miercuri, 3 noiembrie 2010

MICROPROCESORUL EPU SALVEAZA PLANETA!



Vă vine să credeţi că omniprezentul din viaţa noastră – calculatorul – ar fi putut duce la scufundarea planetei aşa cum în mod plastic se exprima nu demult un vechi om de fotbal? Şi chiar asta s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi inventat, de către compania ASUS, un “gândac” care menţine planeta pe linia de plutire. Hai să o luăm metodic şi să vedem dacă într-adevăr aşa stau lucrurile. Un studiu efectuat de către o companie americană (Census Bureau) concluzionează că în 75 la sută din timp computerul consumă mai multă energie decât are nevoie, încălzind astfel Pământul (prin poluare). Aceasta din urmă este responsabilă de încălzirea globală, fenomen care duce la schimbări climatice (şi implicit de floră şi faună), la creşterea nivelului mărilor şi al oceanelor prin topirea gheţarilor. Dar aşa cum albina vine şi, prin polenizare, ajută la perpetuarea speciilor floricole, tot aşa vine hărnicuţul “bondar” şi reglează consumul energetic al unuia dintre cei mai nepreţuiţi “prieteni” ai omului, calculatorul. Este vorba de microprocesorul EPU care optimizează în timp real consumul de energie, monitorizând şi ajustând alimentarea componentelor esenţiale ale PC-ului. Cică o placă de bază poate economisi în acest fel 33 KW într-un an. Adică previne emisia a 21 kg de CO2, în condiţiile în care un copac poate asimila doar ceva mai mult de jumătate din noxe. Altfel spus, prin respectiva tehnologie, zece milioane de plăci de bază previn emisia anuală a 210 tone de CO2, pentru care sunt necesari 17,5 milioane de copaci(calculul pare oarecum ciudat!!!). Iată cum – fără nicio exagerare - “gândăcelul” EPU (ar putea veni de la epurare?!) intervine şi scapă omenirea de la pieire!!! Mă felicit aşadar că am decis să particip la concursul “SuperBlog 2010”, pentru că în acest fel am putut afla multe lucruri de-a dreptul incredibile, aşa cum au fost şi cele din cadrul etapei a 22-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu