vineri, 26 noiembrie 2010

PERSOANA FICTIVA SOLICITATA PENTRU RAMBURSARE DE TAXE SI IMPOZITE



Ţepele care se încearcă a fi date românilor nu mai contenesc, indiferent de mediul (real sau virtual) de acţiune al impostorilor. Ultima “găselniţă” care circulă pe Internet o reprezintă e-mailurile privind rambursările de taxe şi impozite “emanate” de la Ministerul Finanţelor. La Mediaş bunăoară, o persoană fictivă (cu adresă de mail nepersonalizată) a fost înştiinţată vineri de către “Biroul de plăţi” al respectivului minister că are de încasat suma de 473,27 lei reprezentând “rambursare de impozit în conformitate cu sectiunea 501”. Tot ce are de făcut celui căruia îi este destinat e-mailul este să completeze un formular care conţine date personale precum şi ale cardului şi contului bancar (foto). De altfel, într-un comunicat remis de către biroul de presă al DGFP Sibiu se precizează faptul că în structura ministerului de resort nu există un astfel de birou de plăţi pentru persoane fizice şi că totul nu este decât un atac informatic de tip phishing. În plus se mai menţionează că, în urma investigaţiilor efectuate s-a constatat că IP-ul computerului de unde se transmit astfel de e-mailuri nu face parte din cele aflate în dotarea Ministerului Finanţelor Publice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu