miercuri, 14 octombrie 2009

PRIMARUL-PREMIER, O SOLUTIE NOCIVA PENTRU ROMANIA


Caderea Guvernului Romaniei, intr-o zi de marti, 13, in urma adoptarii motiunii de cenzura initiate de PNL si UDMR, l-a transformat peste noapte pe primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, intr-un veritabil "salvatore della patria". Formatiunile politice parlamentare aflate in prezent in opozitie, au vazut imediat in edilul-sef al fostei Capitale Culturale Europene, pe omul providential, in masura sa scoata tara din "marasm". Istoria post-decembrista a Romaniei a dovedit insa ca lucrurile au stat exact invers. Cel capabil sa conduca destinele unei comunitati chiar eterogene nu a izbandit niciodata si in fruntea Guvernului. Ba dimpotriva, a "clacat" iesind pe usa din dos a politicii dambovitene. Cazurile lui Victor Ciorbea (primar al Capitalei) si Emil Boc (primar al Clujului) sunt de notorietate, dovedind cat de "nociva" este pentru tara noastra varianta "primar-premier". Si totusi, prin nominalizarea lui Klaus Werner Johannis, respectiva solutie ne este "servita" pentru a treia oara de catre politicieni. Se marseaza pe imaginea imaculata a etnicului german gospodar, care a obtinut ultimele doua mandate de primar al Sibiului, cu o majoritate zdrobitoare de peste 80% din sufragiile exprimate. Dar este oare Johannis omul si politicianul (presedintele Forumului Democrat al Germanilor din Romania) fara "pete" care s-a tinut departe de scandaluri? Da si...nu! Nu, daca se are in vedere faptul ca, la inceputul anilor '90, atunci cand era un simplu "profesoras" de fizica (devenit ulterior inspector scolar judetean) acesta a fost implicat impreuna cu sotia sa Carmen, in mai multe cazuri de adoptii ilegale de copii. Cativa ani mai tarziu, cand deja obtinea primul mandat de primar, Johannis s-a vazut confruntat cu un nou scandal, in care au fost implicate autoritati din administratie, condamnate ulterior de instanta, prin intermediul carora acesta a intrat in posesia unui imobil chiar in "buricul" targului. Si a mai existat inca un moment, care a scos in evidenta fata nevazuta a edilului-sef: aceea de om care nu uita si nu iarta! In mai 2008, unul dintre colaboratorii lui Johannis, primarul Mediasului, Daniel Thellmann a ales sa paraseasca FDGR si sa candideze pentru un nou mandat, din partea PD-L. A fost momentul in care Johannis a "luat foc" declarand pe toate canalele media ca, urmare a respectivei "racolari", acesta va rupe orice punte punte politica sau de dialog cu reprezentantii PD-L Sibiu. Si s-a tinut de cuvant, chiar si in fata mortii. Johannis a fost singura autoritate de etnie germana din judet care a refuzat sa participe la funeraliile primarului Daniel Thellmann, decedat in 28 septembrie 2009, in urma unui cancer la sistemul limfatic. Primarul Sibiului a ramas fidel principiilor de colaborare doar cu PSD si cu PNL Sibiu. Cu acesta din urma a fost incheiata o adevarata "fratie". PNL Sibiu a decis sa nu aiba candidat propriu la alegerile locale din 2008. In schimbul sustinerii candidaturii lui Johannis, PNL urma sa primeasca un post de viceprimar, lucru care de altfel s-a si petrecut. Asadar nu intamplator tocmai presedintele PNL, Crin Antonescu a fost acela care le-a propus partenerilor din opozitie dar si presedintelui Traian Basescu pe Johannis drept viitor prim-ministru. Si atunci se mai poate vorbi de "independenta" primarului Sibiului? Iata cat de incurcate sunt caile politicii, mai ales atunci cand nu se doreste "dezlegarea" lor...de pacate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu