miercuri, 18 august 2010

LA MEDIAS ITI TREBUIE CURAJ CHIAR SI ATUNCI CAND MERGI PE TROTUAR


Siguranţa cetăţenilor din Mediaş nu mai pare asigurată nici chiar atunci când aceştia se deplasează regulamentar, în afara carosabilului. O dovedesc ultimele două întâmplări, petrecute în aceste zile, când doi localnici au fost la un pas să-şi piardă viaţa. Singura lor “vină” a fost doar aceea că… au ieşit din casă, aflându-se la locul şi în momentul nepotrivit! Primul astfel de eveniment s-a consumat în week-end-ul trecut atunci când un tânăr s-a ales cu un picior fracturat după ce a căzut într-o gură de canal de unde fusese sustras grilajul de protecţie din fontă. Cel de-al doilea incident a avut loc marţi când un utilaj agabaritic a agăţat şi a rupt, pe o porţiune de căţiva metri, reţeaua electrică pentru troleibuze. Unul dintre fire a căzut pe trotuar (foto) şi a lovit în cap doi pietoni, de 17 si respectiv 21 ani, care au ajuns în stare gravă la spital. În incidentul cu pricina, care a produs pagube de mii de lei operatorului public de transport în comun, şi un taxi a fost uşor avariat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu