joi, 24 martie 2011

MEDIEŞENII SE SCHILODESC SAU MOR ÎN RUINELE FOSTELOR INTREPRINDERI COMUNISTE





Prin anii ’80, Mediaşul era unul dintre marile centre industriale pe harta economică a României. Astăzi, brandurile municipiului de pe Târnava Mare au dispărut iar fostele intreprinderi comuniste s-au transformat in ruine şi moloz. Practic au devenit veritabile capcane ale morţii unde localnicii se schilodesc sau chiar mor în tentative ce frizează inconştienţa de a pune mâna pe o cărămidă sau pe o bucată de fier, pe care apoi să le valorifice. În prezent se află în demolare la Mediaş clădiri sau hale de producţie aparţinând SC ’’Salconserv’’ SA (secţia salam de Sibiu), SC ’’Texromed” SA (fosta intreprindere textilă “Târnava”), SC “ Geromed” SA (ex-intreprinderea de geamuri) şi SC “Felam” SA (intreprinderea de şuruburi). În zonele respective, imaginea Mediaşului este deplorabilă părând desprinsă din cea a teatrelor de război. Reprezentanţii municipalităţii susţin că nu au nicio putere de a remedia situaţia pentru că respectivele clădiri se află pe domeniul privat. Nici chiar poliţiştii nu pot interveni decât atunci când este semnalată comiterea vreunei infracţiuni. Edilii spun că singurul lucru pe care îl pot face e acela de a soma proprietarii să “deretice” în propria ogradă, capitol la care se întâmpină însă dificultăţi serioase pentru că, de regulă, ei nu mai pot fi identificaţi. Iar asta pentru că imobilele în speţă au fost vândute şi revândute de trei-patru ori, în ultimii ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu