miercuri, 18 august 2010

PING-PONG CU ATACANTUL PAUL BATIN INTRE CLUJ SI MEDIAS


Campioana în exerciţiu a României la fotbal, CFR Cluj-Napoca, se dovedeşte extrem de neserioasă cu echipa lui Cristi Pustai, Gaz Metan Mediaş, căreia îi datorează încă promovarea în Liga I. Astfel după ce, în sezonul trecut, gruparea din Gruia le-a “împrumutat” gaziştilor un fundaş stânga, care însă n-a apucat să efectueze decât două antrenamente cu profesorul de matematică, pentru că şi-a luat imediat tălpăşiţa, lucrurile au recidivat şi cu atacantul Paul Batin. În urmă cu două săptămâni, atacantul originar din Baia Mare, vărul fostului “tunar” al medieşenilor, Cristi Bud, a fost împrumutat pentru un an la “alb-negri”. Brusc însă clujenii s-au răzgândit şi l-au rechemat miercuri la Cluj, pe Batin, motivând că au rămas “descoperiţi” în avanposturi după accidentările lui Saşa Bjelanovic şi Yssouf Kone. Se pare că la mijloc e vorba de cu totul altceva: clujenii au remarcat şi ei startul fulminant al gaziştilor şi nu mai sunt de acord să “alimenteze” actualul lider al Ligii I cu jucători care i-ar putea ajuta pe gazişti să-i facă o acerbă concurenţă campioanei “en-titre”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu