luni, 28 martie 2011

MEDIEŞENI DERANJAŢI DE FURTUNĂ ŞI DINCOLO DE MOARTE



Vântul care a bătut în rafale, sâmbătă şi duminică la Mediaş, a produs “deranj” mare câtorva localnici trecuţi în lumea celor drepţi. Un copac a fost smuls din rădăcină pe aleile cimitirului ortodox, iar un molid înalt de 15-20 metri s-a prăbuşit peste mai multe morminte, distrugând monumentele funerare. Anica Muşat, o pensionară în vârstă de 68 ani, a fost cea mai afectată de situaţie. “Efectiv, locul de veci unde odihneşte soţul meu Oprea a fost făcut una cu pământul. În urmă cu cinci ani am investit 2.200 de lei pentru acesta şi se pare că nimeni nu mă va despăgubi. Reprezentanţii primăriei spun că nu este de resortul lor să intervină, iar membri comitetului parohial susţin că nu au fonduri şi nici utilaje pentru a degaja zona. Nici măcar un tomberon pentru gunoaiele din preajmă nu se poate aduce”, ne-a declarat, luni la prânz, femeia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu