marți, 9 noiembrie 2010

CIOBANII DIN MARGINIMEA SIBIULUI, INTERESATI SA CREASCA OI FARA LANA




După renii din ţinuturile arctice, aclimatizaţi la Sibiu, a venit şi rândul mamiferelor din “ţările calde” să treacă Ecuatorul, pentru un habitat în fosta Capitală Culturală a Europei. Este vorba despre oile fără lână, originare din Africa de Sud, aparţinând rasei Dorper, aduse în premieră în România, în vederea realizării unui experiment zootehnic. Cele zece exemplare de ovine (opt mioare şi doi berbeci) au ajuns de curând la Sibiu, aduse fiind din Germania, de fermierul sibian Marcel Andrei. Acesta ne-a declarat că “am cumpărat oile în speţă, cu 200 de euro bucata, pentru a realiza o încrucişare cu rasa Ţurcană Românească. Aici, noi am realizat în premieră o metişare, între respectiva rasă şi cea germană Schwartzkopf, iar rezultatele au fost peste aşteptări. Am obţinut metişi cu o producţie mai mare la carne, lapte şi lână. De data aceasta, avem în vedere obţinerea unei rase superioare de ovine, exclusiv pentru carne. Iar asta pentru că oile Dorper sunt oi de carne, la care femelele ajung la greutatea de 80-100 de kg, în timp ce masculii pot depăşi 130 kg în viu. Rasa Dorper a ajuns în Europa, din Africa de Sud, abia în 1995, în prezent fiind crescute doar în Germania şi Elveţia. Cele 10 oi s-au adaptat foarte bine la climatul sibian. Ele nu sunt pretenţioase nici la furaje. Carnea lor este foarte musculoasă, partea de grăsime fiind redusă. Am realizat deja încrucişarea, iar în funcţie de rezultat ne-am putea reprofila pe creşterea respectivei rase. Aici a venit pe lume prima mieluţă Dorper. Mioarele ajung mai repede la maturitate sexuală şi chiar fată la vârsta de un an. De fapt sunt asezoniere, mioarele fătând de trei ori în doi ani”. Gheorghe Mohanu, din Poiana Sibiului, lucrează de peste un an la ferma lui Marcel Andrei, însă are o experienţă de 28 ani ca şi cioban. În funcţiile de experimental de la ferma situată înainte de intrarea în municipiul Sibiu, acesta vrea să aducă şi în gospodăria sa, oi din rasa Dorper. “Am rămas surprins de performanţele acestei rase, ale căror exemplare mature ating greutatea porcinelor. Poate e ciudat că noi ciobanii cu tradiţie din Mărginime am ajuns să renunţăm la creşterea raselor de ovine autohtone, de lână. Dar asta pur şi simplu pentru că azi, aproape nimeni, nu mai e interesat de achiziţionarea şi de prelucrarea lânii”, ne-a mărturisit ciobanul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu