luni, 24 ianuarie 2011

AMABILITĂŢI NEJUSTIFICATE DIN PARTEA ȘEFILOR FRF LA SIBIU “MECIUL DINTRE ROMÂNIA ŞI LUXEMBURG S-AR FI PUTUT DISPUTA AICI, DACĂ AVEAŢI STADION”


Aflaţi la o întrunire în Sibiu, oficialii FRF şi-au exprimat punctele de vedere în legătură cu fotbalul şi cu infrastructura municipiului de pe Cibin. Membrii federaţiei, Mircea Sandu - preşedinte al FRF şi Ionuţ Lupescu, director general, au vorbit despre cât de importantă ar fi o revenire a Sibiului pe harta fotbalului de mare performanță. „Aveţi de toate. hoteluri frumoase, aeroport, dar nu aveţi stadion pe care să poată juca echipa naţională. Sincer, dacă aveaţi stadion, veneam azi şi vă anunţam că jucăm aici meciul cu Luxemburg, dar din păcate nu putem", a spus Ionuţ Lupescu. Efectiv a fost doar o amabilitate din partea oficialilor FRF, care știau că meciurile “tricolorilor” nu se pot disputa decât pe patru dintre stadioanele omologate de FIFA, respectiv Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ. „Facem un apel către autorităţile din Sibiu. Noi stăm la dispoziţia conducerii locale şi politice de aici pentru a face acest stadion. Chiar este păcat ca la Sibiu să nu existe un stadion pe care să aducem Naţionala. Am fi putut merge la Mediaş, acolo au echipă în liga I, dar nu sunt aceleaşi condiţii, nu există aeroport, hoteluri ca în Sibiu", a mai spus Lupescu. Tot la Sibiu s-a vorbit şi de meciul României cu Argentina din vară găzduit de noul stadion naţional, de posibilitatea ca vedetele sud-americane, cu Messi în frunte să nu fie prezenţi în lot la ora jocului. „Trebuie să vină. Singura condiţie este să fie sănătoşi. Dacă nu sunt, vor trebui să vină cu dovada că nu pot juca", a spus Sandu. Ultimul subiect abordat a fost transferul lui Bogdan Stancu la Galatasaray. „Stancu este un câştig pentru Hagi, e bine că a plecat. El îşi va schimba mentalitatea, va deveni un jucător profesionist 100 la sută. Va avea noi responsabilităţi şi obligaţii, va fi peste ce se întîmpla la Steaua", a încheiat şeful FRF.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu