-general al clubului-fanion de pe Târnava Mare, Ioan Horoba. Şi totuşi, o parte dintre suporterii gazişti, îl contestă apropape meci de meci pe fostul ’’locotenent’’ al “lordului” Jean Pădureanu, uneori extrem de vehement, aşa cum s-a întâmplat chiar în ziua de Paşti, cu prilejul confruntării dintre gazişti şi vicecampioana României, Unirea Urziceni. Pe un banner în culorile clubului, fanii i-au transmis acestuia mesajul lor : ’’PLEACA HOROBA’’. Pentru orice localnic de bun-simţ mesajul ar putea părea cel puţin surprinzător, în condiţiile în care Gaz Metan Mediaş parcurge cel mai bun sezon al său în Liga I. Şi totuşi, oamenii sunt nemulţumiţi (ba chiar indignaţi) de ’’învârtelile’’ făcute de Horoba din momentul în care a ajuns la formaţia pregătită de Cristi Pustai. Practic acesta îşi urmăreşte doar propriul interes, cel al echipei rămânând într-un plan secund. Prima ’’afacere’’ a lui Horoba a fost deconspirată într-un meci cu Dinamo, atunci când a vândut suporterilor ’’câinilor roşii’’ 500 de bilete la preţul de 10 lei bucata, toate având imprimate aceeaşi serie şi număr, motiv pentru care clubul a şi fost sancţionat cu o amendă de 10.000 lei. Au urmat apoi transferurile pe bandă rulantă venite pe ’’filiera’’ fiului său, Horaţiu George Horoba din Cluj Napoca, aflat pe lista impresarilor români înregistraţi la FIFA. Efectiv jucători de mâna a doua care lucraseră cu Horoba (tată şi fiu) la Bistriţa au ajuns (evident după încasarea comisioanelor de rigoare) la Mediaş. Iar asta după ce a fost înlăturat Gheorghe Albotă şi ’’înscăunat’’ drept ’’secund’’ al lui Pustai, bistriţeanul Dan Matei. Majoritatea fotbaliştilor respectivi fie nu au confirmat la Gaz Metan, fie s-au dovedit a fi jucători firavi, exemplele în acest sens fiind multiple : Cristian Silvăşan, Jasmin Trtovac, Zarko Markovic, Thaer Bawab, Dan Roman, Dan Bozeşan. Cu toţii au trecut mai întâi prin ’’curtea’’ Bistriţei, pentru a poposi apoi la Mediaş. Însă ultima ’’ ţeapă’’ a lui Horoba se numeşte Florin Bratu, atacant adus cu surle şi trâmbiţe la Mediaş, spre a lustrui banca de rezerve pentru un salariu de invidiat în primul rând pentru colegii săi de echipă. De asemenea, unele voci susţin că Horoba a ieşit în câştig şi din închirierea arenei medieşene pentru “U” Cluj-Napoca, afacere intermediată tot de către fiul său.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu